Lansarea proiectului Formare continua de tip blended learning pentru cadrele didactice universitare

0
108

Universitatea din Bucureşti, împreună cu partenerii săi (Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, Universitatea de Vest din Timişoara şi compania Softwin) anunţă lansarea proiectului Formare continuă de tip „blended learning” pentru cadrele didactice universitare.

Vineri, 29 ianuarie 2010, Universitatea din Bucureşti a organizat conferinţa de lansare a proiectului "Formare continuă de tip blended learning pentru cadrele didactice universitare". Proiectul este finanţat din Fondul Social European, Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 1, Domeniul Major de Intervenţie 1.3.

Deschiderea evenimentului a fost realizată de rectorul Universităţii din Bucureşti, prof. dr. Ioan Pânzaru, care a evidenţiat importanţa realizării acestui proiect, prin prezentarea celor trei module care compun proiectul: învăţământul centrat pe student, asigurarea calităţii şi caracterul practic al învăţării şi predării. Aceste obiective strategice ale Universităţii din Bucureşti şi ale universităţilor partenere (Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj şi Universitatea de Vest din Timişoara) constituie concepte a căror aplicare necesită, în primul rând, o descriere operaţională pentru ca, ulterior, să se treacă la etapa de instrumentalizare a lor în vederea optimizării eficacităţii.

Blended learning este un concept complex care operează, concret, cu instrumente moderne în vederea flexibilizării relaţiei dintre cunoştinţele fundamentale ale cadrului didactic universitar şi metodele pedagogice ale acestuia. Atât timp cât rămâne concentrat esenţial asupra prelegerii, actului predării universitar îi lipsesc interactivitatea şi utilizarea noilor tehnologii informaţionale şi comunicaţionale.

Conf. Dr. Lucian Ciolan, managerul proiectului lansat, a descris liniile esenţiale ale acestuia. Proiectul constituie rezultatul unei iniţiative a unei echipe inter-universitare, are drept motivaţie de realizare formarea continuă a cadrelor didactice, presupune o acţiune de schimbare prin crearea premiselor pentru profesionalizarea viitoarelor cadre didactice universitare şi prin crearea unei comunităţi de învăţare şi de practici, care să transmită unei comunităţi mai largi competenţele achiziţionate în urma acestui proiect. De asemenea, proiectul lansat astăzi presupune o componentă importantă, intervenţia ameliorativă, prin creşterea calităţii proceselor de învăţare centrate pe student şi prin aplicarea şi utilizarea unui sistem de asigurare a calităţii ce va conduce la dezvoltare organizaţională. Proiectul se va desfăşura timp de 3 ani, având un buget estimat de 1 mil. euro, obiectivele generale fiind formarea a 300 de cadre didactice şi crearea unei platforme sustenabile de blended learning.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.