Interviu acordat de prof.univ.dr. Tony Bates, cercetator în cadrul E-Learning University of Catalonia Barcelona, Spania şi Preşedinte al CEO of Tony Bates Associates Ltd Canada.
1. Noile tehnologii implică noi metode de predare, învăţare şi perfecţionare, iar universităţile duc lipsă de structuri bine definite care să contribuie la realizarea acestora. Cine ar trebui să instruiască şi să formeze profesorii care predau prin mijloace multimedia?
Buna întrebare. Practica curentă cere fixarea unor centre de dezvoltare profesională sau a unor centre de predare/ învăţare cu experţi în pedagogie şi tehnologii educaţionale. Oricum, participarea la workshop-uri organizate de aceste centre este adesea voluntară şi tocmai cei care ar avea nevoie de formare nu participă. Unele facultăţi sau departamente deleagă un reprezentant marcant pentru a răspunde de evoluţia profesională a colegilor săi, în mod particular de cadrele didactice noi. Eu aş numi aceste aspecte puncte slabe, deşi
mai bine aşa decât deloc. De ce aveam cu adevărat nevoie (şi nu se prea întâmplă)este acreditarea perfecţionării predării profesorilor. Acest lucru s-ar realiza mai bine reformând radical modalităţile de perfecţionare post absolvire pentru a include perfecţionarea/formarea predării şi cercetarea în componentele procesului de studii doctorale.
2. Este cercetarea ştiinţifică un proces hibrid (în termeni de utilizare a resurselor informaţionale)?
Cred că într-o societate bazată pe cunoaştere, toate formele de predare şi cercetare trebuie să includă utilizarea IT-ului, deoarece astfel apare, este depozitată şi organizată cunoaşterea.
3. Care este rolul paradigmelor de învăţare şi cum au fost acestea modificate de mediul de învăţare electronic?
Cred că design-ul instrucţional (prefer termenul: proiectarea mediului de învăţare) este o cerinţă absolută pentru calitatea predării cu ajutorul tehnologiei informaţionale. Tehnologia creşte nivelul competenţelor necesare în procesul de predare, deoarece pentru o bună utilizare trebuie să cunoaştem punctele forte ale acesteia cât şi pe cele slabe, în relaţie cu predarea tradiţională “faţă în faţă”, iar asta cere înţelegerea modului în care se învaţă cât şi potenţialul pe care îl are tehnologia pentru procesul de predare. Din păcate, în majoritatea aplicaţiilor pentru elearning, nu s-au produs şi schimbări în paradigma învăţării. Tehnologia este adăugată paradigmei existente a predării la clasă. Adevărata învăţare blended learning necesită reproiectare pentru a ne asigura că beneficiile elevilor clasei/ ale studenţilor din campus sunt combinate cu cele ale studenţilor off campus – învăţarea asincronă.
4. Care este rolul discursului didactic în predarea electronică?
Încă odată trebuie să menţionăm un aspect important-deşi reflectă un punct de vedere particular asupra educaţiei, acela că învăţarea este o construcţie socială-pe care nu-l împărtăşesc toate cadrele didactice. În mediul de învăţare online, profesorii joacă un rol foarte important în păstrarea atenţiei pe subiectul central, pentru a se asigura că discursul este limpede, operând la nivel academic şi nu incoerent. Există, de asemenea, câteva lucrări semnificative pe această temă: Paloff şi Pratt, Salmon, Harasim.
5. Toate structurile universitare au apărut în jurul bibliotecilor, încă din cele mai vechi timpuri. Biblioteca a avut misiunea de a forma şi informa şi acum, este un adevărat furnizor de resurse electronice pentru utilizatorii din campus cât şi off campus. Ea trebuie să ţină pasul cu Curricula universitară şi să furnizeze resurse informaţionale în concordanţă cu aceasta. Care este în opinia dumneavoastră rolul bibliotecii universitare pentru învăţarea electronică?
