Abilitatea de folosire a TIC este văzută, conform Strategiei de la Lisabona, ca o nouă formă de alfabetizare, o „alfabetizare digitală”, care, împreună cu formele clasice, permite cetăţenilor să participe deplin la societatea cunoaşterii. Pentru a răspunde cerinţelor unei societăţi mereu în schimbare, şcoala este chemată să pregătească elevul în perspectiva autoeducaţiei şi educaţiei permanente. Creaţia, contribuţia viitoare a individului la progresul ştiinţific şi tehnologic nu poate fi gândită fără racordarea învăţământului românesc la nivelul actual al domeniilor cunoaşterii.
Câteva dintre direcţiile de dezvoltare care ar trebui urmate în valorificarea TIC în educaţie vizează:
- formarea iniţială şi continuă a cadrelor didactice, raportată la noile competenţe solicitate;
- adecvarea curriculumului şcolar la dinamica dezvoltării social-economice;
- consituirea infrastructurii TIC în şcoală şi distribuirea efiecientă a resurselor TIC.
În ceea ce priveşte pregătirea personalului didactic, trebuie semnalată lipsa unei strategii coerente de formare a cadrelor didactice în această direcţie. Cadrul formal, de pregătire iniţială a profesorilor, nu le oferă acestora posibilitatea de a învăţa să folosescă tehnologia în activitatea de predare, în activitatea didactică, în general. Se află astfel în situaţia de a nu putea gestiona eficient provocările de utilizare a TIC în clasă, în activitatea directă cu elevii.
Fiind deja demonstrat rolul TIC în stimularea interesului şi motivaţiei pentru învăţare, în creşterea perfomanţelor şcolare ale elevilor, vom insista asupra rolului cadrelor didactice în valorificarea potenţialului mediului virtual de învătare şi a suportului informaţional pe care îl oferă tehnologia, asupra modalităţilor de sprijinire a acestora în activitatea didactică.
Formarea profesorilor, dincolo de dezvoltarea abilităţilor de utilizare a computerului, trebuie să se centreze pe o abordare diferită a mediului de învăţare. Astfel, trebuie să li se ofere cadrelor didactice:
- posibilitatea de a învăţa folosind tehnologia;
- oportunităţi de a reflecta asupra învăţării în mediul virtual;
- oportunităţi de transfer al propriilor experienţe de învătare în situaţii similare.
Atitudinea profesorilor faţă de utilizarea TIC în educaţie se reflectă în gradul de implicare în problematica TIC, în interesul pentru valorificarea TIC în educaţie şi în suportul pe care îl oferă colegilor de catedră. Acesta din urmă se traduce în:
- sprijinul direct pentru gestionarea suportului tehnologic în pregătirea lecţiei;
- împărtăşirea experienţei, a celor mai bune practici;
- oferirea de material-suport pentru activitatea didactică.
Profesorul are responsabilitatea de a selecta resursele digitale de învăţare. Pentru a crea condiţiile unei învăţări eficiente, software-ul ales trebuie să-i acorde elevului un grad mai mare de independenţă faţă de profesor, să-i permită dobândirea autonomiei în învăţare, prin încurajarea reflecţiei personale, prin feedback rapid şi personalizat. Din punct de vedere pedagogic, resursele educaţionale digitale trebuie să valorifice oportunităţile oferite de TIC în direcţia optimizării învăţării:
- permiţând cunoaşterea de către elevi a criteriilor şi standardelor de performanţă solicitate;
- propunând sarcini de lucru adecvate;
- favorizând, atunci când este necesar, învăţarea prin colaborare;
- sprijinind elevul în gestionarea resurselor;
- adaptând suportul informational (video, audio, grafică, animaţie) la obiectivele propuse;
- sprijinind elevul în alegerea propriului traseu de învăţare;
- punând la dispoziţia profesorilor posibilităţi multiple de adaptare şi exploatare a resurselor pentru a veni în întâmpinarea nevoilor elevilor.
Resursele digitale de învăţare au un scop educaţional în sine. Nu trebuie neglijată însă valoarea adăugata de cadrul didactic, prin integrarea adecvată a acestor resurse în activitatea de predare-învăţare-evaluare.
Studiile arată că profesorii preferă mediul tehnologic în special pentru activitatea de proiectare didactică, pentru pregătirea lecţiei şi pentru activitatea de evaluare. Internetul şi e-mailul rămân cele mai exploatate mijloacele de informare şi comunicare, software-ul educaţional fiind slab valorificat în actul didactic. Experienţa profesioanlă asociată cu vârsta cadrelor didactice trădează o încredere mai mare în modelele tradiţionale.
Progresul în şcoală trebuie înţeles ca posibilitate de valorizare a creşterii încrederii în folosirea TIC în educaţie, prin conştientizarea viitoarelor beneficii ale managementului, accesului şi stocării resurselor de predare-învătare-evaluare. Folosirea TIC în activitatea didactică trebuie să se bazeze pe un sprijin real acordat profesorilor. Ne întrebăm, însă:
Există suficient suport tehnic în folosirea TIC în şcoală?
Profesorii au acces la TIC în clasă sau în laboratoare?