sau, care sunt avantajele implementării unui areal e-Learning în doeniul pharma?
Cunoașterea bună a produsului inspiră încredere. Încrederea vinde.
Trainingul pe produse ocupă primul loc în organigrama de training a corporațiilor din zona pharma pentru că are impact direct în vânzări.
Cursurile electronice în format e-Learning reduc costurile de training și cresc gradul de retenție a informației oferind un sistem complet de diseminare a informației și analiză a impactului.
NEVOI
Lansare produs nou – informația trebuie să ajungă rapid către toți farmaciștii
Produsele disponibile în farmacii au o rată de schimbare foarte mare.
Apar produse noi chiar și cu o frecvență de 4-5 luni. Costurile pentru training în format clasic cresc exponențial dacă luam în calcul o rețea națională de farmacii.
Upgrade gama de produse
Cursurile sunt create astfel încât informația să poată fi upgradată în timp scurt. Astfel durata de viață a unui curs se poate extinde prin upgrade-uri repetate să acopere 5-6 ani, timp în care apar câteva generații noi de produse.
Angajați noi – costuri 0 pe training inițial produse
Rata de reîmprospatare a forței de vânzări în farmacii este una dintre cele mai mari. În forma clasică de training angajații noi generează costuri de training mari.
În formatul eLearning orice farmacist nou angajat pornește la drum începând să cunoască produsele din prima zi.
Își poate planifica singur ritmul de lucru alocandu-și timpii necesari în funcție de încărcare. Poate urma cursurile chiar și de acasă.
SOLUȚII
eLearning – Viteză mare de transmitere informație
A doua zi de la obținerea acceptanței, cursul în format electronic este disponibil în toată rețeaua de farmacii.
Viteza mare de producție curs format eLearning
O gamă de circa 10 produse se poate transpune în curs eLearning în maxim 2 săptămâni.
Studiu de caz în cifre:
Pentru eficiență maximă un curs trebuie să se mențină în intervalul 15-45 de minute.
Timpul minim alocat într-un curs eLearning unui produs este de 3 minute. În general media este de 5 minute per produs.
Asta înseamnă că într-o oră de curs, numărul de produse trebuie să se mențină între 12 și 20.
Într-un singur an 1500 farmaciști au aflat cum să facă recomandări eficiente pe mai mult de
250 produse.
Fiecare farmacist a parcurs 14 cursuri de câte 60 minute. Fiecare 1 ore de curs eLearning au generat peste 700 ore de training.
Un farmacist află în 3 minute tot ce trebuie să știe despre un produs.
Pentru fixarea cunoștintelor trebuie să rezolve 10 interacțiuni bazate pe deducție logică.
CURS INTERACTIV
Invățare prin descoperire.
“Gamification is the use of game-thinking and game mechanics in non-game contexts in order to engage users and solve problems. “ – Wikipedia
Informația trebuie transmisă cât mai natural către publicul țintă pentru că un curs eficient este un curs care este acceptat și plăcut.
Mizăm pe transpunerea conceptelor sub formă de jocuri problematizatoare. Este vorba de provocarea farmacistului de a descoperi singur logica fluxului de informație. Astfel memorarea este mult mai eficientă.
Orice set de cunoștinte se poate translata într-o schemă logică, timeline sau animație. Cursantul poate fi provocat să facă asocieri între elemente, să ordoneze, să rezolve taskuri logice etc.
Provocarea jocului nu va face decât să îl incite către rezolvare, fără să își dea seama conștient de faptul că miza în sine este memorarea informațiilor.
În curs nu există texte de prezentare precum în broșurile comerciale. Informația este structurată în matrici bi- sau tridimensionale care ajută la fixarea unor sisteme de gândire bazate pe analiză comparată.
Impact măsurabil
Un curs înțesat de interacțiuni este un curs a cărei parcurgere este măsurabilă. Cursantul are un scor pe testul clasic final dar și un scor pe parcurgerea tuturor ecranelor cursului. Acest al doilea scor global scoate în evidență tenacitatea și perseverența în fața informațiilor noi. Pus în fata provocărilor el nu trebuie decât să descopere singur patternul informației cu ajutorul unor simple deducții logice.
Nu poate trece la ecranul următor decât dacă rezolvă taskul curent. Astfel avem siguranța că fiecare farmacist s-a implicat activ în descoperirea informației.
După finalizare poate relua cursul ori de câte ori pentru a își îmbunătăți scorul obținut inițial.
ANALIZĂ IMPACT
Management rapoarte în platforma Coffee Learning Management System
Organizare flux de training – creare grupe, alocare cursuri, setare deadlineuri, urmărire process în timp real.
Cine? (cursant, grupa)
Ce? (curs x, y, z)
Cât? (ore, minute, secunde)
Când? (data)
De câte ori? (frecvența)
Cu ce scor? (scor per curs, per capitol, per ecran, evoluție în timp)
Cu ce părere? (formular feedback)
Analiza tendințelor
pe termen mediu și lung la nivel de persoană, department, magazin, zonă geografică.
