In fiecare an sunt persoane care se conectează pentru prima dată la Internet. Conexiunea la această reţea şi capacitatea noastră de a învăţa a devenit o componentă esenţială a vieţii noastre din secolul XXI. Acest lucru este în acelaşi timp o sursă de oportunitaţi pentru noi, o sursă de reuşită şi de progres. Tehnologia, care a cunoscut o evoluţie fără precedent în ultima perioadă, ne invită astăzi în universul învăţării şi al pedagogiei. Iată o metodă de integrare a tehnologiei în procesul didactic.
Elevii de astăzi îşi vor obţine diplomele într-o lume în care utilizarea unui calculator şi a Internetului este o parte esenţială în găsirea unui loc de muncă. Ca profesor, te formezi continuu utilizând Internetul. Dar ce se întamplă în spatele conexiunii? Crezi că ştii totul, dar cu toate acestea înveţi în fiecare zi ceva. Iar elevii utilizează calculatorul, de cele mai multe ori, mai uşor decât noi.
În cadrul cursului Intel Teach ne-am grupat în jurul unei teme de cercetare. Am dobândit competenţe noi în utilizarea calculatorului şi am lucrat în echipă . Apoi am pus totul în practica cu elevii. În final, ne-am reîntâlnit din nou în grup şi am analizat modul în care am derulat totul la nivelul clasei. Apoi am stabilit ce putem face în viitor.
Formarea colaborativă online are ca scop integrarea tehnologiei informatice şi a colaborării pentru educaţie în practica profesională şi favorizează în acelasi timp munca în reţea. Cu ajutorul tehnologiei se pot concepe noi secvenţe pedagogice care pot fi concepute şi experimentate împreună cu clasa de elevi.
Intel Teach ajuta profesorii să-şi extindă frontierele creativităţii lor dar şi a elevilor, să transforme puterea tehnologiei informatice în tehnici de învăţare care încântă elevii, îi motivează şi îi atrage spre o învăţare mult mai activă. Profesorul învaţă cum, când şi unde să încorporeze tehnicile şi resursele informatice în planurile de lecţie actuale şi să creeze tehnici de evaluare noi. În acelaşi timp, învaţă să lucreze într-un spaţiu interactiv în interiorul şcolii, învaţă să dezvolte creativitatea, autonomia şi încrederea în sine a elevilor săi.
Pentru exemplificare, se poate vedea un model de proiect Intel Teach la ora de geografie accesând adresa: http://clasavii-gl.wikispaces.com (Prof. Viorica Hopartean, Şcoala gimnazială "Gh. Lazăr", Zalău).