Educatia online intrece educatia din sala de clasa, conform unui studiu

SRI International a întocmit pentru Departamentul Educaţiei al Statelor Unite un raport prin care au fost analizate o serie de studii comparative cu privire la educaţia online şi cea tradiţională, din sala de clasă, pentru perioada 1996 – 2008, ajungându-se la concluzia că, în medie, elevii care au învăţat într-un mediu online au avut rezultate mai bune la teste decât cei care au beneficiat de instruire faţă-n faţă cu profesorul.

Recent, SRI International a întocmit pentru Departamentul Educaţiei al Statelor Unite un raport de 93 de pagini cu privire la educaţia online, raport care are un titlu pur ştiinţific, neinteresant, dar cu o concluzie foarte interesantă: "În medie, elevii care au învăţat într-un mediu online au avut rezultate mai bune decât cei care au beneficiat de instruire faţă-în-faţă cu profesorul."

Raportul a luat în calcul o serie de studii comparative cu privire la educaţia online şi cea tradiţională, din sala de clasă, pe perioada 1996 – 2008. O parte din studii se referă la educaţia de la grădiniţă până la clasa a XII-a, însă cele mai multe dintre acestea au fost desfăşurate în colegii sau în cadrul unor programe de educaţie continuă a adulţilor de diferite tipuri, de la pregătirea medicală la cea în domeniul militar.

Pentru perioada menţionată de 12 ani, au fost identificate în raport 99 de studii în care au fost realizate comparaţii cantitative între rezultatele educaţiei online şi cele ale educaţiei tradiţionale, la aceleaşi cursuri. Analiza realizată pentru Departamentul Educaţiei a arătat că, în medie, elevii care au urmat o parte sau toate cursurile online înregistrează la teste o rată de succes de 59%, în comparaţie cu rata medie de succes a elevilor din sala de clasă, care este de 50%. Aceasta este o diferenţă modestă, dar semnificativă din punct de vedere statistic.

"Semnificaţia esenţială a studiului ţine de faptul că demonstrează că educaţia online este în prezent nu doar mai bună în lipsă de altceva, ci tinde de fapt să fie mai bună decât instruirea convenţională", a afirmat Barbara Means, coordonatorul studiului şi psiholog educaţional la SRI International.

Acest lucru nu înseamnă că ne vom lua la revedere de la sălile de clasă. Însă raportul sugerează într-adevăr că educaţia online s-ar putea extinde foarte mult în următorii ani, odată cu înmulţirea dovezilor referitoare la valoare sa.

Până nu de mult timp, educaţia online reprezenta ceva cu puţin mai mult peste versiunile electronice ale tradiţionalelor cursuri prin corespondenţă. Acest lucru s-a schimbat cu adevărat odată cu apariţia aplicaţiilor video pe internet, a mesageriei instantanee şi a instrumentelor de colaborare.

Adevăratul potenţial al educaţiei online, în opinia experţilor, este posibilitatea de a oferi experienţe de învăţare adaptate la caracteristicile individuale ale elevilor într-o măsură mai mare decât este posibil în sala de clasă. Acest lucru le permite elevilor să înveţe în timp ce fac ceva (learning by doing), ceea ce este pentru mulţi dintre ei mai motivant şi util.

"Trecem printr-un moment de creştere în ceea ce priveşte educaţia online", a afirmat Philip R. Regier, decan al programului Online and Extended Campus al Universităţii de Stat din Arizona.

Cea mai mare creştere în viitorul apropiat, după cum anticipează Philip R. Regier, se va înregistra în rândul programelor de educaţie continuă. În prezent, în statul Arizona, există 5.000 de cursanţi înscrişi în programe de educaţie continuă, atât la cursuri cu prezenţă, cât şi online. Regier estimează că în trei – cinci ani acest număr s-ar putea tripla, creşterea venind aproape în întregime de la programele online.

Însă Regier crede totodată că educaţia online va continua să aibă o influenţă şi asupra transformării campusurilor universitare. Universităţile – şi multe şcoli ce oferă educaţie de la nivel de grădiniţă până la clasa a XII-a – folosesc acum la scară largă sisteme de management pentru educaţia online, cum ar fi Blackboard sau sistemul deschis Moodle. Însă acestea sunt în principal folosite pentru afişarea unor teme, liste de lectură sau orare şi pentru găzduirea unor dezbateri.

Regier crede că lucrurile vor evolua destul de rapid, fiind accelerate de creşterea utilizării tehnologiei de relaţionare socială. Elevii se vor ajuta reciproc şi vor învăţa unii de la alţii din ce în ce mai mult, consideră acesta. De exemplu, în opinia sa, se va porni de la premisa că studenţii cunosc bazele calcului diferenţial, iar timpul petrecut în sala de cursuri va fi folosit pentru aplicarea matematicii la probleme din lumea reală, poate pentru explorarea fizicii schimbărilor climatice sau modelarea tendinţelor preţului acţiunilor.

"Tehnologia va fi folosită pentru crearea unor noi feluri de comunităţi de învăţare ale elevilor", a declarat Philip R. Regier. "Oamenii au dreptate atunci când spun că prin educaţia online lucrurile nu se vor mai petrece în sala de clasă. Însă greşesc, cred eu, când presupun că prin aceasta învăţarea va deveni o activitate independentă, personală. Învăţarea trebuie să se petreacă într-o comunitate."

Autor: Steve Lohr
Sursa: New York Times
Traducere: Claudia Butaru