Integrarea în educație a strategiilor de „Gamification” și „Game-Based Learning” – Între trend și exigență

Gamificarea la copii

Gamificarea la copii

Un copil care se joacă este un copil sănătos. Majoritatea semnelor nivelului de dezvoltare pe care l-a atins pot fi observate în cadrul acestei activități. De aceea, îndeletnicirile ludice au o deosebită importanță în educarea și disciplinarea copiilor, modelându-le comportamentul în relație cu ceilalți și dezvoltându-le abilitățile de comunicare și de învățare. Astfel, părinții și toți ceilalți educatori au înțeles că au la îndemână o unealtă atotputernică: jocul. În consecință, în prezent, pe lângă jocul ca o ocupație din timpul liber și învățarea pe bază de joc, se discută din ce în ce mai mult despre gamification, o noțiune ce nu trebuie să fie confundată cu celelalte două, care este tot mai prezentă în trendul educațional, mai ales în mediul e-learning. După cum știm, elevii sunt conectați la mediul virtual într-o măsură din ce în ce mai mare, astfel încât și noi, educatorii, trebuie să-i acordăm acestuia atenția cuvenită.
Am acordat o atenție mai mare integrării gamification în activitatea la clasă și urmăresc a-mi dezvolta competențele necesare prin participarea la un curs de formare continuă. Voi beneficia de suportul financiar al Comisiei Europene pentru un proiect de dezvoltare al școlii unde lucrez și astfel voi participa la cursul „Game-Based learning and Gamification” organizat de Euneos Finlanda în Spania, la Barcelona, în perioada 10-16 aprilie 2016. Îmi doresc foarte mult să învăț această strategie modernă, fundamentată pe exigente studii de teoria educației, pentru ca aceasta să poată fi aplicată în școala noastră de toți cei interesați. Voi reveni după curs cu un articol cu caracter aplicativ.
Deocamdată, expun delimitările conceptuale necesare:
Gamification este transpunerea unui context obișnuit de învățare într-o situație asemănătoare unui joc, iar game-based learning este simpla învățare prin intermediul jocului, acesta fiind utilizat ca mijloc didactic.
Ambele metode sunt de mare interes pentru toate categoriile de educatori prin prisma sprijinului oferit în sala de clasă, dar confuzia dintre ele poate duce la greșeli de înțelegere și de aplicare.
Spre deosebire de game-based learning, gamification nu presupune ca elevii să joace jocuri, să utilizeze jucării sau să acceseze jocuri electronice. Nu este necesară elaborarea de sisteme complicate de recompensare bazată pe acumularea de puncte, dar se pot utiliza unele mai simple (acordarea de diplome în funcție de nivelul atins).
În sala de clasă, gamification se poate integra într-un mod firesc, prin transformarea unor lecții sau cursuri modulare în situații autentice de joc, ca un joc de aventură, de exemplu. Elevii pot crea un personaj, pot participa la lecția-joc ca parte a unei echipe, câștigând „puncte de experiență” și recompense pentru diversele lor acțiuni. Ei sunt recompensați pentru ajutorul dat altor elevi sau pentru performanță. De asemenea, elevii pot suporta consecințe (în joc) pentru comportamentele care sunt în contradicție cu mediul de învățare.

Beneficii ale gamification în e-learning

1.      Crește angajamentul elevului
Gamification în e-learning poate ajuta educatorii să creeze experiențe care îi angajează deplin pe elevii lor. Gamification le reține atenția și îi motivează, având în vedere că aceștia se străduiesc să ajungă la un obiectiv. Atunci când elevii se simt bine în procesul de învățare și știu că vor fi recompensați într-un fel sau altul pentru eforturile lor, încetează a mai fi observatori pasivi și devin participanți activi. Procedând astfel, ei sunt capabili să absoarbă în mod eficient informațiile și să angajeze memoria pe termen lung, deoarece cunoașterea în sine este legată de experiența favorabilă furnizată prin gamification.
2.      Face învățarea distractivă și interactivă.
Educatorii pot avea o varietate de scopuri și obiective de-a lungul activității de învățare, însă atingerea acestora în mod eficient depinde într-o foarte mare măsură de nivelul de implicare al elevilor. Gamification în e-learning dă învățării un caracter nu numai informativ, dar și distractiv, și interesant, prin introducerea elementului interactiv. Astfel, elevii se simt pe deplin integrați în procesul de învățare, devenind ei înșiși o parte a acestuia.
3.      Îmbunătățește absorbția de cunoștințe noi și capacitatea de a le reține.
Fie că proiectați un curs e-learning care este centrat pe conținut sau nu, scopul este întotdeauna același: de a ușura asimilarea de noi cunoștințe, dar mai important, de a le permite elevilor să acceseze aceste cunoștințe atunci când au, de fapt, nevoie de ele în lumea reală. Gamification în e-learning poate îmbunătăți absorbția de cunoștințe și stimula retenția lor prin jocul endorfinelor și al conștientizării beneficiilor reale.
4.           Oferă elevilor posibilitatea de a vedea aplicațiile din lumea reală.
Gamification în e-learning permite elevilor să vadă legătura celor învățate cu lumea reală. Astfel, procesului de învățare i se conferă o calitate sporită, deoarece elevii aflați în cadrul jocului acționează cu gândul la consecințe sau recompense. În cazul în care nu se mobilizează în mod corespunzător, ei nu sunt recompensați pentru acțiunile lor sau nu au posibilitatea de a trece la nivelul următor. În esență, le dai șansa de a explora un subiect pe larg și de a înțelege cum ar putea să aplice acele informații în afara sălii de clasă (virtuală sau nu), experimentând într-un mediu distractiv și fără riscuri. Apoi, atunci când se vor aventura în lume, ei vor avea puterea de a utiliza aceste cunoștințe în domeniul profesional sau personal.
5.      Îmbunătățește experiența generală de învățare pentru toate grupele de vârstă.
Indiferent dacă se urmăresc obiective pentru cursanții adulți sau pentru elevi, gamification în e-learning poate contribui la îmbunătățirea experienței generale a învățării și a e-learningului mult mai eficient. Atunci când elevii se distrează și sunt încântați de învățare, atunci este mult mai probabil să ajungă mai ușor la soluții. Chiar și atunci când subiectul este considerat plictisitor sau complicat, informațiile pot fi asimilate mai ușor, pentru că elevii se bucură de procesul de învățare, participând în mod activ. De fapt, se poate integra gamification în cursurile e-learning în așa fel încât elevii nici să nu-și dea seama că sunt angrenați în achiziționarea de noi informații. Absorbția de cunoștințe devine pur și simplu un produs secundar, deoarece elevii se concentrează pe acordarea de recompense și pe trecerea de la un nivel la altul în cadrul cursului. Elevii nu au de-a face cu stresul asociat adesea cu învățarea, pentru că sunt prea ocupați să se distreze și să se bucure de curs.