Analiza tendințelor în corelație cu cifrele de vânzări pentru a se identifica eficiența procesului de training.
Se pot face concursuri cu premii pentru cursanții cu performanța ridicată.
Talent management – se pot identifica persoane cu performanțe ce pot avansa în carieră.
Roleplay (joc de roluri) – simulări cazuri reale
Scenariile de dialog sau roleplay sunt simulări ale cazurilor reale de interacțiune între farmacist și client. Este vorba despre module interactive ce transpun farmacistul în fața unui client virtual.
Scopul roleplay-ului este acela de a îl ajuta pe farmacist să identifice cele mai potrivite replici. Cum aflăm care sunt cele mai potrivite replici? Lăsăm clientul să decidă prin reacții diferite la răspunsuri diferite.
Așadar clientul provoacă farmacistul cu o replică dificilă. Acesta are de ales dintre mai multe răspunsuri posibile.
Apoi vine automat și reacția clientului care nu poate fi decât una pe măsura replicii farmacistului, bună sau mai puțin bună.
Prin încercări repetate cursantul poate sonda reacția clientului la diverse replici, exact ca într-un laborator de studiu.
Roleplay – avantaje
Feedback real:
Farmacistul este pus în situația de a interacționa cu clientul și își poate evalua acțiunile în mod obiectiv în funcție de reacția clientului.
Fixarea cunoștințelor:
Noțiunile sunt percepute în contexte situaționale clare. Astfel, ori de câte ori farmacistul se va confrunta cu situații similare va apela aproape subconștient la cunoștințele percepute in contexte virtuale asemănătoare.
Înlăturarea barierelor de comunicare trainer – cursant:
În mod natural orice persoană manifestă un grad de aversiune față de informațiile care i se impun fără a i se explica motivația. Prin metoda dialogului farmacist – client conceptele educaționale sunt percepute ca și rezultat al propriilor acțiuni și al relațiilor cauză-efect.
Declinarea cursurilor de produs către alte publicuri
Hai să privim un curs eLearning de produs ca și o prezentare multimedia interactivă.
N-ar putea să fie de folos și altora?
Ba chiar clientului.
Cu câteva modificări minore putem translata prezentarea interactivă pe un ecran tactil în farmacie pentru clienți.
Ba chiar putem face o aplicație pe Facebook. Un joc prin care potențialii clienți să acumuleze puncte care să se transforme în reduceri.
Soluții software pentru construcția unui areal e-Learning in domeniu farmaceutic
Am aflat că un system performant de diseminare a informatiei este compus din cursuri și din platforma de tip Learning Management System.
Ascendia oferă soluții robuste pentru ambele componente ale unui areal e-Learning.
Livresq – Online Authoring Tool
Livresq este probabil cel mai versatil generator de cursuri online. Editorul online Livresq da libertatea oricui sa construiasca continut interactiv:
- prezentari text, imagine, video,
- continut interactiv: quiz-uri de invățare, testare sau sondare de opinie
Coffee LMS – Learning Management System
Coffee LMS este soluția software dezvoltată de Ascendia pentru managementul procesului de invațare in format e-Learning și nu numai:
- Management utilizatori
- Diseminare cursuri către grupe de utilizatori prin corelarea subiectelor de curs cu interesul farmaciștilor
- generare de planuri de cursuri
- posibilitatea de a monitoriza experiența utilizatorilor, atât la nivel individual cât și agregat ca statistici. Se va putea verifica cine a intrat în platforma, când, ce rezultate a avut la fiecare curs/test, cât timp a stat să parcurgă respectivul material, de câte ori l-a deschis etc. De asemenea, există rapoarte globale apropo de cursurile din platformă – câți utilizatori are fiecare, câți au deschis și câți au terminat cursul etc., precum și alte rapoarte;
- Interconectare cu sisteme proprii de HR pentru a facilita single sign-on
- Programare atat cursuri online cat si cursuri la sala.
Ascendia S.A. te provoacă sa generezi un proiect pilot e-Learning complet funcțional, fără niciun cost.
- Pornești cu primul pas prin crearea unui curs interactiv folosind authoring tool Livresq.
- Vei avea la dispoziție platforma Coffee LMS pentru a testa interacțiunea dintre colegii tăi și cursul creat de tine. Vei putea experimenta fluxul complet de la creare curs până la diseminare către cursanți si culegerea rezultatelor.
Vei beneficia de o experiența completă hands-on prin gestionarea unui areal complet e-Learning.
Sistemele e-Learning dezvoltate de Ascendia sunt rezultatul experienței acumulate în urma interacțiunilor cu partenerii noștri pe termen lung precum Groupama, ING, Allianz Tiriac, Allianz Global, Raiffeisen, Sensiblu, Felicia si alții. Am învățat unii de la alții și nu ne-am mulțumit cu puțin.
Prin activitatea noastră de research & development nu am făcut decât să adresăm nevoile curente și recurente ale companiilor din domeniul pharma.
Orice decizie ai lua, o vei face în cunoștință de cauză și vei beneficia de consultanța uneia dintre firmele cu cea mai mare experiență în zona eLearning pentru corporații din România.