Sistemul de educaţie la distanţă în Turcia

Interviu acordat de prof. dr. Uğur Demiray, Facultatea de Comunicare, Universitatea Anadolu, Turcia. Abordează aspecte ale învăţământului la distanţă din Turcia: un scurt istoric, asigurarea calităţii, elemente de legislaţie specifică, competenţele cadrelor didactice implicate în activităţi de educaţie la distanţă, parcursurile de formare ale practicienilor ID, modalităţile de comunicare cu studenţii în instituţiile de învăţământ superior din Turcia, statutul cadrelor didactice din ID, bibliotecile electronice şi resursele digitale disponibile etc.

 – Care sunt principalele obiective de asigurare a calităţii sistemului de educaţie la distanţă din Turcia?

– Misiunea Universităţii din Anadolu este de a furniza un învăţământ mixt, centrat pe student (blended learning), optimizat de mijloacele multimedia, cercetări individuale şi colaborative. Acesta utilizează o gamă largă de strategii: rapoarte, prelegeri, seminarii, exemple de bună practică care ajută la schimbarea politicilor instituţionale şi culturale şi a atitudinii faţă de noile forme de acces. Permite perfecţionarea profesională şi asistarea în designul instrucţional, multimedia, predarea şi învăţarea bazate pe web. Universitatea recunoaşte că, misiunea educaţiei la distanţă este una specială acum. Este într-adevăr o realizare faptul că se poate furniza un învăţământ superior de calitate unui număr de peste 1,3 milioane de studenţi în toate zonele din Turcia şi din Europa. Declaraţiile on campus dar şi video ale studenţilor şi ale membrilor echipei aflaţi în patru locaţii diferite la distanţă, au garantat necesitatea de a se implementa ID-ul în Universitatea Anadolu. (EUA, 2008). În plus, în Universitate, scopul nostru este de a stimula oamenii de afaceri şi antreprenorii să-şi deruleze activităţile astfel încât să dobândească cunoştinţe şi abilităţi care să optimizeze competitivitatea în management prin metode de învăţare la distanţă. În acest sens, profilarea băncii Halkbank pe IMM-uri a constituit un puternic contrafort pentru câştigarea grupului ţintă potrivit. Prin intermediul programului de e-certificare am extins activitatea academică spre oamenii de afaceri experimentaţi deoarece am considerat că drumul spre competitivitatea bazată pe standarde europene reuşeşte să îmbine cunoştinţele practice cu educaţia. Turcia va trebui să-şi ridice calitatea educaţiei şi numărul persoanelor care au acces la educaţie pentru un nivel ridicat de trai, va trebui să investească în metodele de educaţie şi tehnologii şi să lărgească accesul la sistemul de educaţie universitară la distanţă. În esenţă, va trebui mărit bugetul alocat educaţiei la distanţă iar investiţiile în infrastructura tehnologică urgentate. Dezvoltările în calculatoare, tehnologii şi Internet esenţiale educaţiei la distanţă vor trebui urgentate şi urmărite îndeaproape. Va trebui sprijinit sectorul privat care dezvoltă programele soft dar şi instituţiile furnizoare de educaţie la distanţă. Cercetătorii turci care cunosc sistemul de cultură şi educaţie, specialiştii în educaţia la distanţă trebuie să fie informaţi şi sprijiniţi în acest sens. Optimizarea educaţiei la distanţă va depinde numai de contribuţiile cercetătorilor turci (Yilmaz, 2008).

Referinţe:

• European University Association (EUA) (2008). Institutional Evaluation Programme ANADOLU UNIVERSITY EUA EVALUATION REPORT:[online]. Citat la: 26.09.2010. Disponibil la: http://eua.anadolu.edu.tr/dosyalar/anadolu_university_final_report.pdf
• Yilmaz, Sule. (2008). Distance Education: An Overview of Distance Education in Turkey:[online].Citat la: 24.09.2010. Disponibil la: http://udel.edu/~shule/SuleYilmazTermPaper.pdf ; http://www.megafreepdf.com/view-cat-accountingandfinancialmanagementtextbooks-id-2584213.html ; http://en.wikibooks.org/wiki/Megauniversity/Anadolu_University retrieved 26.09.2010

Add:
Platforme, sisteme si solutii de e-learning

– Ce abilităţi îi sunt necesare unui profesor implicat în educaţia la distanţă?

– În manieră tradiţională, raportul profesor-student pretinde o educaţie specifică, materiale instrucţionale adaptate, echipament şi perfecţionare. De câţiva ani, studenţii s-au mutat în centrul educaţiei. Cu ajutorul progreselor tehnologice, al instrumentelor ataşabile computerelor, studenţii au căpătat independenţă şi abilitatea de a comunica ajutorul modemului şi al Internetului. În general, mijloacele multimedia în educaţie sunt descrise ca fiind centrate pe student, orientate pe proiectare, pretabile unei învăţări colaborative. Mijloacele multimedia interactive pot fi definite ca utilizarea simultană a datelor în diferite formate media, precum voce, video şi text, grafică, animaţie şi realitate virtuală. Browser-ele web vor disponibiliza materialele căutate, studenţii pot comunica cu colegii şi profesorii prin formularea întrebărilor într-un sistem de comunicare forum sau chat, pot în egală măsură sintetiza cursurile trimiţând rezumatele în format text sau video către tutore sau rezultate grafice şi studii de caz, care constituie feedback-ul către profesor. Dezvoltarea abilităţilor cognitive de utilizare a net-ului ne poate ajuta să controlăm procesul de învăţare. Trebuie să devenim conştienţi de modul CUM învăţăm mai bine şi CUM putem organiza materiale noi pentru a obţine cele mai bune rezultate. În general, nevoile studenţilor au fost descrise ca învăţare pasivă. Să ne imaginăm că acele cunoştinţe care trebuie predate au fost selectate şi materialele de curs au fost organizate. Vom şti CE vom preda. Problema este CUM vom preda. La acest nivel este imperios necesar ca materialul de curs să fie formulat pentru a satisface nevoile de învăţare ale studenţilor. Criteriile de selectare a metodelor de predare şi ale strategiilor trebuie să fie centrate pe  student, mai degrabă decât dependente de metodele de predare ale profesorului. Prima preocupare ar trebui să fie determinarea capacităţii de clasificare a studenţilor. Trebuie identificată orientarea permanentă pe care o capătă abilităţile lor. Strategiile de predare sunt incluse în programul multimedia. Acest aspect reduce nevoia de personal abilitat on-site. Apoi, se pledează pentru reducerea cheltuielilor, pentru auto-instruire, autoevaluare, automonitorizare în sistemul multimedia. Interacţiunea cu profesorul este una flexibilă. Cererea ca profesorul să fie prezent permanent este diminuată. Odată activată, infrastructura educaţiei la distanţă oferă o variantă flexibilă pentru ca predarea să satisfacă nevoile studenţilor. Acei profesori care doresc perfecţionarea profesională continuă ca alternativă accesibilă temporal, aleg educaţia la distanţă.

