Tincuta Baltag: Pretuim cunoasterea si investim anual in educatie

0
111

Fundatia Dinu Patriciu a lansat joi, 4 iunie, proiectul Gala Premiilor in Educatie, competitie anuala la sfarsitul careia se vor acorda premii oamenilor, organizatiilor, proiectelor care au contribuit la imbunatatirea sistemului educational din Romania. Cele 27 de premii, acordabile in bani, totalizeaza 200.000 Euro. Perioada pentru inscrierea nominalizarilor, pentru toate categoriile, este 15.06.2009 – 27.09.2009.

Gala Premiilor in Educatie este o competitie nationala, in cadrul careia vor fi acordate cate trei premii pentru fiecare din sectiunile de competitie:

  • Profesorul anului (invatamant preuniversitar)
  • Elevul anului (gimnaziu si liceu)
  • Scoala anului (institutii de stat sau private, inclusiv licee)
  • Profesorul anului (invatamant universitar)
  • Studentul anului (ciclul de licenta, master)
  • Facultatea anului (institutii de invatamant de stat sau private)
  • Cercetatorul anului
  • Cel mai bun proiect educational (initiat sau dezvoltat de un ONG sau institutie de invatamant)
  • ONG-ul anului in domeniul educatiei.

"Pretuim cunoasterea si investim anual in educatie. In activitatea noastra am intalnit oameni extraordinari, profesori adevarati, specialisti dar si organizatii care au reusit sa implementeze proiecte valoroase pentru sistemul educational. Prin aceasta Gala, dorim sa le oferim recunoastere, sa atragem atentia asupra unor aspecte pozitive ale educatiei si sa impulsionam competitia si creativitatea in sistem." a spus Tincuta Baltag, Director General al Fundatiei Dinu Patriciu.

Cele 27 de premii, acordabile in bani, totalizeaza 200.000 Euro, iar castigatorii vor fi desemnati de catre un Juriu, in componenta caruia intra personalitati ale societatii romanesti, oameni care la randul lor s-au implicat in domeniul educatiei: Magda Barascu (jurnalist Euractiv), Cezar Birzea (Institutul de Stiinte ale Educatiei), Daniel David (Universitatea Babes Bolyai), Radu Damian (Consiliul National pentru Finantarea Invatamantului Superior), Monica Dvorski (Educatia 2000+), Ionel Haiduc (Academia Romana), Cezar Haj (Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania), Madlen Serban (Fundatia Europeana de Formare, Centrul National de Dezvoltare a Invatamantului Profesional si Tehnic), Simona Velea (Institutul de Stiinte ale Educatiei).

Nominalizarile si/sau autonominalizarile pentru fiecare sectiune de concurs, se vor face on-line, pe site-ul concursului premiileineducatie.ro, unde este disponibil si regulamentul competitiei. La aceasta competitie pot participa persoane fizice, organizatii neguvernamentale si institutii de invatamant de stat sau private care au derulat proiecte in anul scolar/universitar precedent. Sunt eligibile proiectele care s-au finalizat pana pe 15 iunie 2009 indiferent de perioada de initiere, au rezultate cuantificabile si demonstrabile, si corespund unor seturi si modele de excelenta si bune practici in domeniul educatiei.

Perioada pentru inscrierea nominalizarilor, pentru toate categoriile, este 15.06.2009 – 27.09.2009, urmand ca dupa aceasta perioada, juriul sa analizeze, sa evalueze si sa decida castigatorii acestei competii, dupa criterii referitoare la relevanta, eficienta si eficacitate, impactul asupra sistemului educational, sustenabilitatea si durabilitatea impactului, originalitate si coerenta, performante individuale, comportament civic – in functie de categorie.

Sursa: Stiri ONG
Mai multe informatii: premiileineducatie.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.