A fi profesor in era digitala

Folosirea tehnologiilor moderne în şcoală face parte din evoluţia naturală a învăţării şi sugerează o soluţie firească la provocările moderne adresate învăţării şi a nevoilor elevilor. Intregrarea acestora în procesul tradiţional de predare-învăţare-evaluare este o oportunitate de a integra inovaţiile tehnologice cu interacţiunea şi implicarea oferite de modul tradiţional de cunoaştere. Nu este un proces uşor, dar dificultăţile pot fi depăşite având în vedere potenţialul acestui tip de cunoaştere.

Elevii din ziua de astăzi sunt diferiţi de generaţia părinţilor şi a bunicilor lor. Majoritatea acestora, mai ales în mediul urban, au deja ca rutină folosirea internetului şi a email-ului, a sms-urilor sau a reţelelor de socializare de tip Yahoo sau Facebook. Acest mod de comunicare se face simţit şi în modul lor de a învăţa. Chiar dacă profesorul foloseşte sau nu la clasă tehnologia informaţiei şi a comunicării (TIC), elevii menţionaţi vor folosi cu siguranţă acasă mijloacele moderne de informare ca sprijin pentru  teme.

Comunicarea scurta sau abreviata de tip chat sau sms se face simţită deja se la nivelul standardelor gramaticale şi al ortografiei şi este clar că folosirea TIC acasa deja crează inegalităţi între elevi. Că vrem sau nu, când se schimbă contextul de viaţă, se schimbă şi felul în care elevul învaţă.

Profesorul trebuie să se simtă liber să răspundă critic, dar în acelaşi timp creativ noilor tehnologii şi sub nici o formă nu poate să ignore acest aspect dacă vrea să comunice cu elevii.

De ce este important tipul de învăţare care are care include TIC ?

Adevărata importanţă a tipului de predare–învăţare-eveluare care  combină metodele pedagogice tradiţionale cu TIC ţine de potenţial. Acest tip de învăţare este o oportunitate în a crea experienţe care pot furniza tipul de predare-învăţare potrivit într-un anumit moment, loc şi pentru un anumit elev nu numai la şcoală, ci şi acasă. Acest tip de învăţare ar putea deveni global, ar putea transcede graniţele formale ale ţărilor şi ar putea aduce împreună grupuri de elevi din culturi şi meridiane diferite. În acest context, generalizarea folosirii TIC în şcoală ar putea deveni una dintre realizările importante ale secolului nostru.

În psihologia cognitivă tradiţională, cunoaşterea e văzută ca un fel procesare, adică pare simplu să spui că aceasta va atinge cote cu atât mai înalte cu cât mintea elevului va fi programată cu ajutorul cât mai multor strategii meta-cognitive. Într-un mod cu totul diferit, în tradiţia socio-culturală de tip vigotskian, cunoaşterea este înţeleasă în termeni de învăţare a folosirii instrumentelor culturale. Ca o consecinţă a faptului că acestea sunt totdeauna specifice unor anumite contexte social-istorice este dificil de trasat modele de învăţare care să fie general valabile, excepţie fiind câteva instrumente culturale care  care traversează cel mult câteva contexte diferite.

În era digitală în care trăim, paradigma cunoaşterii trebuie să fie una a dialogului, educaţia trebuie să meargă dincolo de intrumentele culturale specifice, dar făra a fi redusă la abstracţia oferită de psihologia cognitivă.

Dezvoltarea educaţiei în direcţia dialogului nu poate fi decât rezultatul unui mod de predare-învăţare-evaluare la un nivel de conceptualizare mai ridicat decât în trecut. Pentru că dialogul presupune deschidere, lărgirea oriontului şi adâncime, acest mod de învăţare este atât o direcţie individuală pentru elev, cât şi una socială pentru şcoală ca întreg.

Dezvoltarea în direcţia unei gândiri creative libere poate fi promovată prin îndepărtare unor factori de constrângere şi încurajarea schimbului de perspective între elevi.

În tradiţia socio-culturală, TIC este definită ca miloc de mediere pentru cunoaştere, iar din perspectiva dialogică, e văzută ca mijloc de deschidere, adâncire şi lărgire a aspaţiilor de dialog. Nu trebuie să uităm că învăţarea nu presupune doar acumulare de cunoştinţe, ci creştere, îmbogăţire, evoluţie.

Până la urmă, nu  e nimic nou soare, deci nici tehnologiile moderne nu sunt ceva ieşit din comun. Papirus şi hârtie, cretă şi carte tipărită, retroproiectoare, jucării şi emisiuni educative, toate au fost văzute ca inovaţii la început. PC-ul, Internetul, cd-ul şi mai noile tehnologii complementare mobile sau wireless nu sunt decât cele mai noi dovezi ale creativităţii umane pe care le putem vedea în jurul nostru. Ca şi celelate inovaţii menţionate, acestea pot fi asimilate în practica pedagogică fără să afecteze fundamentele învăţării.