Programele de educaţie la distanţă sunt implementate în multe state pentru a asigura formarea iniţială şi continuă. În Turcia perfecţionarea cadrelor didactice este realizată prin metode tradiţionale, face-to-face cât şi la distanţă. În anul universitar 2001-2002. Universitatea Anadolu a furnizat programe de perfecţionare la nivel naţional în varianta tradiţională şi la distanţă, destinate profesorilor de liceu neagajaţi în sistem. Programul de Formare a Profesorilor din Învăţământul Preşcolar derulat de Open Education Faculty, iniţiat în perioada 2001-2002 şi continuat de Universitatea Anadolueste un program de formare original ca structură şi modalitate de derulare, ce urmăreşte dezvoltarea cunoştinţelor şi a abilităţilor necesare. Este alcătuit din cursuri de metodică a predării, cursuri pe discipline şi cursuri de cultură generală. Cursurile din primul an pun accentul pe cultura generală iar cele din ultimul an pe cunoaşterea de specialitate. Pe de altă parte cursurile de metodică se derulează pe parcursul celor patru ani. Evaluarea se face prin examinări centralizate în acord cu politica Universităţii Anadolu. Conform reglementărilor, sunt planificate trei perioade de evaluare în anul academic respectiv. Desfăşurate ca evaluări iniţiale, pe parcurs sau finale, ele se organizează în zona în care studenţii înrolaţi s-au înscris la Biroul Facultăţii de Educaţie Deschisă. Examenul are loc în 81 de centre regionale, inclusiv Leftkosa (Cipru). Toate întrebările sunt structurate în format cu opţiuni multiple şi evaluate computerizat. Studenţii sunt obligaţi să treacă fiecare test. Se acordă un punctaj de la 1 la 100. Pentru cursurile aplicative, practice se vor pregăti portofolii care vor fi evaluate de către profesorii de practică. Portofoliile evaluate de profesorii din Comisia de Evaluare a Portofoliilor de Practică care fac parte din Open Education Faculty vor trece încă odată printr-un proces de evaluare. În anii 2005-2006 oferta de practică educaţională pentru învăţământul preşcolar a fost de 3.353 cursuri pentru clasa a treia şi 4.206 cursuri pentru clasa a patra(un total de 7.559) portofolii de practică ce au fost evaluate de profesorii de practică şi ulterior trimise către Open Education Faculty pentru a trece prin Comisia de Evaluare a Portofoliilor de Practică (Yaşar, Gültekin, & Duban, 2006). Importanţa şi transferul informaţiei în lumea contemporană au influenţat pozitiv aspectele structurale şi administrative cât şi programele educaţionale. Fiecare societate trebuie să îşi pregătească indivizii în acord cu nevoile pe care vârsta le cere. Dar acest proces poate fi derulat integrând inovaţiile şi tehnologiile informaţionale în sistemele de educaţie. Cerinţele standardelor de educaţie şi acreditare au fost adoptate iar programele de perfecţionare au fost revizuite în acord cu dezvoltările mondiale. Printre cursurile oferite de sistemul ID din Universitatea din Anadolu acelea destinate pregătirii profesorilor sunt de departe cele mai importante. După apariţia Legii 4360, accesul la educaţia de bază, actualizarea Curriculei şi perfecţionarea profesorilor au constituit obiective naţionale. Acum, Universitatea Anadolu se remarcă în sfera educaţiei la distanţă în zona vest europeană şi cea a Orientului Mijlociu ca o importantă instituţie de educaţie universitară şi de cercetare. Publică în acest sens revista TOJDE – The Turkish Online Journal of Distance Education cu scopul de a optimiza introducerea educaţiei la distanţă în rândul statelor orientale şi a extinderii comunicării interinstituţionale. Încă nu avem o evaluare a impactului la nivel global însă în zona Orientului Mijlociu Universitatea din Anadoluare un rol remarcabil. (Vezi: http://en.wikibooks.org/wiki/Megauniversity/Anadolu_University. Disponibil la : 26.09.2010).

Referinţe:

• Anadolu University. (2004). Programme of Preschool Education. Retrieved June 10, 2004. Disponibil la: http://www.aof.anadolu.edu.tr
• Deniz, S. & Sahin, N. (2005). The Restructuring Process of Teacher Training System in Turkey: A Model of Teacher Training Based on Post-Graduate Education (PGCE). Journal of Social Sciences 2 (1): 21-26, ISSN 1549-3652
• Yasar, S. & Gültekin, M. (2006). The perceptions of teacher candidates in the preschool teacher training program of open education faculty on teaching profession. International and Distance Learning (IODL) Symposium in Lifelong Open and Flexible Learning in the Globalized World, Eskişehir, Türkiye

– Universităţile din Turcia au un departament specializat pentru formarea profesorilor care predau în ID? Profesorii care se specializează acum pentru acest sistem sunt formaţi în manieră tradiţională?

– Principala modificare în sistemul de învăţământ superior a avut loc în Turcia în 1981. Înainte, a fost structurat în trei unităţi diferite: universităţi, academii de inginerie şi economie şi colegii de formare a profesorilor, care au fost atât administrativ şi academic subordonate Ministerului Educaţiei. Ca urmare a problemelor politice, sociale şi economice în anii 1970, acest model de învăţământ superior, ca şi alte sectoare din ţară, a arătat semne de declin. În 1981 a fost introdus un sistem de învăţământ unitar iar colegiile de formare a cadrelor didactice şi academiile au fost subordonate universităţilor. Unele colegii de patru ani de formare a profesorilor şi scoli de limbi străine de trei ani au fost transformate în colegii de educaţie, în timp ce fostele structuri în care au fost instruiţi profesorii de şcoală elementară, au devenit colegii de învăţământ superior de doi ani. Acestea au fost transformate în colegii de patru ani în 1989. Programe de doi ani de licenţă pentru profesorii din învăţământul pre-şcolar au fost introduse în 1981, iar în 1991 au devenit programe de patru ani.