Bibliotecile universitare sunt imperios necesare pentru un învăţământ de succes însă rolul şi modalitatea de funcţionare trebuie să se schimbe. Cred că toate cursurile ar trebui să aibă în echipa de proiectare un bibliotecar pentru a identifica şi organiza resursele online cât şi pentru a sprijini studenţii în localizarea informaţiei digitale. Alfabetizarea informaţională şi în mod special educaţia pentru evaluarea calităţii resurselor, pentru regăsire, analiză, organizare şi aplicarea informaţiei digitale ariei tematice trebuie să fie un efort comun profesor-bibliotecar.
6. Prezenţa la curs şi predarea virtuală modifică tipul de educaţie (la distanţă sau electronică)?
Fiecare profesor trebuie să facă o alegere: unde se regăseşte acest tip de predare pe axa învăţării electronice? Doar optimizează predarea la clasă; este blended learning; sau complet online? Răspunsul la această întrebare depinde de doi factori: cărui tip de student predau? Care este natura subiectului? Studenţii full time, ieşiţi de pe băncile liceelor au mai multă nevoie de predare tradiţională faţă în faţă, spre deosebire de studenţii maturi, care în paralel lucrează şi vor să-şi perfecţioneze studiile universitare. Unele aspecte sunt mai uşor de predat faţă în faţă; altele se derulează mai bine online, depinde de fiecare situaţie. În orice caz, este posibil să proiectezi un curs care întrunească toate aceste condiţii.
7. Nu putem studia medicina sau artele plastice online în mediul electronic; una are nevoie de abilităţi iar cealaltă de talent. Este acesta un teritoriu interzis pentru învăţarea electronică, sau acest tip de învăţare se potriveşte mai bine perfecţionării pentru aceste specializări?
Nu. De fapt, medicina este o zonă unde învăţarea electronică este folosită cel mai mult în universitatea unde predau (University of British Columbia Canada).O mare parte a medicinei este bazată pe elementele digitale şi este esenţial ca ele să fie de incluse în curriculum şi integrate cu mediul electronic. Învăţarea electronică este o componentă critică în special pentru repartizarea clinică a studenţilor din anul trei deoarece, împreună cu doctorii care-i coordonează sunt conectaţi la universitate prin Internet.
8. Care sunt marile bariere în proiectarea învăţării electronice?
În ordinea importanţei:
1. Teama şi repulsia profesorilor cu experienţă datorată ignoranţei cu care au privit relaţia tehnologie-pedagogie.
2. Managementul defectuos al universităţilor care nu înţeleg cerinţele mereu în schimbare ale societăţii bazate pe cunoaştere şi importanţa ICT-ului pentru toate profesiile; incompetenţa în proiectarea şi implementarea strategiilor de integrare a ICT prin intermediul predării în universitate. Adesea, rămâne la latitudinea profesorilor să inoveze fără ajutor organizaţional.
3. În unele ţări, lipsa accesului şi/sau costurile ridicate ale tehnologiei.
9. Ar trebui ca specialiştii să mediteze mai mult asupra importanţei învăţării independente?
Trebuie să existe o progresie de la învăţarea colaborativă, dependentă, la cea independentă, care ar trebui inclusă în designul tuturor programelor, astfel încât studenţii să se bucure de suport când traversează aceste etape.
10. Este alfabetizarea predării şi a învăţării prin mijloace media, o condiţie serioasă a pedagogiei învăţării electronice?
Depinde de ceea ce înţelegem prin alfabetizare media. Majoritatea tinerilor se bucură de o astfel de instrucţie înainte de a ajunge în universităţi (profesorii nu prea). La acest aspect trebuie să construim sau să modificăm cerinţele academice.
11. Cum este perceput statutul unui e-profesor(e-teacher),comparativ cu statutul profesorului din şcoala tradiţională?
Încă slab conturat, cred, pentru că fără reproiectări, trebuie să risipească mai mult timp predând şi prea puţin timp cercetând sau chiar cu familia, cu toate că nu beneficiază de recompense (promovări) pentru realizarea procesului de învăţare electronică.
Interviu realizat de drd. Silvia Tomescu