Câteva reguli pentru integrarea cu succes a TIC în activitatea didactică

1. Fii sigur că deţii controlul asupra materialului, atât din punct de vedere al conţinututlui, cât şi al formei, chiar dacă te sprijină un specialist în TIC.

2. Fă-ţi un plan pe hârtie, separat de materialul aflat pe suport digital.

3. Scopul şi forma prezentării să-ţi fie foarte clare

4. Nu fii sedus de stilul atractiv tehnologiei moderne, fie ea video sau audio, şi nu face din aceasta un scop în sine. Concentrează-te asupra mesajului/a ideii principale şi a limbajului adecvate varstei/gradului de înţelegere al elevului.

5. Un bun prezentator nu are nevoie  de o prezentare complicată tehnic. E mai important să fie atractivă prin idee, mod de structurare şi grad de interactivitate. De exemplu, o prezentare  trebui să-l facă pe elev să gândească, nu trebuie să fie doar o înşiruire rapidă şi ameţitoare de slide-uri.

6. Mai presus de orice, concentrarea trebuie să fie asupra elevului şi a nevoilor lui de învăţare. Cel mai mare pericol în orice proiect de predare-învăţare care include şi TIC e să fie centrat mai mult pe tehnologie/creativitate, nu pe elevul-receptor şi pe nevoile lui de învăţare.

7. În şcoală, succesul tipului de predare bazat pe TIC se măsoară prin satisfacera nevoii de învăţare.

Care sunt dificultăţile implementării TIC în procesul educativ?

Teoretic, n-ar trebui să fie dificultăţi. În realitate, ele pot apărea. Pentru un test simplu, întrebaţi-vă colegii ce cred despre integrarea TIC în procesul de învăţare.

Veţi primi răspunsuri de genul:

”N-am auzit despre aşa ceva!”, ”Am auzit ceva, dar nu ştiu prea clar ce este.”, ”Asta e chestia aia nouă adăugată?”, ”Cu ce e diferit de ceea ce ştiam deja, ce  e nou în asta?”, ”Păi n-avem cum să facem asta, costă mult şi fonduri nu prea sunt.”

Unii profesori consideră că anumite deprinderi mentale asociate tehnologiilor moderne n-ar ajuta în procesul de învăţare, în special atunci când elevii preiau fără discernământ informaţii de pe internet sau îşi însuşesc mentalitatea de tip ”cut and paste” în detrimentul stiloului şi al hârtiei.

Ceea ce nu o să auzim prea des este o definiţie clară sau măcar mai mult interes legat de potenţialul acestui tip de învăţare. Pentru înţelegerea şi implementarea TIC în procesul clasic de învăţare e nevoie de entuziasm, energie şi dedicare pentru a transforma teoria în soluţii reale bazate pe nevoile individuale ale elevilor.

Alte dificultăţi decurg din lipsa informaţiei cu conotaţii practice imediate referitare la TIC sau a unui ghid care să-i informeze pe profesori cum pot ajunge la ea.

De aceea, este nevoie stringentă de:

1. instrumente pedagogice pentru formarea inițială şi continuă a cadrelor didactice care să implice utilizarea TIC.

2. crearea și promovarea unei noi metodologii pentru disciplinele școlare, bazată pe utilizarea TIC.

Combinarea TIC cu metodele tradiţionale pedagogice reprezintă o schimbare de paradigmă cu implicaţii asupra cunoaşterii în societate în general şi asupra învăţării în special, de aceea disciplina pedagogică trebuie modificată în conformitate cu noul context în care trăim.

Folosirea TIC în şcoală face parte din evoluţia naturală a învăţării şi sugerează o soluţie elegantă la provocările moderne adresate învăţării şi a nevoilor elevilor. Intregrarea TIC în procesul tradiţional de predare-învăţare-evaluare este o oportunitate de a integra ultimele descoperiri tehnologice cu interacţiunea şi implicarea oferite de modul tradiţional de cunoaştere.

Înţelepciunea tradiţiei poate şi trebuie să fie combinată cu soluţiile tehnologice moderne.

 

Bibliografie

1.Beetham, Helen& Sharpe, Rhona. Rethinking Pedagogy for a Digital Age – Designing and delivering e-learning , Routledge, 2007

2. Făt, Silvia & Adrian Labăr. Eficienţa utilizării noilor tehnologii în educaţie. EduTIC 2009. Raport de cercetare evaluativă. Bucuresti: Centrul pentru Inovare în Educaţie, 2009. (Online: www.elearning.ro/resurse/EduTIC2009_Raport.pdf )

3. Istrate, Olimpius – Efecte si rezultate ale utilizării TIC în educaţie în  Lucrările Conferinţei Naţionale de Învăţământ Virtual , Ediţia a VIII-a, 29 octombrie – 31 octombrie 2010, Tehnologii Moderne în Educatie si Cercetare, Editura Universităţii din Bucureşti, 2010

4.Thorne, Kaye. Blended Learning – How to Integrate Online and Traditional Learning, 2003, Kogan Page Limited

5.Wegerif, Rupert . Expanding the Space of Learning, Springer, 2007

Articol complet: http://www.elearningpapers.eu/en/node/74876