Primul forum regional al centrelor acreditate ECDL din regiunea Bucureşti

    0
    62

    Pe 7 martie 2007, la Bucureşti, a avut loc lansarea primului dintr-o serie de forumuri regionale organizate de ECDL ROMANIA, având ca scop dezbaterea stadiului curent al instruirii şi certificării la standarde internaţionale pentru utilizarea eficientă a calculatorului la nivelul întregii ţări, precum şi dezvoltarea conceptului de e-Society.

    Forumurile ECDL reunesc reprezentanţi ai celor peste 400 de centre de instruire şi testare acreditate ECDL de pe întreg teritoriul României, profesionişti în domeniul informatic din mediul de afaceri şi administraţia publică, precum şi profesori de profil din şcolile şi liceele acreditate, academicieni reprezentanţi ai universităţilor ce oferă ECDL în cadrul programelor lor.

    Acest prim forum a fost organizat în data de 07 martie 2007 la Bucureşti, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, aducând laolaltă specialişti în instruire reprezentând peste 30 de centre acreditate ECDL din regiune.

    În deschiderea discuţiilor au luat cuvântul dl. Matei Dimitriu, director general al ECDL ROMANIA, dna. Alexandra Popescu, director de Marketing şi dl. Vlad Cazan, director al Dept. Vânzări.

    Dl. Matei Dimitriu a subliniat importanţa calităţii serviciilor de instruire şi certificare IT oferite publicului din România de centrele ECDL, calitatea fiind cea care va face diferenţa pentru furnizorii de educaţie competitivi pe piaţa europeană. ECDL este standardul internaţional de instruire şi certificare a cunoştinţelor de utilizare a calculatorului recunoscut în peste 146 de ţări şi se bucură de o prezenţă de 5 ani pe piaţa românească. Introducerea şi dezvoltarea acestui standard, menţinerea ştachetelor celor mai ridicate în procesul de instruire şi testare la preţuri accesibile educă încetul cu încetul piaţa de formare din România, a mai adăugat dl. Dimitriu. De asemenea, dânsul a evidenţiat faptul că dacă până de curând cei interesaţi de obţinerea unei diplome IT nu optau neapărat pentru calitate, ci se orientau după cel mai scăzut preţ sau eventual spre obţinerea unei diplome în orice condiţii, oferta ECDL îmbină în mod fericit calitatea unui program internaţional, dezvoltat de instituţii de renume, cu un preţ accesibil tuturor categoriilor sociale din România.

    Din discuţiile avute a rezultat importanţa atragerii fondurilor europene în programele de instruire de calitate, de tipul ECDL, cu impact direct şi cuantificabil în îndeplinirea obiectivelor programelor de finanţare.

    Concluziile acestui forum, coroborate cu rezultatele celorlalte forumuri organizate în ţară pe parcursul lunii martie vor constitui punctul de plecare al unui studiu la scară naţională privind nevoia de pregătire în domeniul IT a societăţii noastre.

    Despre ECDL ROMANIA:

    Programul ECDL (European Computer Driving Licence) se bucură de recunoaştere internaţională în 146 de ţări şi este singurul program de certificare a cunoştinţelor de utilizare a computerului adoptat şi recunoscut simultan de Consiliul Europei, prin Comisia ESDIS-Employment and Social Dimension of the Information Society şi European Community Personnel Selection Office, de UNESCO şi PNUD.

    În afara Europei, certificarea este cunoscută sub numele ICDL (International Computer Driving Licence).
    Certificarea ECDL este vendor-independent, examenele pot fi susţinute pe mai multe suite de aplicaţii.

    ECDL ROMANIA este Operatorul Naţional al licenţei ECDL în România, cu o reţea de peste 400 de centre de instruire şi testare acreditate pe întreg teritoriul ţării.

    Sursa: comunicatedepresa.ro

    Pentru mai multe informaţii, accesaţi www.ecdl.org.ro sau www.ecdl.com.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.