Responsabilităţile şi activităţile de formare ale profesorilor au fost transferate de la Ministerul Educaţiei la Universităţi. Prin intermediul acestor schimbări, s-a presupus că probleme cum ar fi calitatea educaţiei şi numărul personalului calificat ar putea fi rezolvate cu uşurinţă. Ca urmare a acestei unificări şi a creşterii numărului de admiteri, colegiile au început să sufere din cauza lipsei de facilităţi fizice, dotări cu echipamente, personal etc. Pentru a umple golul creat, mulţi din profesorii facultăţilor de litere şi ştiinţe au fost transferaţi la Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei. În prezent în cadrul colegiilor de educaţie sunt perfecţionate cadre didactice din învăţământul pre-şcolar, elementar, gimnazial şi de liceu din subordinea Ministrului Educaţiei. Acestea nu sunt însă singurele instituţii de învăţământ superior care formează profesori. Studenţii de la facultăţile de litere şi ştiinţe care se specializează într-un domeniu, după absolvirea cursurilor de pedagogie şi obţinerea statutului de licenţiat pot deveni profesori. Educatorii care percep procedurile de învăţământ ca un sistem social afirmă că acest sistem are trei elemente: studenţi profesori şi curriculum. Eficienţa oricărui sistem de învăţământ depinde de echilibrul dintre aceste elemente. Dacă unul dintre acestea nu reuşeşte să-şi îndeplinească atribuţiile va scădea randamentul procesului general de învăţământ. În ciuda eforturilor de a schimba practicile şi situaţia actuală în instruirea profesorilor, deşi numărul personalului academic din colegiile de educaţie a crescut considerabil începând cu 1981, nu se poate spune că s-a schimbat calitatea educaţiei. Această zonă are nevoie disperată de cercetări aprofundate. Deci, este evident că lipsa de profesori calificaţi în colegiile de educaţie are un efect negativ asupra calităţii educaţiei. În timpul unificării din 1981, mulţi profesori mai ales  din departamentele de Matematică, Fizică, Chimie, Istorie şi Limbi occidentale, au fost transferaţi de la colegiile de litere şi ştiinţe spre colegiile de educaţie. Cei care deţineau un doctorat puteau obţine funcţii administrative. Noile departamente create în Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei recrutau absolvenţi de litere şi ştiinţe. Din păcate, această tradiţie este încă practicată la o scară redusă. Deşi bine pregătiţi în specialitate, acestor cadre didactice le lipsea însă formarea metodică şi pedagogică. Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei avea anual absolvenţi cu acceaşi pregătire ca şi Facultăţile de Litere sau alte ştiinţe, nu avea absolvenţi capabili de predare la clasă ci mai curând specialişti în domeniu. În plus, corpul profesoral al Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei nu avea publicaţii de specialitate sau cercetări în domeniu. Ce prevala pentru aceştia era stricta specializare. Majoritatea nu reuşeau să coreleze teoria cu practica şi erau supraspecializaţi. Nu erau potriviţi pentru cariera didactică. Este o situaţie încă prezentă în majoritatea facultăţilor deşi în proporţii diferite. În departamente, cum ar fi Arte, Educaţie Fizică, şi muzică, situaţia diferă oarecum. Deoarece selecţia se bazează pe abilităţile şi talentul necesar iar cursurile sunt proiectate în consecinţă (Zülküf, 1998). Tehnologiile de învăţământ la distanţă pot fi clasificate ca uni-direcţionale non-interactive şi tehnologii bidirecţionale interactive. Ţările dezvoltate utilizează tehnologii dual-mode interactive în învăţământul la distanţă iar tendinţa în lume este de a trece de la single-mode, care nu permite interacţiunea elev-instructor spre multi-mode, care are elemente importante de interacţiune. Un subiect bogat legat de ID este învăţarea interactivă prin intermediul WWW, a videoconferinţelor sau prin  Internet. Din cauza vitezei cu care învăţământ la distanţă a fost conceput şi pus în aplicare au existat probleme cu care şi alte state în curs de dezvoltare s-au confruntat. Tehnologiile folosite pentru a oferi programe de învăţământ la distanţă din Turcia au fost de tip one-way, apoi acesta a fost optimizat prin facilităţi tip text şi televiziune. Problemele care există şi care decurg sau apar în ID-ul din Turcia sunt următoarele: restricţiile bugetare cu care se confruntă toate statele în curs de dezvoltare, lipsa de resurse, lipsa de proiecte, lipsa de formare la locul de muncă în ICT.

Deşi au existat mai multe tendinţe şi încercări de a integra Internetul în educaţia din Turcia: primară, secundară şi superioară din 1990, din cauza progresului lent, a birocraţiei crescute şi a centralizării la nivelul Ministerului Educaţiei Naţionale – nu există o infrastructură de reţea de calculatoare pentru învăţământul primar şi secundar încă, şi utilizarea Internetului în educaţie este într-o fază de început. Învăţământul la distanţă permite derularea unor stagii de formare continuă şi iniţială, iniţiere şi posibilitatea de a completa programul de perfecţionare sau de grade didactice.

Proliferarea programelor de formare a cadrelor didactice prin metode la distanta nu se limitează la ţările dezvoltate sau în curs de dezvoltare, nu este limitată nici la metode specifice de livrare. Această proliferare este rezultatul dezvoltării rapide a tehnologiilor de telecomunicaţii. În Turcia, în 1985-86 şi în 1990 au început două programe de perfecţionare la distanta a profesorilor; primul a fost un program certificat de studii pre-universitare pentru profesorii de şcoală primară şi al doilea program a fost destinat profesorilor de gimnaziu finalizat cu diplomă universitară. Al doilea program a fost mult mai răspândit şi mai eficient decât primul. Comparativ cu alte ţări dezvoltate din punctul de vedere al utilizării învăţământului la distanţă pentru formarea profesorilor, Turcia este încă în etapele timpurii deşi se consideră parte a comunităţii europene, problemele sale legate de învăţământul la distanţă şi modul de formare a profesorilor o plasează mai degrabă alături de vecinii săi din Asia. Deşi ţara se confruntă cu probleme, cum ar fi lipsa de resurse, restricţiile bugetare, lipsa de pregătire continuă privind utilizările recente ale tehnologiei aspecte similare altor ţări în curs de dezvoltare, a avut (dacă am privi global) şi experienţe de succes legate învăţământul la distanţă. Învăţământul la distanţă poate oferi formare continuă cadrelor didactice aflate în câmpul muncii în toate formatele. Educaţia la distanţă poate completa deficienţele pe care le are le sistemul tradiţional. Profesorii pot folosi Internetul pentru a obţine informaţii. Prin utilizarea tehnologiilor de învăţământ la distanţă se poate rezolva problema formării profesorilor dar şi alte probleme de instruire care să contribuie la modernizarea Turciei. Turcia trebuie să caute continuu modalităţi rentabile de a utiliza tehnologiile în formarea profesorilor pentru a depăşi restricţiile de acces. În prioada 1985-86 şi în 1990 au debutat două programe de formare a profesorilor prin ID; primul program a fost dedicat celor din învăţământul pre-şcolar (130.000 de profesori de şcoală primară) în timp ce al doilea program a oferit cursuri finalizate cu diplomă universitară unui număr de 54.000 cadrele didactice din învăţământul secundar (Demiray, 1990).

