Conferinţa Naţională de Interacţiune Om-Calculator este forumul anual de prezentare şi dezbatere a rezultatelor şi experienţei în proiectarea, implementarea şi evaluarea sistemelor interactive. Cea de a unsprezecea ediţie – RoCHI 2014 – va avea loc pe 4-5 Septembrie, la Universitatea Universitatea Ovidius din Constanţa. Termen pentru contribuții: 4 Aprilie 2014.
Se solicită contribuţii originale în următoarele domenii:
- interfeţe web, interacţiune cu dispozitive mobile
- interfeţe inteligente om-calculator, agenţi inteligenţi
- interfeţe VR şi AR
- interfeţe multimodale (multimedia, interfeţe vocale, limbaj natural)
- sisteme hipertext şi hipermedia adaptive şi personalizate
- modele cognitive, factori conativi şi afectivi in HCI
- aspecte sociale în proiectarea sistemelor interactive
- abordări contextuale în HCI (teoria activităţii, CSCW)
- analiza şi modelarea sarcinii
- modele ale interacţiunii om-calculator, noi paradigme de interacţiune
- notaţii şi reprezentări utilizate în proiectarea UI
- paradigme de proiectare (bazată pe model, bazată pe sarcina)
- proiectarea asistată, generare automată, instrumente (CADUI)
- evaluarea utilizabilităţii, accesibilităţii, recomandări şi paternuri de proiectare
- evaluarea calităţii sistemelor interactive, modele predictive
- educaţie în HCI
- aplicaţii, studii de caz.
Conferinţa RoCHI solicită următoarele categorii de contribuţii:
- lucrări de teorie şi practică a proiectării sistemelor interactive (6/8 pag.);
- lucrări de teorie a proiectării sistemelor interactive (4 pag.);
- lucrări care descriu studii de caz sau experienţă practică în proiectarea sistemelor interactive (4 pag.);
- lucrări care descriu instrumente software destinate proiectării interfeţelor om-calculator (4 pag.);
- demonstraţii de sisteme interactive sau instrumente (2 pag);
- puncte de vedere susţinute în ateliere de lucru sau mese rotunde organizate în cadrul conferinţei (2 pag.).
Fiecare lucrare va fi evaluată de 3-5 recenzori independenţi.
Vă rugăm să consultaţi recomandările privind elaborarea si redactarea lucrărilor (inclusiv criteriile de evaluare): http://rochi2011.utcluj.ro/ghid-de-redactare/
Conferinţa RoCHI publică lucrările în format ACM (adaptat pentru pagini de format A4) astfel:
– Lucrări extinse: 6/8 pagini, cca. 4000/5000 cuvinte.
– Lucrări scurte: 4 pagini, cca. 2600 cuvinte.
– Rezumate extinse: 2 pagini, cca. 1300 cuvinte.
Date importante
- Lucrări extinse / scurte : 4 Aprilie 2014
- Notificare acceptare: 15 Mai 2014
- Propuneri ateliere de lucru: 21 Mai 2014
- Notificare acceptare: 25 Mai 2014
- Rezumate extinse: 8 Iunie 2014
- Finalizare lucrări: 18 Iunie 2014
- Inregistrare autori (plata taxei de participare): 27 Iunie 2014
- Conferinţă: 4-5 Septembrie 2014
Alte informații: http://rochi.utcluj.ro