Despre Gamificare

Data:

Deja acest termen sună bine și în limba română. Din ce în ce mai mulți curioși sau persoane entuziasmate din diferite domenii de activitate se îndreaptă către această noțiune. O simplă căutare pe internet scoate la iveală oameni de știință care explică foarte bine termenul, mai ales dacă este utilizată denumirea originară – „gamification”. Cu toate acestea, descoperim în același timp și numeroși formatori de opinie care doresc să ne ofere lămuriri cu privire la valoarea anumitor jocuri comerciale, afirmând despre acestea că au valoare de gamificare. Nimic mai fals.

Aceasta este continuarea articolului publicat pe e-learning.ro în luna decembrie 2015, „Integrarea în educație a strategiilor de gamification și game-based-learning – între trend și exigență”. Atunci încercam să clarificăm cele două noțiuni, la vremea aceea considerându-mă un începător încântat. Între timp, am participat la cursul „Game-Based Learning and Gamification” organizat de Euneos Finlanda în Spania, la Barcelona, în perioada 10-16 aprilie 2016. De atunci, încercăm să introducem în școala noastră cât mai multă gamificare și învățare bazată pe joc. Este complicat, pentru că nu toți se simt confortabil atunci când trebuie să iasă din tipare. Cu toate acestea, suntem încrezători într-o viitoare reușită.

Între timp, experiența noastră s-a mai îmbogățit, iar noi suntem în continuare în căutare de idei și de resurse noi. Pe zi ce trece, observăm numeroasele confuzii care se fac între noțiunea de gamificare și alți termeni înrudiți, motiv pentru care am încercat să facem o analiză comparativă cu scopul de a lămuri acest aspect, în speranța că prezentul efort poate constitui o contribuție la încetăținerea înțelesurilor corecte în limba română.

În urma acestei prezentări, îi invit pe cei interesați la o discuție în care să propună noi idei și resurse pentru gamificare, la topicul de forum de la adresa: http://forum.portal.edu.ro/index.php?showtopic=225412&st=0&#entry2530889  .

 

  Jocul Serious games

 („jocuri serioase”)

Jocuri pentru învățare Învățarea bazată pe joc Gamificare
Definiție

de bază

Activitate de recreere care implică existența unor reguli și a unui scop final recompensator Joc video de tip simulare, pentru însușirea de abilități, componente ale unor competențe profesionale   și de autonomie personală Joc conceput special pentru  a îndeplini anumite obiective de învățare Jocuri concepute ca parte integrantă a unui scenariu de învățare, care ține cont de diferiți parametri ai contextului de predare – învățare. Utilizarea unor elemente specifice jocurilor în situații care nu-s de joacă: (formarea personalului, corectarea unor comportamente, marketing ș.a.)
Comparație Această  noțiune este generică, le poate include pe celelalte, cu excepția gamificării Au obiective educaționale centrate pe formarea de abilități profesionale  sau de viață Folosite în mod obișnuit în domeniul educațional Metodă utilizată în mod obișnuit în domeniul educațional Folosit în domenii de activitate variate
Exemple Need for Speed JA Titan Orice joc didactic, cum ar fi ”Fuga vocalelor și consoanelor” etc. „Alice în Țara Istoriei”, „Monopoly” Classcraft
Scopul utilizării Distracție, relaxare, timp liber Dezvoltare personală Învățare Învățare Învățare
Cui îi este destinat Destinatar nedefinit

 

Categorii definite Cursanți de un anumit nivel Cursanți de un anumit nivel Grupuri-țintă variate
Caracteristici A pierde și a câștiga fac parte din concept Inspirate din simulări al instrucției militare  A învăța un conținut în joacă Jocul constituie lecția sau este parte a lecției Pune accent pe CUM, nu pe CE se învață
Întrebare cheie Este distractiv? Este captivant? Este eficace? Este eficace? Este eficace?
Centrat pe… … cum se joacă …performanță … învățare … autoinstruire … îmbunătățirea comportamentului de învățare
Costuri financiare Necesită un buget Necesită un buget Necesită buget sau nu, de la caz la caz Necesită buget sau nu, de la caz la caz Necesită buget sau nu, de la caz la caz
Esența noțiunii Scenariul și regulile sunt cele mai importante. Îndeplinirea obiectivelor este importantă. Transmit cunoștințe. Îmbunătățește procesul de învățare. Îmbunătățește experiența de învățare.
Validare Bucuria de a juca Abilitățile formate Achiziția de cunoștințe Îmbunătățirea procesului de învățare Îmbunătățirea comportamentului

 

 

Adriana Şurcă
Adriana Şurcă
Are experiență la catedră de 25 de ani. A absolvit în anul 1990, liceul pedagogic, specialitate învățători, iar în anul 2008, facultatea de psihologie și științele educației, specializarea psihologie-pedagogie. A absolvit un curs postuniversitar de specializare în T.I.C. A fost și este implicată în proiecte de dezvoltare instituțională în școala unde lucrează de 15 ani.

Similare
Related

Competențe în tehnologii avansate pentru IMM-uri – ADR

ASCENDIA, lider de consorțiu, împreună cu ECDL, Universitatea Ioan...

Cursuri gratuite de securitate cibernetică pentru elevi, adulți și antreprenori în cadrul proiectului național #SigurantaOnline

Poliția Română, Directoratul Național de Securitate Cibernetică (D.N.S.C.), Asociația...

Tutorial de înscriere în campania „Protecție prin educație: Securitate digitală” – Ediția 2

Poliția Română, Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), Asociația...