Profesorii au solicitat programele de învăţământ la distanţă pentru a dezvolta şi a reînnoi cunoştinţele de teorie şi practică educaţională, fie ca programe de formare sau de grad didactic. Dintre cele două formate derulate, cel destinat profesorilor din învăţământul preşcolar a avut o largă răspândire. Profesorii nu au putut utiliza eficient tehnologiile de tip one-way precum televiziunea sau radioul deoarece le-au lipsit informaţiile despre utilizarea sistemelor radio-TV în ID şi mai ales pentru că orele de difuzare a acestor cursuri nu au fost accesibile. Cu toate că cel mai utilizat mijloc de educaţie la distanţă din lume este Internetul, nu putem afirma că el constituie fundamentul perfecţionării profesionale a cadrelor didactice din Turcia. În literatura de specialitate putem da câteva modele de formare continuă în această manieră. Banca Mondială a sprijinit Proiectul Globalizarea în Educaţie 2000 care a constituit un obiectiv important pentru sistemul educaţional din Turcia. Scopul acestui proiect a fost de a utiliza tehnologiile instrucţionale la fiecare palier al sistemului de educaţie pentru a crea o societate cu tehnologii adaptate. Prin acest proiect au fost înfiinţate noi laboratoare de informatică 2.451 în şcolile primare şi gimnaziale din 80 de metropole şi 921 oraşe din Turcia. În fiecare din aceste şcoli sălile de clasă au fost dotate cu calculatoare, imprimante, scanere, programe soft, cursuri de alfabetizare informaţională, cursuri de specialitate, divertisment educaţional, referinţe electronice, materiale video, proiectoare, televizoare, casete video cu soft educaţional (Akkoyunlu & Orhan, 2001, 29-31). Scopul fundamental al acestui proiect a fost de a sprijini educaţia formală prin învăţământul la distanţă a alfabetiza profesorii în utilizarea calculatorului. Hakan (1991), în studiul său intitulat „Evaluarea programului de formare pre-licenţă”, a analizat programul de formare a profesorilor oferit de Facultatea de Educaţie Deschisă, folosind sistemul de învăţământ la distanţă. Conform rezultatelor acestui studiu, el a concluzionat că materialele care au fost folosite în program, au fost adecvate procesului de învăţare fapt ce a confirmat valoarea metodelor de studiu la distanţă pentru nivelul universitar. Özer (1989) a subliniat eficacitatea programului universitar de formare în transmiterea cunoştinţelor pedagogice teoretice şi practice pentru viitoarele cadre didactice. Studiul său care era chiar teza de doctorat s-a bazat pe aplicarea unui chestionar şi a două teste care au fundamentat concluziile. Acestea au fost aplicate prin intermediul mijloacelor media în anul universitar 1987-1988 ca pre-testări şi post-testări unor cadre didactice din 428 de şcoli şi urmăreau măsurarea cunoştinţelor teoretice şi practice de pedagogie. În plus testele conţineau întrebări de verificare a metodelor de predare a cadrelor didactice. Analiza statistică a datelor obţinute din testări a permis următoarele observaţii: profesorii înrolaţi în programul de formare au demonstrat solide cunoştinţe teoretice dar şi abilităţi practice. teoria şi practica educaţională nu era influenţată de formarea iniţială, sex sau experienţa de predare. profesorii participanţi la program preferau manualele urmând mai puţine cursuri prin intermediul televiziunii, solicitau în schimb ore de tutoriat şi consultări faţă în faţă.S-a constatat de asemenea că informaţiile şi cunoştinţele primite prin mijloace media, tutoriat sau întâlniri faţă in faţă nu au modificat nivelul de înţelegere al profesorilor. majoritatea participanţilor şi-au exprimat dorinţa de a mai beneficia de programe de formare la distanţă fie pentru a reînnoi cunoştinţele şi metodele de predare fie pentru a promova în grad.