Game-based learning (învățarea bazată pe joc)

Spre deosebire de gamification, învățarea pe bază de joc se referă la utilizarea de jocuri pentru a îmbunătăți experiența de învățare. Educatorii au început să folosească jocuri în sala de clasă cu secole în urmă. În sfera digitală, învățarea pe bază de joc a cunoscut o dezvoltare fără precedent în ultimii ani. Deși jocurile cum ar fi SimCity, Civilization, World of Warcraft, Minecraft și Portal 2 sunt comerciale, ele pot constitui un instrument de învățare puternic, deoarece sunt extrem de atrăgătoare și fac parte din lumea elevilor noștri.

Trucuri pentru învățarea bazată pe joc:

1.      Implicarea și interactivitatea sunt de o importanță majoră.
Pentru a beneficia cu adevărat de învățarea bazată pe joc, gradul de implicare al elevilor sau cursanților trebuie să fie extrem de ridicat. De exemplu, în cazul în care se angajează într-un joc interactiv cu scenariu, ei trebuie să se identifice întru totul cu personajele în situația dată; altfel, motivația de care au nevoie pentru a progresa lipsește cu desăvârșire. Un nivel ridicat de interactivitate trebuie să fie, de asemenea, prezent. Cursanții ar trebui să fie încurajați să participe în mod activ la joc printr-o varietate de punctaje și scenarii ramificate, astfel încât concentrarea lor să fie ațintită asupra scopurilor și obiectivelor urmărite.
2.      Acționați la granița dintre provocare și frustrare.
Problema care se pune, în cazul multor jocuri, mai ales când vine vorba despre cele electronice, este că ori sunt prea ușor de finalizat, plictisesc elevii și nu desăvârșesc experiența de învățare, ori reprezintă o provocare prea mare. Cele extrem de dificile vor face ca interesul elevilor să piară din pricina frustrării. Drept urmare, nivelul de dificultate al jocului trebuie să crească treptat, în așa fel încât să nu fie nici prea ușor, nici prea dificil de dus la bun sfârșit, iar elevul să depună un nivel optim de efort.
3.      Obiectivele de învățare reprezintă punctul central de interes.
Deși jocul ar trebui să fie distractiv și interesant, obiectivele educaționale reprezintă cel mai important aspect al demersului învățării bazate pe joc. Este necesar ca, prin intermediul jocului, să fie furnizate sarcini care să le influențeze mecanismele de învățare într-un mod pozitiv sau să le îmbunătățească unele aspecte ale vieții personale. Dacă un curs bazat pe joc nu este centrat în jurul obiectivelor de învățare, elevii nu vor putea trage foloasele de pe urma acestuia în viața de zi cu zi.
Atât gamification, cât și învățarea pe bază de joc au potențialul de a oferi motivarea și inspirația de care au nevoie elevii pentru a beneficia în mod real.
Cheia succesului celor două demersuri este abordarea corectă a acestora, astfel încât să se poată obține rezultate dorite prin metode adaptate nevoilor fiecărui elev în parte.

Bibliografie:
1.      ‘The difference between gamification and game-based learning’ la http://www.teachthought.com/uncategorized/difference-gamification-game-based-learning/
2.      Cristopher Papas, ‘Gamification vs Game-Based eLearning: How To Integrate Them Into Your eLearning Course Design’, la http://elearningindustry.com/gamification-vs-game-based-elearning-can-you-tell-the-difference
3.      Cristopher Papas , ‘Gamification In eLearning: Science and Benefits’, la http://elearningindustry.com/science-benefits-gamification-elearning

 

Adriana Şurcă

Adriana Şurcă

Are experiență la catedră de 25 de ani. A absolvit în anul 1990, liceul pedagogic, specialitate învățători, iar în anul 2008, facultatea de psihologie și științele educației, specializarea psihologie-pedagogie. A absolvit un curs postuniversitar de specializare în T.I.C. A fost și este implicată în proiecte de dezvoltare instituțională în școala unde lucrează de 15 ani.