Management prin e-learning si formare bazată pe proiecte – un proiect pilot de succes în pregătirea personalului medical din România

0
45

Utilizarea soluţiilor informatizate în toate formele de educaţie este benefică şi generează efecte pozitive asupra întregii societăţi. În egală măsură, instrumentele şi metodele de lucru pe care le propune mediul online angajează o creştere a capitalului intelectual şi a performanţei angajaţilor, în orice mediu ar activa aceştia.

O astfel de componentă de învăţare inovatoare a fost introdusă cu succes în programul de formare de competenţe manageriale adresat unui număr de 100 de asistente medicale din România şi Polonia în cadrul proiectului european RENOVA – “Transfer de cunoştinţe şi dezvoltarea unui cadru pentru formarea competenţelor manageriale ale personalului de asistenţă medicală”. Inițiativa se derulează în programul de cercetare Leonardo da Vinci – Transfer de inovație, desfășurat de Universitatea de Medicina și Farmacie “Carol Davila” și coordonat de compania Siveco Romania. Proiectul beneficiază și de sprijinul partenerilor – organizatiile TEHNE- Centrul pentru Inovare în Educație din România, ORT din Franța, Searchlighter din Marea Britanie și Syntea S.A. Corporate Group din Polonia.

Modelul de formare propus în cadrul RENOVA transferă experienţa proiectelor ELEKTRA – Enhanced Learning Experience and Knowledge TRAnsfer şi ELU – Enhanced Learning Unlimited, două proiecte implementate în Franţa care au testat cu succes abordarea inovatoare a învăţării bazate pe proiecte şi utilizând instrumentele oferite de mediul online. Cele două proiecte au dezvoltat şi experimentat o serie de tehnici de învăţare bazate pe utilitatea actului formativ, pe finalitatea concretă a acestuia:  Game-based learning  – model care conectează caracteristicile unui joc şi aspectele pedagogice în cadrului unui cadru digital de formare şi Digital interactivity – o procedură care creşte randamentul de învăţare prin facilitarea unui mediu de învaţare natural, stimulant.

Prin RENOVA s-a realizat astfel un transfer de inovație prefigurat atât la nivel de conținut, prin propunerea unui parcurs formativ care depășește competențele medicale tradiționale cât și în ceea ce privește tehnica de formare și suportul online de livrare a unora dintre componentele de instruire. În plus, s-a conturat un curriculum modern, bazat pe învățarea prin proiecte, un model de instruire actual și eficient în care participanții se află în centrul procesului de învățare, colaborează, se implică și mai ales învață făcând conexiuni concrete cu lumea reală.

Activitățile proiectului au fost lansate în februarie 2011 și marchează în acest moment încheierea cu succes a activităţilor de formare a personalului medical selectat din cele două ţări. Atât în România cât şi în Polonia obiectivele de formare au fost atinse şi chiar depăşite, 89 de asistente medicale absolvind cursul în cadrului programului derulat la Bucureşti şi 60 în Polonia.

Etapa următoare va fi dedicată unei serii de workshop-uri, derulate în paralel în România şi Polonia, în care absolvenţii programului de formare vor discuta despre experienţa recentă de training şi impactul acesteia asupra activităţii lor profesionale, în ceea ce priveşte reflectarea deopotrivă a competenţelor de specialitate obţinute şi a eficienţei metodelor de formare implementate.

Mai multe informatii sunt disponibile pe site-ul proiectului: www.projectrenova.eu

Add:
Platforme, sisteme si solutii de e-learning

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.