Se propunea de asemenea ca, acei profesori care s-au remarcat pe parcursul stagiilor de formare, să fie recompensaţi prin decoraţii şi salarii. Üstünoglu (1987) a propus un model de formare continuă pentru cadrele didactice din învăţământul preşcolar prin intermediul cursurilor la distanţă. Se urmărea crearea unui model de curs de formare continuă care să permită remedierea situaţiei create de insuficienţa cadrelor didactice şi care să valideze serviciile educaţionale. Şi-a definit programul drept model de program aplicativ iar materialele în format print constituiau, alături de abordările multimedia, fundamentul cursului. Özgü; Açikalin şi Hakan (1985) au menţionat un raport privind furnizarea unui stagiu de doi ani de cursuri academice la distanţă pentru cadrele didactice cu studii medii, organizat de Facultatea de Educaţie Deschisă. Acest raport a fost pregătit pentru a fi înaintat Ministrului Educaţiei Naţionale deoarece cadrele didactice din învăţământul preşcolar nu aveau studii universitare, doar liceale şi conform prevederilor Legii Educaţiei 1739, toţi profesorii care predau în şcoli sunt obligaţi să aibă studii academice finalizate. Raportul conţinea referiri la un program de formare universitară de doi ani derulat în parteneriat instituţii şcolare-furnizori de formare. S-a acordat o importanţă deosebită analizării nevoilor profesorilor, a restricţiilor privind formarea, a oportunităţii utilizării materialelor print, a cursurilor radio-TV a instrucţiei tradiţionale, faţă în faţă. Se aştepta astfel ca cele 130.000 de cadre didactice ce finalizau cursul să contribuie la dezvoltarea societăţii. Yüksel (1987) şi Yüksel (1990) au evaluat programele de radio şi televiziune care au fost produse prin OEF concluzionând că aceste tehnologii nu au fost utilizate efectiv de către profesori, din cauza orelor nepotrivite de emisie a programelor radio-TV şi a lipsei de informaţii despre cum se utilizează aceste mijloace. Obiectivele unor studii (Celik, 1996; Yasar, 1996) au urmărit propunerea unui model de formare a profesorilor la distanţă în Turcia. Celik (1996) a examinat posibilităţile de a utiliza modele de învăţământ la distanţă pentru formarea continuă a profesorilor. El a subliniat că în Turcia formarea prin tehnologii la distanţă poate fi utilizată cu succes. Yasar (1996) a introdus pentru prima dată conceptul de tehnologii de comunicare mediate de calculator şi a examinat utilizarea acestor tehnologii pentru formarea continuă apoi a propus un model pilot de formare a cadrelor didactice din Turcia. Potrivit lui Yasar (1996) perfecţionarea cadrelor didactice din şcolile elementare a constituit un exemplu de bună practică în învăţământul la distanţă şi în special în pregătirea continuă a acestora. El a propus înfiinţarea a patru centre de educaţie la distanţă acolo unde accesul la Internet a fost relativ ieftin şi accesibil pentru derularea unui proiect pilot de formare utilizând CMC. Programul iniţial urmărea să pregătească cadre didactice în domeniul limbilor străine şi al ştiinţelor sociale. Se intenţiona astfel experimentarea timp de o lună a programului de formare prin CMC în cele patru centre cu 140 de cadre didactice din patru zone geografice diferite. Cursurile erau planificate în timpul sesiunilor de vară în etape a câte trei luni în care să se perfecţioneze 420 de cadre didactice iar în sesiunea de iarnă se desfăşura un stagiu de o lună pentru alţi 140. Se ajungea ca anual ca prin programul de perfecţionare la distanţă să se asigure formarea a 520 profesori. Acest model urma să fie derulat şi în alte zone din Anadolu unde accesul la Internet şi tehnologie ar fi permis. Începând cu anul 1997 universitatea noastră a iniţiat programe de formare prin intermediul tehnologiilor şi al Internet-ului finalizate cu certificat. Departamentul de Inginerie Electronică al Universităţii Tehnice Orta Dogu a început în 1988 un program acreditat şi certificat de Comunicare Asincronă prin tehnologii informatice (http://idea.metu.edu.tr). Alături de alte activităţi de formare în campusul universitar bazate pe web, Institutul de Informatică METU a implementat în 1999 un curs de perfecţionare în informatică pe parcursul a 8 luni pentru personalul academic 170 persoane din 35 de universităţi din ţară (http://www.ii.metu.edu.tr/metuonline).

Un alt proiect intitulat Educating the educators derulat de Departamentul de Informatică şi Tehnologii Informaţionale al METU a organizat un curs certificat de formare prin metode asincrone unui număr de 50 de profesori din 42 de universităţi (http://eders.ii.metu.edu.tr). În nul 1998 au început cursurile de formare la distanţă prin Internet şi la Universitatea Sakaria (http://www.ido.sakarya.edu.tr). Universitatea Tehnică din Istanbul a debutat cu programele certificate de formare la distanţă din 2001. În anul 2002 a luat fiinţă BU-UZEM – Centrul de Educaţie la Distanţă din cadrul Bogaziçi University. Universitatea Hacettepe şi-a continuat activităţile în ceea ce priveşte învăţământul la distanţă, prin departamentele de Tehnologii Educaţionale Informatică şi Calculatoare. Programe derulate de alte universităţi sunt disponibile la următoarele adrese: http://ion.ii.metu.edu.tr; http://www.yesevi.net; http://www.bilgiemba.net, http://www.bilgi.aof.edu.tr, http://www.adamyo.sakarya.edu.tr; http://myo.mersin.edu.tr.

Referinţe:

• Akkoyunlu, B., & Orhan, F. (2001). The use of computers in K-12 Schools in Turkey. TechTrends, 45(6),29-31.
• Celik, F. (1996). Ögretmeni is basinda yetistirmede uzaktan egitim modeli; (The oppurtunuties of utilizing the distance education models for the aim of in-service training the teachers). Türkiye 1.Uluslararasi
• Uzaktan Egitim Sempozyumu, Bildiriler (Papers), MEB, FRTEM, 12-15, 10, 1996, 125-131.
• Demiray, Ugur. (1990). “Some aspect of teacher training in Turkey by using a distance education system”.ICDE Bulletin, The United Kingdom, Open University, Milton Keynes, 24, 47-51.
• Demiray, Ugur. (1997). A review of the literature on the Open Education Faculty (1982-1997). An expanded and revised third edition. Eskisehir, Anadolu University Publications No:1015/558, Turkey.
• Demiray, U., & Isman, A. (2002). History of distance learning:[online]. Citat la: 25.09. 2010. Disponibil la: http://www.midasebook.com.
• Hakan, A. (1991). Egitim önlisans programinin degerlendirilmesi [An Evaluation of PreBachelor Teacher Training Program]. Eskisehir; Anadolu Universitesi Acikogretim Fakultesi Yayinlari, Yayin No. 363/146, Turkey.
• Geray, C. (2007). Distance Education in Turkey, International Journal of Educational Policies:[online], Vol.1. (1), 33-62. ISSN:1307-3842 . Citat la: 22.09.2010. Disponibil la: http://ijep.icpres.org/vol1_1/Geray(1)1_33_62.pdf .
• Ozer, B. (1989). Uzaktan egitim yaklasimiyla uygulanan egitim önlisans programinin ögretmenlik meslek bilgisini kazandirma yönünden etkinliligi. (The Effectiveness of The Two Year Diploma Program For The Elementary School Teachers In Inducing The Knowledge of The Theory And Practice By Distance Education Approach”, Anadolu Universitesi Sosyal Bilimler Enstitusu, Eskisehir, (Unpublished PhD Dissertation), Turkey.
• Ozgü, T., Acikalin, A., & Hakan, A. (1985). “Anadolu üniversitesi açikögretim fakultesince düzenlenen orta ögrenimli ilkokul ögretmenlerine uzaktan ögrenim yoluyla önlisans ögretimi saglama projesi ön raporu(Report on Providing Two Year Up-Grading Academic Program By Distance For The Teacher Who Graduated From Secondary School which organized by Anadolu University Open Education Faculty). Eskisehir; Anadolu Universitesi Acikogrtim Fakultesi, 1985, (Unpublished Research Report), Turkey.
• Ustünoglu, U. (1987). Okul öncesi ögretmenlerin uzaktan ögretim yontemi ile yetistirilmesine yonelik program modeli (A Model of Training Pre-School Teachers by Using Distance Education Method). Eskisehir; Anadolu Universitesi Acikogretim Fakultesi Yayinlari, Yayin No: 220/107, Turkey.
• Yasar, S. (1996). Computer mediated distance education technologies for in-service teacher training in Turkey. Türkiye 1.Uluslar arasi Uzaktan Egitim Sempozyumu, Bildiriler(Papers), MEB, FRTEM, 12-15, 10, 1996, 125-131.
• Yüksel, A. H. (1987). Anadolu Universitesi acikögretim fakultesi egitim önlisans programinda yayimlanan televizyon programlarinin yapimi üzerine bazi notlar. (Some Notes on TV Course Production Which Were Broadcasted By Anadolu University Open Education Faculty For Teacher Training). Ankara; Milli Egitim, 74: 48-61, Turkey.
• Yüksel, C. (1990). Egitim önlisans radyo programlarinin ögretmen görüsleri açisindan degerlendirilmesi. (An Evaluation of Radio Programs Which Were Produced by Open Education Faculty From Points of Teachers View in Teacher Training). Eskisehir; Anadolu Universitesi, Sosyal Bilimler Enstitusu, 1990, (Unpublished Master Thesis), Turkey.
• Zülküf, A. M. (1998). A call for change and pedagogy: a critical anlysis of teacher education in Turkey.European Journal of Education, 33(4).

