Conferinta Europeana eTwinning 2010

0
124

Conferinţa eTwinning de anul acesta a avut loc la Sevilla între 5 şi 7 februarie şi a reunit peste 500 de invitaţi din întreaga Europă: cadre didactice participante in programul eTwinning, experţi internaţionali, reprezentanţi ai European Schoolnet (CSS) şi ai Centrelor naţionale de suport (NSS), precum şi ai Comisiei Europene.

Evenimentul a avut o semnificaţie deosebită, datorită împlinirii a cinci ani de la debutul acţiunii eTwinning. Activităţile din cadrul conferinţei au cuprins ateliere, manifestări speciale, un spaţiu expoziţional, şi ceremonia de acordare a Premiilor Europene. Activităţile au putut fi urmărite în direct pe site-ul conferinţei.

Participarea României la această ediţie a conferinţei a fost una notabilă, ţara noastră fiind reprezentată semnificativ în rândul finaliştilor. Astfel, au fost nominalizate în finală două proiecte cu fondatori din România:

  • Magic but Real Experiments, fondator: prof. Claudia Cziprok, C.N. "M. Eminescu", Satu Mare, partener nominalizat in finală; prof. Claudia Radu, Şc. "Gh. Lazar", Zalau; care a obţinut Premiul Special pentru matematică şi ştiinţe
  • My Town in Numbers, fondator: prof. Irina Vasilescu, Şc. 195, Bucureşti, finalist la categoria 12-15 ani.

Două proiecte cu parteneri din ţara noastră au fost de asemenea nominalizate:

  • Schoolvision, partener: Corina Ciobanu, Şcoala cu clasele I-VIII "Vladimir Streinu", Teiu, Argeş  – Premiu Special pentru utilizare creativă a tehnologiei;
  • Uniting through Legends, partener: prof. Mariela Camelia Lica , Colegiul Naţional Traian.

Felicitări şi "La mulţi ani, eTwinning!"

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.