Digitalizarea educaţiei se amână

0
94

Proiectul manualelor digitale pentru clasa I nu se aplică din acest an, ci cel mai devreme din toamna lui 2014. Manualele digitale ar trebui să ajungă la elevi, după un program-pilot, în anul şcolar 2014-2015. Variantele pe care Ministerul Educaţiei le doreşte se schimbă însă de la o zi la alta. S-a renunţat la ideea de a dota fiecare copil cu câte o tabletă, doar profesorii urmând să aibă la dispoziţie un calculator şi un videoproiector, cu ajutorul cărora vor prezenta copiilor manualul care trebuie să fie foarte interactiv. Numai că proiectul e imposibil de aplicat din acest an şcolar. (Autor: Isabelle Zarojanu)

[…] Editorii susţin că nu au nimic împotriva digitalizării. „Editurile înţeleg că digitalul e viitorul. Ştim şi că nu e niciun pericol pentru edituri, pentru că ele nu produc cărţi, editurile produc conţinut”, ne-a spus Mario Demezzo, preşedintele Uniunii Editorilor din România.

El susţine că reproşurile editorilor nu privesc obiectivul, ci modul în care se încearcă atingerea lui. „Ministrul a mai zis că vrea să facă QR-coduri (ca acelea de pe reţetele digitale) şi să le pună pe internet pentru ca elevii să descarce şi să citească manualul pe telefon. Ministrul îşi susţinea demersul pe faptul că văzuse dumnealui o reclamă cu telefoane de numai 1 euro. Nu putem să ne facem o strategie de digitalizare a cărţilor după reclamele de la televizor! Nu există telefoane la 1 euro! Au în spate un abonament mult mai scump. Cine plăteşte abonamentul?”, se întreabă Demezzo.

Olimpius Istrate, doctor în ştiinţele educaţiei şi titular al cursului „Instruire Asistată de Calculator” din programul de pregătire a cadrelor didactice, crede că „e nevoie de o structură specializată, o unitate în cadrul MEN sau o agenţie. […]”.

Din ultimele declaraţii publice ale ministrului rezultă că „în anul şcolar 2013-2014 ne dorim să avem primele manuale digitale care nu vor fi obligatoriu utilizate la clasă, pe bănci, dar vor fi în circuit, vor fi în biblioteci, iar profesorii vor putea să se acomodeze cu ele”. Rămâne de văzut cine şi cum va reuşi să facă aceste manuale în doar trei luni.

Acad. Solomon Marcus: „Ne-am mişcat ca melcul

Evenimentul Zilei: Suntem pregătiţi să trecem la manuale digitale?

Solomon Marcus: Lucrul acesta se face cu o mare intârziere. Nu uitaţi că Moisil cerea în 1973 generalizarea educaţiei informatice. Au trecut de atunci 40 de ani şi noi ne-am mişcat ca melcul. Experienţa altor ţări, mă gândesc la cele scandinave, la unele ţări occidentale şi la unele asiatice, ca India, China, Japonia, Coreea de Sud, a arătat că alfabetizarea informatică poate începe chiar înainte de alfabetizarea tradiţională. Mai mult, educaţia digitală este favorizată de caracterul ei esenţial ludic, jocul este aici la el acasă şi copilul este repede câştigat într-o activitate care-i face plăcere, îi produce bucurie.

Ne ajută dotarea şcolilor?

Chiar dacă nu dispunem încă de dotarea computaţională corespunzătoare a tuturor şcolilor şi concomitent a cât mai multor familii (este foarte important ca preşcolarul şi şcolarul să aibă şi în casa părintească posibilitatea de acces la internet), trebuie trecut la manuale digitale şi desigur că va fi un proces în mai multe etape. Nu dispun de statistici, dar experienţa mea de om care de multă vreme umblă prin ţară, colindă şcolile de toate felurile şi stă de vorbă cu copii de toate vârstele îmi dă semne bune în această privinţă.

Cum apreciaţi şansele ca învăţătorii şi profesorii să se instruiască rapid în utilizarea manualelor digitale?

Trebuia de mult ca la fiecare disciplină profesorul să se înveţe să folosească alternativ sursele tradiţionale cu cele ale internetului. În orice problemă trebuie să ştim să articulăm sursele tradiţionale cu cele ale internetului şi orice educator, indiferent de domeniul său de specialitate, trebuie să înveţe să facă asta, iar copilul sa vadă cum cele două forme de cultură colaborează, au nevoie una de alta. Este cu totul regretabil faptul că o mare parte a intelectualităţii noastre, inclusiv a educatorilor, manifestă ostilitate faţă de calculator şi faţă de internet.

Citiţi mai mult: Digitalizarea educaţiei se amână – Educaţie > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/digitalizarea-educatiei-se-amana-1041223.html#ixzz2VjzkJh2Z

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.