Educatia in spectacol. Protagonist: Solomon Marcus. Premiul Lykeion al Aliantei Colegiilor Centenare

Titlul este unul aparent neînţeles, dar acesta este explicat argumentat în volumul apărut la Editura Spandugino (Bucureşti, 2010) cu ocazia acordării primului Premiu „Lykeion” al Alianţei Colegiilor Centenare. Premiul a fost acordat pe anul 2009 domnului acad. prof. Solomon Marcus. Înfiinţată în anul 2008, Alianţa Colegiilor Centenare din România recompesează moral şi material promotori ai unor activităţi importante (ştiinţifice, culturale, economice, administrative) prin care se vizează îndeosebi un învăţământ liceal de certă calitate. (din Regulamentul pentru acordarea premiului „Lykeion”)

Recomandăm cele 192 de pagini ce apar în carte pentru simplul fapt că se referă la problemetica actuală a educaţiei din România, în special la dezvoltarea învăţământului preuniversitar. Este laudabilă iniţiativa editorului acestei cărti: Lavinia Spandonide. Volumul cuprinde 4 capitole: primul capitol include intervenţiilor unor personalităţi din învăţământul preuniversitar cu ocazia acordării premiului; al doilea capitol prezintă schiţe de portret realizate de doi discipoli ai acad. prof. Solomon Marcus: prof. univ. dr. Cristian Calude şi prof. univ. dr. Ghorghe Păun, membru corespondent al Academiei Române; al treilea capitol denumit “Reforma şcolii” prezintă o colecţie de articole şi cuvântări ale profesorului Solomon Marcus: articole apărute în diverse publicaţii şi cuvântări prijeluite cu ocazia întâlnirilor cu elevi şi oameni al şcolii;  ultimul capitol cuprinde o descriere privind constituirea, organizarea şi activităţile Alianţei Colegiilor Centenare din România.

Educaţia în spectacol

Educaţia înseamnă spectacol. Asocierea educaţiei cu ideea de spectacol are multiple surse şi motivaţii, dar prima pe care o aducem în atenţie este aceea a stării de bucurie sirituală, de sărbătoare uneori, care însoţeşte, aduce în aceeaşi albie, educaţia şi spectacolul, în varianta lor reuşită. Spectacolul educaţiei nu se desfăşoară pe o singură scenă iar personajele nu sunt numai profesorii şi elevii. Roluri importante revin familiilor elevilor, cei cu care elevul interacţionează acasă şi care au de îndeplinit un rol şi în ceea ce priveşte comportamentul elevului la şcoală. Vin apoi numeroasele personaje anonime, uneori colective, cu care elevul se întâlneşte în stradă, cele de la televiziune, de pe Internet. … Masca este tot timpul prezentă şi ea constituie una din provocările cele mai subtile, mai pline de capcane, ale educaţiei.” Solomon Marcus

Învăţarea este un spectacol

Învăţarea oferă un spectacol grandios, cu scenarii, personaje, roluri, măşti şi conflicte. În această carte, ne preocupă cu deosebire scenariul relaţiei dintre profesor şi elev, deocamdată de natură predominant imperativă. Argumentăm necesitatea ca imperativul să cedeze locul interogativului. … Elementul istoric, povestea, naraţiunea au o funcţie explicativă în manualul şcolar. Absenţa lor, în special din manualele de matematică, fizică, chimie, biologie, informatică, face dificilă înţelegerea şi reduce atractivitatea celor prezentate. … Fiecare oră de clasă are un potenţial spectacular care trebuie valorificat. Fiecare operă, fiecare concept, fiecare personalitate, fiecare problemă au acest potenţial spectacular. Scenariul orelor de clasă trebuie schimbat. Esenţialul: să asimilezi moduri de gândire cât mai variate. … Elevul trebuie să fie învăţat şi stimulat să înventeze … Învăţare adevarată nu există fără  bucurie.” Solomon Marcus

Profesorul este un actor

“Profesorul este un actor, învăţarea este un spectacol. Ea se foloseşte de scenarii alternative, care ne plasează într-un univers de ficţiune, cu personaje, roluri, conflicte, măşti, indicaţii de regie, elemente de surpriză, situaţii paradoxale, încercări, bănuieli, îndoieli, greşeli, eşecuri, momente de descurajare, altele de încredere şi speranţă. Elementul ludic, esenţial în învăţare, întregeşte natura ei spectaculară. Succesul acestui spectacol, în care suntem deopotrivă interpreţi şi spectatori, depinde de bucuria, inteligenţa şi pasiunea pe care le investimin în el. Cred ca nu există decât o singură învăţare autentică, aceea care se face în stare de  bucurie. Atâta vreme cât aceste două acte (actul imperativ al profesorului şi momentul de bucurie al elevului), nu fac joncţiunea, totul este sortit eşecului.” Solomon Marcus

Ştiinţa în spectacol

Pretutindeni avem de a face cu un spectacol şi trebuie să valorificăm această dimensiune spectaculară. Traian Lalescu pune în scenă un spectacol cu toate regulile lui având ca personaje: un filozof; un inginer; un profesor; un cetăţean curios. … Cuvântul “teoremă”, care denumeşte cărămida matematicii, are o etimologie în greaca veche şi care ănseamnă “spectacol’. Procesul de configurare a unei teoreme  este un spectacol” Solomon Marcus

Notă: TEORÉMĂ s. f. 1. adevăr ştiinţific care poate fi stabilit prin demonstraţie. 2. enunţ care poate fi demonstrat prin raţionament logic plecând de la fapte cunoscute sau de la ipoteze justificabile, incluse chiar în enunţ. (gr. theôréma ( θεώρημα),   lat. theorema, fr. théoreme) (DEX)

Referinţe
1. Lavinia Spandonide (Ed.), Educaţia în spectacol. Protagonist: Solomon Marcus,
Premiul “Lykeion” al Alianţei Colegiilor Centenare
, Spandugino Publishing House, Bucureşti, 2010 (ISBN: 973-88796-4-5)
2. Vlada, Marin. O viaţă dedicată matematicii: acad. prof. dr. Solomon Marcus. Apărut în: Elearning.Romania, 2010-02-26. Bucureşti: TEHNE- Centrul pentru Dezvoltare şi Inovare în Educaţie. Disponibil online: http://www.elearning.ro/.
3.  ***, Acad. prof. dr. Solomon Marcus la 85 de ani – O viaţă dedicată matematicii şi informaticii, http://www.descopera.ro/stiinta/
4. http://www.librariaeminescu.ro/isbn/973-88796-4-5/Autor-colectiv__Educatia-in-spectacol-protagonist-Solomon-Marcus

Marin Vlada

Marin Vlada

Dr. Marin Vlada is Professor in Computer Science at the University of Bucharest, concerned with education and research in Computer Science, in particular Artificial Intelligence, Computer Graphics & Virtual Reality, Web Programming and Educational Technology (New technologies for e-Learning, e-Training, e-Skills). He is the co-ordinator and founder of CNIV and ICVL projects "2010 - Towards a Knowledge Society – 2030" (New Technologies in Education and Research) at the University of Bucharest.