Compania de eLearning Ascendia S.A intră la tranzactionare pe 7 iulie 2016

0
81

ASCENDIA SE LISTEAZĂ PE AERO PE 7 IULIE 2016

„Listăm educația la bursă!” – Cosmin Mălureanu – CEO Ascendia S.A.

 

 Compania românească specializată pe domeniul eLearning Ascendia SA va intra la tranzacționare în data de 7 iulie 2016 pe piața AeRO, administrată deBursa de Valori București.

Ascendia creează produse educaționale digitale și dezvoltă software educațional personalizat, fiind unul dintre cei mai creativi jucători pe piața de aplicații educaționale (eLearning) din România. Produsele Ascendia se adresează atât sistemului de învățământ, cât și angajaților din corporații, prin programe de pregătire digitală.

Pentru copiii preșcolari și școlari, compania a creat produsele marca EduTeca, revista EduTeca, precum și manualele școlare tipărite și digitale. Pentru segmentul de pregătire a specialiștilor din corporații, Ascendia produce platforme de management al învățării și oferă servicii de dezvoltare de module educaționale personalizate, către un portofoliu de clienți sau parteneri format din companii cu renume din  domenii diverse, precum ING Bank, Orange, Raiffeisen Bank, BricoDepot, Groupama, Samsung România, Microsoft România, Allianz, AdPharma etc.

Domeniul de aplicații educaționale (eLearning) – reprezentat pe de o parte de conținut educațional în format digital pentru corporații și mediul academic, iar pe de altă parte de platforme educaționale – va atinge 150 miliarde de dolari la nivel global până în anul 2020. România se situează în top 4 la nivel global  în ceea ce privește creșterea frecvenței utilizării cursurilor în format digital.

Ascendia a înregistrat în anul 2015 o triplare a cifrei de afaceri, la 0,9 milioane euro și o marjă a profitului net de 33%.

Ascendia este o companie clădită pe baza pasiunii pentru educația de calitate și a credinței că putem contribui la schimbarea în bine a modului în care preșcolarii, școlarii și adulții învață. Considerăm că ”listăm educația la bursă” pentru că dorim să ne concentrăm eforturile în direcția reașezării procesului de învățare pe noi piloni, care să includă tehnologia și produsele de eLearning și în România, nu doar pe piețele externe. Potențialul industriei globale este enorm, cu creșteri anuale previzionate de două cifre. Am demonstrat prin proiectele pe care le-am dezvoltat că avem determinarea și capacitatea de a contribui la ascensiunea acestui tip de educație, bazată pe instrumente moderne, în pas cu tehnologia. Suntem încrezători că viziunea noastră, confirmată de profesori, părinți, specialiști în educație și manageri, va fi împărtășită și de investitori.”, a declarat Cosmin Mălureanu, Director General al Ascendia.

Ca parte a procesului de listare pe piața de capital, Ascendia a adus în acționariatul companiei fondul român de investiții Certinvest Dinamic, care a preluat 10% din acțiunile acesteia, oferind premisele și suportul pentru dezvoltarea viitoare a companiei.

Consultantul autorizat care a derulat procedura de admitere la tranzacționare a acțiunilor Ascendia este este SSIF Intercapital Invest. Acțiunile Ascendia vor avea simbolul de tranzactionare „ASC”. Listarea Ascendia pe piața AeRO va fi marcată printr-o deschidere oficială a ședinței de tranzacționare, care va avea loc la Bursa de Valori, pe 7 iulie 2016, la ora 9.30.

 Aș dori sã felicit Ascendia pentru decizia de a deveni o companie listatã, pe o piațã ce pare a fi una dintre cele mai promițãtoare piețe de capital din Sud-Estul Europei și în unele aspecte una dintre cele mai atractive pentru investitori și antreprenori din întrega Europã Centralã si de Est. Suntem mulțumiți cã putem merge mai departe spre modernizare împreunã cu Ascendia și restul partenerilor noștri ce ne împãrtãșesc viziunea, având totodatã determinare și curaj – valori ce vor aduce companii noi pe piața de capital.” a declarat Ludwik Sobolewski, Directorul General al Bursei de Valori București.” a spus Ludwik Sobolewski, Director General la Bursa de Valori București.

Prin listarea Ascendia pe piața AeRO dorim să consolidam segmentul companiilor private care se listează la bursă și utilizează piața de capital pentru finanțare. Prin acest proiect, prezentăm investitorilor o companie inovatoare, dintr-un domeniu foarte căutat pe piețele bursiere și care are un potențial important de creștere. Această listare continuă strategia Intercapital Invest de diversificare continuă a instrumentelor financiare prezentate investitorilor. Dorim ca acest eveniment să reprezinte o referință importantă pentru listările viitoare ale unor companii IT românești inovatoare.”, a declarat Răzvan Pașol, Director General al SSIF Intercapital Invest.

Memorandum-ul poate fi accesat aici: Detalii

Informații detaliate despre companie și despre acțiunile sale se regăsesc în Memorandumul de Prezentare al Ascendia, disponibil pe www.ascendia.ro,www.intercapital.ro și www.bvb.ro.

 

Despre Ascendia

Ascendia operează pe piața de eLearning din anul 2007, fiind unul dintre consacrații dezvoltatori de software și conținut digital pentru sfera educațională publică și privată din România. Cu peste 8.000 de module interactive de eLearning dezvoltate pentru companii multinaționale și ministere ale educației din 9 țări, atât direct, cât și prin integratori, Ascendia se remarcă drept un jucător agil dedicat educației digitale, printre proiectele sale de succes numărându-se: colecția EduTeca de software digital pentru preșcolari, manualele digitale pentru școlari, platforma de Management a Procesului de Învățare pentru corporații (Learning Management System). Totodată, Ascendia deține, din anul 2014, portalul eLearning.ro, cea mai importantă sursă de informare cu privire la domeniul eLearning din România, punând la dispoziția celor interesați aproape 1.000 de articole. Informații suplimentare despre Ascendia sunt disponibile la www.ascendia.ro.

Despre Bursa de Valori București

Bursa de Valori București administrează piețe de acțiuni, obligațiuni și alte instrumente financiare, prin platforme reglementate sau sisteme alternative, și furnizează o gama variată de servicii participanților la piețele financiare. Bursa de Valori București este o companie listată pe propria piață din 2010. Pentru informații suplimentare vizitati www.bvb.ro.

Despre Intercapital Invest

Intercapital Invest este una dintre cele mai importante companii independente de brokeraj autorizate la Bursa de Valori București. Înființată în anul 1995, compania a coordonat sau a fost implicată în unele dintre cele mai importante tranzacții, oferte și listări pe piața de capital din România, incluzând listarea Bursei de Valori București pe propria piață de tranzacționare, oferta publică de obligațiuni în LEI a Băncii Mondiale, oferta publică inițială a SNTGN Transgaz, admiterea la tranzacționare a acțiunilor New Europe Property Investments la BVB, oferta publică secundară de acțiuni Transelectrica și altele. Alte detalii despre companie se găsesc pe www.intercapital.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.