– Care sunt cele mai utilizate sisteme de comunicare la Universitatea Anadolu?

– Odată cu înfiinţarea Open Education Faculty în anul 1982, Universitatea Anadolua oferit învăţământ la distanţă acelor persoane care nu puteau să-şi continue studiile în alte forme. Prin programele de licenţă, completare a studiilor, grad didactic, Open Education Faculty a permis accesul egal la educaţie multor cetăţeni turci care doreau să-şi ridice nivelul de calificare. Universitatea Anadoluasigură formarea a 44% din populaţia de studenţi a Turciei. Peste un milion de studenţi au absolvit această instituţie şi în momentul de faţă aproape un milion de studiază la Open Education Faculty. Sistemul de învăţământ la distanţă oferă o educaţie centrată pe student. Acest lucru este valabil pentru toate programele de învăţământ la distanţă. Prin urmare, conţinuturile tuturor materialelor de învăţare sunt proiectate astfel încât studenţii să poată învăţa pe cont propriu. Manuale constituie materialul de bază a învăţământului la distanţă.

De asemenea, programele TV, serviciile de consiliere academică, videoconferinţele, calculatoarele, aplicaţiile Internet bazate pe învăţare şi serviciile electronice (e-learning) oferă studenţilor posibilitatea de a studia oriunde şi oricând. Aceste metode sunt folosite intens în serviciile de învăţământ la distanţă. Astăzi, prin intermediul tehnologiilor informatice şi de reţea, cursurile web-based au devenit componenta preferată în învăţământul la distanţă. Aceste cursuri oferă unele posibilităţi distincte studenţilor: învăţare autonomă, fără limitări de timp şi spaţiu; furnizarea comunicării sincronă şi asincronă cu alţi studenţi sau instructori; folosirea materialelor vizuale şi auditive pentru a facilita înţelegerea; eliminarea restricţiilor social-economice; înţelegere şi aplicarea abordării învăţării pe tot parcursul vieţii. Ca atare, materialele multimedia în cadrul cursurilor web-based sunt utilizate în UA Open Education Faculty în lecţii teoretice şi practice. Cu alte cuvinte, atât cursurile teoretice şi practice beneficiază de materiale multimedia. Aceste materiale sunt considerate servicii e-learning: e-examene, e-exerciţii, practică, e-books, consiliere electronică, e-TV. Cu ajutorul materialelor multimedia proiectate pentru cursuri bazate pe web, elevii pot urmări conţinutul cursului, rezolva modele de probleme, teste interacţionând cu acest mediu care este încorporat cu elemente video TV, audio, text, animaţie grafică. Având în vedere această abordare, elevii pot studia cu ajutorul calculatoarelor care permite derularea programelor de televiziune şi a softului de lectură a cărţilor. Numărul de materiale multimedia utilizate în Învăţământul la Distanţă este în creştere zi de zi. Sistemele e-books şi e-televiziune au început în anul universitar 2003-2004, iar în anul 2004-2005 au fost introduse şi serviciile de e-audio-books. Aceste aplicaţii multimedia coordonează implementarea conţinuturilor educaţionale şi influenţează numărul de studenţi care se înrolează. Multe practici de e-learning şi aplicaţii WBL au fost proiectate şi dezvoltate în sistem CAE-Educatie asistată de calculator, încă din 1989. Personalului academic, care lucrează în diferite departamente ale Universităţii Anadolu, sprijină procesul de educaţie prin activităţile derulate în calitate de experţi în conţinut, editori, designeri instrucţionali. Aceste materiale sunt concepute în acord cu principiile educative avansate de predare şi de învăţare la distanţă. Manualele sunt pregătite cu cea mai mare grijă. Experţii în domeniile lor, peste o mie de cadre didactice universitare din diferite universităţi sunt autori şi sute editori de manuale. Aproximativ 5 milioane de cărţi sunt tipărite şi distribuite elevilor în fiecare an. Programele TV sunt concepute şi pregătite în paralel cu manualele pentru a sprijini şi consolida eforturile elevilor de autoinstruire. Mai mult de 1.000 de programe TV de aproximativ 20 de minute în lungime sunt produse şi difuzate pe canalul de stat TRT 4 în fiecare an. Prin servicii tutoriale în 60 de oraşe din Turcia sunt asigurate cursuri faţă-în-faţă seara şi în weekend. Aproximativ 600 de membri ai facultăţilor de la diferite universităţi au un rol activ în tutoriale faţă-în-faţă în fiecare an.

