Publicată în 2001, cartea abordează o temă de actualitate a ultimilor ani: informatizarea şcolii. Autorii încearcă o incursiune în domeniu prin recurs la descrierea (efectelor) unor aspecte la intersecţia dintre sistemul de învăţământ şi tehnologia informaţiei. Chiar dacă unele capitole rămân departe de intenţiile anunţate prin titlu şi introducere, materialul favorizează reflecţia atât asupra cunoştinţelor pe care le avem despre elearning, cât şi asupra modului în care acţionăm atunci când folosim TIC pentru instruire.
 |
 |
|
 |
 |
 |
Realizată în cadrul unui program TEMPUS, cartea e-Şcoala este a 4-a dintr-o serie de „manuale” destinate „să fundamenteze societatea informaţională românească”, care abordează o temă de actualitate a ultimilor ani: informatizarea şcolii. Autorii încearcă o incursiune în domeniu prin recurs la analiza unor aspecte la intersecţia dintre sistemul de învăţământ şi tehnologia informaţiei:
- Calculatorul în educaţie
- Primii paşi pe Internet
- O lume mai bună prin Internet
- Decebal învaţă Javascript
- Testarea cunoştinţelor
- Învăţământul la distanţă
- Calculatorul în clasă
După cum se observă din simpla enumerare a titlurilor de capitole, cartea este eclectică – are teme abordate mai bine, cu subiecte pertinente şi în ton cu anunţul din titlu, alături de teme tratate superficial, incomplete şi chiar inadecvate. Cităm un paragraf din cadrul unui capitol „bine scris” tocmai pentru a argumenta opinia noastră asupra lipsei de coerenţă a cărţii:
„Din păcate, însă, există un număr apreciabil de propovăduitori ai TI în şcoală care pun accentul mai mult pe existenţa calculatoarelor în şcoală decât asupra modului cum pot fi folosite ele. Succesul în învăţământul modern nu se măsoară prin numărul de calculatoare şi nici de cât de mult sunt ele folosite, ci de cum sunt folosite astfel încât să ducă la creşterea intelectuală şi dezvoltarea talentelor şi îndemânării elevilor.” (pg. 4)
În aceeaşi ordine de idei şi în acord cu afirmaţia autorilor, considerăm că în abordarea informatizării educaţiei trebuie făcută o distincţie mai clară între conţinuturile instruirii şi procesul de instruire, cu alte cuvinte între obiectul de studiu informatică şi zona de incidenţă a informatizării învăţământului. Astfel, alocarea unui spaţiu supradimensionat unor teme precum Javascript şi HTML (aproape jumătate din carte) este nejustificată.
Pe de altă parte, pe lângă faptul că teme precum predarea şi învăţarea cu ajutorul calculatorului nu sunt tratate deloc, evaluarea este abordată superficial – capitolul se focalizează, în câteva pagini, pe testarea cunoştinţelor prin teste grilă şi conţine informaţii eronate. Un alt capitol care ar fi trebuit să dea substanţă unei monografii despre e-Şcoală – tema 7, Calculatorul în clasă, care cuprinde subcapitolele Jocuri pe calculator şi Soft-ul educaţional – este expediat în două pagini.
O altă limită serioasă a cărţii constă în incompletitudinea sau chiar inexistenţa definiţiilor şi precizărilor terminologice; autorii operează cu concepte insuficient clarificate (vezi soft educaţional, tehnologii educaţionale etc.). Sigur, conceptele deschise îşi au rolul lor într-un demers didactic de tip constructivist; bănuim că acesta a fost şi argumentul autorilor pentru relaxarea discursului şi abaterea de la o rigoare epistemică – menirea iniţială a materialului fiind de suport de curs –, însă completarea ulterioară a textului prin activităţi cu cei care învaţă nu justifică privarea de o lectură de calitate a audienţei (mai largă decât grupele de cursanţi din respectivul proiect TEMPUS) de care se poate bucura cartea publicată.
Dincolo de limitele inerente oricărei activităţi de pionierat, dincolo de limitele unui produs finalizat în grabă al unui proiect limitat în timp şi în efecte, cartea rămâne o încercare lăudabilă de a aduce la îndemâna practicienilor câteva instrumente ale tehnologiei informaţiei pentru îmbunătăţirea activităţilor de educaţie formală şi nonformală. Chiar dacă unele capitole nu reuşesc în întregime acest lucru, cel puţin favorizează reflecţia atât asupra cunoştinţelor pe care le avem, cât şi asupra modului în care acţionăm atunci când folosim TIC pentru instruire.
Cartea e-Şcoala (160 de pagini) – autori: Mihaela Maliţa, Stelian Mătase, Adrian Popa – a apărut la Editura Tehnică, Bucureşti, în 2001.