În ultimii ani, învăţarea bazată pe tehnologia informaţiei a câştigat importanţă în universitate spre deosebire de învăţarea bazată pe materialele tradiţionale cărţi, programe TV, tutoriale şi faţă-în-faţă. Educaţia asistată de calculator a fost înfiinţată în 1989 pentru a desfăşura activităţi de cercetare şi educaţie, pe tehnologie şi pentru a produce materiale didactice. E-learning-ul a fost implementat în 1993 odată cu producerea softurilor de predare asistată de calculator. În 15 oraşe diferite în jurul Turciei au fost înfiinţate laboratoare mobilate şi echipate pentru a asigura condiţiile învăţării la distanţă. Avantajele pe care evoluţiile din tehnologie le-au oferit în educaţie au necesitat investiţii substanţiale. Astfel au fost concepute şi puse în practică modele diferite de învăţare bazate pe Internet. Practicile de e-learning din cadrul Open Education Faculty au fost derulate începând cu anul 1999 şi le vom prezenta cronologic în cele ce urmează. Studenţii din cadrul universităţii au urmat cursurile unor şcoli private care îi pregăteau pentru examinări specifice cu tipuri de întrebări specifice. Ei devin astfel capabili să testeze şi să-şi evalueze performanţa pe aplicaţii practice. Nevoia de cursuri de pregătire pentru examen este treptat eliminată. Deoarece examinările practice sunt autoevaluări şi nu instrumente de învăţare nu permit oferirea răspunsurilor. Se oferă în schimb un raport asupra numărului de întrebări corecte şi greşite pe fiecare unitate de învăţare. Întrebările pentru examinarea practică sunt pregătire de Biroul de Testări aşa cum sunt pregătite examinările. Rezultatele examinărilor practice şi a celor curente se compară. Mai apoi studenţii sunt sfătuiţi să continue examinarea practică pentru a-şi descoperi slăbiciunile şi a face post-testări pentru analiza progresului. La începutul anilor 1990, să aducem tehnologia aproape de studenţii de la open learning a însemnat să înfiinţăm laboratoare de informatică în diferite oraşe din jurul Turciei. La sfârşitul anilor 1990, a existat o creştere a numărului de studenţi din învăţământul deschis cu computere personale şi / sau acces facil la calculatoare (la locul lor de muncă). Astfel, soft-urile multi-media au determinat creşterea producţiei de CD-uri. CD-ROM-urile conţineau copii electronice ale manualelor, înregistrări video şi programe TV. În anul universitar 2000-2001, 250.000 de exemplare ale acestui software au fost produse şi distribuite studenţilor însoţite de manuale.

Cea mai importantă caracteristică a educaţiei deschise este integrarea materialelor tradiţionale pe suport multimedia (cărţi, programe TV, software de aplicaţii practice, şi examene) în format multi-media pe CD-ROM-uri care au fost distribuite studenţilor în momente şi locuri diferite. CD-ROM-urile, în care sunt integrate toate instrumentele de predare (cu excepţia tutorialelor faţă-în-faţă), sunt considerate eficiente în procesul de învăţare al studenţilor. În timp ce studiază, ei au posibilitatea de a folosi manuale, cursuri televizate, aplicaţii soft practice, precum şi posibilitatea de a simula examenele practice. Având cursurile televizate pe CD-uri, studenţii le vor urmări când vor considera necesar. E-books. Proiectul cartea electronică a început în anul universitar 2003-2004, cu distribuirea de manuale de pe Internet. Iniţial, cărţile au fost transformate în fişiere PDF pentru a fi livrate pe Internet. Acum este folosită tehnologia Flash Paper. Odată cu punerea în aplicare a serviciului de ebook, studenţii pot accesa manuale înainte de a fi tipărite. În prezent, 173 de titluri de carte electronică însumând un total de 2.178 de exemplare pot fi accesate de pe Internet. Între mai 2005 şi octombrie 2005, un număr de 52.676 de studenţi au utilizat acest serviciu de 367.587 ori. E-TV: Furnizarea de programe TV pe Internet, a început în anul universitar 2003-2004, este cunoscută sub numele de televiziune digitală. Scopul acestui serviciu este de a oferi studenţilor posibilitatea de a viziona programe TV de la locul de muncă sau domiciliu şi de la le salva pe computerele personale. Există disponibilizate pe Internet 600 de programe TV pentru 70 de cursuri. Între mai 2005 şi octombrie 2005 au utilizat acest serviciu 50.024 de studenţi de 262.026 ori. Fişierele electronice de programe de televiziune au o dimensiune de 1-2 TB şi sunt descărcate lunar. E-practică. Softul de aplicaţie practică a fost o componentă esenţială a educaţiei prin intermediul portalului universităţii. Scopul practicii electronice este de a oferi studenţilor un mediu interactiv de lucru. Acest software oferă prezentări interactive multimedia din materialul de curs, le permite studenţilor să răspundă la întrebări şi să susţină ei înşişi testări. Este conceput pe baza celor mai recente evoluţii în tehnologie. În dezvoltarea de programe software, lucrează împreună mulţi experţi în domeniu şi designeri. Există 384 de unităţi de e-practică din 24 cursuri diferite pe Internet. Între mai 2005 şi octombrie 2005, 53.408 de studenţi au folosit 1.135.697 unităţi de aplicaţii practice. În anul academic 2005-2006, s-au pus pe Internet 758 unităţi din 50 de cursuri diferite. E-examen: În Sistemul de Educaţie Deschisă din cadrul Universităţii din Anadolu, serviciile bazate pe Internet au inclus examinări începând cu anul universitar 1999-2000. Fiind încorporate portalului de educaţie la distanţă au fost numite eexamene fiind cel mai utilizat serviciu de e-learning. Înainte de examenele reale, studenţilor li se permite să dea o serie de testări pentru autoevaluare. Există peste 11.000 de întrebări desprinse din conţinutul a 123 de cursuri. Între lunile mai 2005 şi octombrie 2005, un număr de 97.471 de studenţi au susţinut 3.809.477 de examinări electronice.

Intermedierea electronică: În sistemul de educaţie deschisă din cadrul Universităţii Anadolu tutoriale faţă-în-faţă sunt derulate cu sprijinul a peste 600 de profesori din peste 40 de universităţi din Turcia. Aplicarea de tutoriale sincrone şi asincrone bazate pe Internet a început în 2001, fiind primul în programele de management informaţional, apoi în anul universitar 2004-2005, prin programul de perfecţionare a profesorilor de limba engleză. Introducerea tutorialelor a constituit fundamentul serviciului de facilităţi electronice pentru programele de educaţie deschisă, la care participă acum un număr considerabil mai mare număr de studenţi. Prin intermediul acestui sistem studenţii puteau transmite orice întrebare legată de curs unui moderator care stabileşte gradul de relevanţă al întrebării pe care o dirijează spre tutore. Întrebările care se referă la funcţionalitatea sistemului sunt transmise spre  erviciile de specialitate. Tuturor studenţilor li se răspunde la întrebări de către tutori. Sunt şi întrebări cărora se răspunde prin scrisori, mail sau telefonic şi de acest aspect se ocupă Centrul de Comunicare Educaţională. Direcţionarea întrebărilor de la studenţi către serviciul de intermediere asigură accesul tuturor studenţilor la tutoriat. Proiectul a început în mai 2004 prin derularea a 24 de cursuri pilot şi a continuat în 2005 cu încă 50 de cursuri. La acest moment un tutore este responsabil de un singur curs. Pe măsură ce numărul de studenţi care utilizează acest sistem creşte, numărul tutorilor va creşte şi el. Între mai 2005 şi octombrie 2005 343 de studenţi au adresat 615 întrebări şi 9.123 au citit răspunsurile date de către tutori.

E-audio book-uri. În sistemul de învăţământ deschis, există un număr de studenţi cu handicap fizic, dintre care unii sunt cu handicap vizual. În cazul studenţilor cu handicap vizual, membrii familiei trebuie să le citească manualele pentru a-i ajuta. Pentru a veni în sprijinul nevoilor studenţilor se elaborează audio-book-uri cu texte înregistrate. Studenţii vor beneficia de CD-ROM-uri care conţin fişiere mp3. Evident că de acest serviciu nu vor beneficia numai studenţii cu probleme ci toţi cei interesaţi. Manualele în format audio sunt postate pe portalul universităţii. Audio-book-urile au fost introduse în luna august a anului 2005 şi până în octombrie 2005 erau utilizate de un număr de 1.182 de studenţi şi accesate de 2.716 ori. Serviciile de e-learning oferă studenţilor posibilitatea de a accesa toate materialele de curs de acasă, de la locul de muncă, şi de la Internet cafe, devenind din acest motiv mult mai eficiente. Atunci când accesează cursurile studenţii sunt îndrumaţi ce paşi trebuie să urmeze pe platforma Atac.

Referinţe:

• Atac, E. & Mutlu, M.E. (2006). Very Large Scale E-Learning Practices in the Open Education System at Anadolu University. In T. Reeves & S. Yamashita (Eds.), Proceedings of World Conference on E-Learning in Corporate, Government, Healthcare, and Higher Education 2006 (pp. 339-344). Chesapeake, VA: AACE:[online]. Disponibil la: http://www.editlib.org/p/23706 .
• Özgür, A. Z. ve Kaya S. (2007). „Scriptwriting Process For Multimedia Materials in Anadolu University Open Education Faculty”, The 20th Anniversary Conference of EADTU, Lisbon, Portugal.

– Care este rolul bibliotecii electronice şi al colecţiilor electronice în Universitatea Anadolu?

– Bibliotecarii contribuie la dezvoltarea procesului de alfabetizare informaţională a studenţilor. Legată de gândirea critică, alfabetizarea informaţională poate fi descrisă drept abilitatea de a identifica nevoile şi capacitatea de a localiza, evalua, şi de a folosi eficient informaţiile. Fără alfabetizare informaţională, studenţii, mai ales de la învăţământul la distanţă, nu pot reuşi în evoluţia lor academică. Bibliotecarii, prin colaborarea cu profesorii, sprijină studenţii la ID în egală măsură ca pe cei la zi pentru a optimiza aceste abilităţi. Studenţii ID trebuie să fie capabili să găsească informaţii utilizând atât resursele tipărite cât şi electronice. Competenţa tehnică este importantă în alfabetizarea informaţională. Bibliotecile furnizează instruire într-o varietate de formate adaptate studenţilor la distanţă printre care tutoriale web pentru a-i familiariza cu tehnicile de cercetare şi utilizarea unor resurse specifice. Nu întotdeauna tutorialele sunt utile şi pot răspunde întrebărilor studenţilor legate de teme dedicate. Bibliotecarii sunt perfecţionaţi pentru a răspunde prompt şi la timp studenţilor la ID prin intermediul serviciilor de referinţe, chat, forum, numere de telefon scutite de taxă. Multitudinea resurselor electronice poate fi copleşitoare pentru facultate şi studenţi. Bibliotecarii pot oferi atât profesorilor, cât şi studenţilor, sprijin în utilizarea acestor resurse, astfel încât studenţii să poată dezvolta singuri competenţele legate de lucrul cu informaţiile. În acest sens, Biblioteca Universităţii Anadolu încearcă şi oferă un exemplu excelent disponibilizând o gamă extinsă de resurse de instruire dedicată studenţilor şi cadrelor didactice. Pagina web intitulată: „Informaţii şi servicii de bibliotecă” oferă următoarele materiale de alfabetizare informaţională on-line: instrucţiuni web-based în regăsirea materialelor de bibliotecă, instrucţiuni de căutare în bazele de date electronice şi revistele online, instruire în utilizarea Internet-ului, ghiduri online, ghiduri pentru căutarea în e-jurnale, funcţii de logare, selectarea unei baze de date, informaţii despre obţinerea de articole, tehnici de căutare complexă în baze de date multiple, rafinarea parametrilor de căutare, evaluarea resurselor găsite, ghid pentru evaluarea resurselor de pe Internet.

– Ce ar trebui să cunoască un elev de liceu înainte de a urma o formă de ID?

– Universitatea Anadolu cere în principal elevilor săi să aibă calificative mari, rezultate optime. Ei ar trebui să dea un examen şi să obţină un punctaj mediu din partea comisiei de examinare care este condusă de Centrul de Selecţie a Studenţilor OSYM, subordonat Consiliului pentru Învăţământ Superior din Turcia. Criteriile de admitere se schimbă periodic în funcţie de fiecare facultate.

– Care este statutul cadrului didactic universitar într-un sistem de învăţământ la distanţă?

Profesorii care doresc să profeseze în sistemul de învăţământ la distanţă se bucură de prestigiu profesional, de respect şi un statut economic pe măsură.

– Este învăţământul mixt – Blended learning, forma cea mai utilizată de învăţare în facultăţile cu predare la distanţă?

– Deşi studiile care tratează blended learning-ul ca model instrucţional au un impact major, mai ales în învăţământul universitar, conceptul este încă slab reprezentat practic, sunt câteva proiecte care subliniază modalităţile în care ar trebui implementată la nivel de curriculum. Acest model cuprinde o varietate de abordări. Poate fi la fel de simplu precum disponibilizarea online a resurselor şi materialelor de studiu pentru studenţii off campus sau precum utilizarea form-urilor sau a altor mijloace de comunicare. Dar poate include şi instrucţie online sincronă şi asincronă şi o varietate de tehnologii şi instrumente de învăţare online. În majoritatea situaţiilor, amestecul modelelor instrucţionale este o sinteză de metode online şi faţă în faţă, aplicată în cadrul unui curs. (Canner, 2010).

Vă mulţumesc!