Cu ocazia celei de-a zecea aniversări a Premiilor eLearning, European Schoolnet invită toate şcolile şi instituţiile de formare a cadrelor didactice din Europa şi nu numai să se înscrie în concurs, la adresa http://elearningawards.eun.org, şi să-şi prezinte cele mai bune proiecte axate pe utilizarea TIC în procesul de predare-învăţare. 10 ani de excelenţă
Pentru cel de-al zecelea an consecutiv, concursul „Premiile eLearning” este organizat de European Schoolnet, cu sprijinul unor parteneri-cheie din industria de profil. De la prima ediţie a concursului, desfăşurată în 2001, interesul paneuropean faţă de concurs a crescut exponenţial. Mii de cadre didactice din Europa şi de dincolo de graniţele acesteia au participat la concurs, având ocazia de a demonstra modul în care au folosit noile tehnologii şi ideile inovatoare în educaţie şi, astfel, de a-i inspira pe alţii să utilizeze TIC.
La zece ani de la lansare, Premiile eLearning rămân cel mai important concurs european care recompensează excelenţa în utilizarea tehnologiilor în educaţie. În 2009, au participat 700 de cadre didactice din 36 de ţări, concursul fiind sponsorizat de ACER, Promethean, eInstruction, Elluminate, Intel, SMART, Young Digital Planet, Cisco şi Microsoft.
Cu ocazia celei de-a zecea aniversări a Premiilor eLearning, European Schoolnet invită toate şcolile şi instituţiile de formare a cadrelor didactice din Europa şi nu numai să se înscrie în concurs, la adresa http://elearningawards.eun.org, şi să-şi prezinte cele mai bune proiecte axate pe utilizarea TIC în procesul de predare-învăţare.
De asemenea, în urma succesului obţinut la ediţia din 2009, ediţia curentă va fi din nou deschisă concurenţilor din afara graniţelor Europei, în cadrul categoriei „cooperare internaţională”. În plus, va fi introdusă o nou categorie, premiile Aspect, care vizează recompensarea materialelor didactice care se bucură de un grad ridicat de vizibilitate şi utilizare în arhivele locale, regionale sau naţionale.
Modalitate de participare
Lucrările vor fi trimise online. Pot participa şcoli şi instituţii de formare a cadrelor didactice din statele membre ale UE, din ţările SEE, din ţările candidate la aderare, precum şi din Georgia, Israel şi Elveţia. În cadrul categoriei „cooperare internaţională”, pot participa ţări de pe întreg mapamondul (vezi regulamentul Premiilor eLearning 2010).
Lucrările participante vor fi grupate într-o galerie, ce va fi expusă pe site-ul Premiilor eLearning şi va face obiectul jurizării. Lucrările vor fi trimise prin intermediul site-ului http://elearningawards.eun.org, în perioada 4 iunie 2010 – 28 septembrie 2010.
Lista integrală a categoriilor concursului va fi publicată în curând. Puteţi consulta categoriile ediţiei 2009 a Premiilor eLearning la următoarea adresă: http://www.elearningawards.eun.org/ww/en/pub/elearningawards/categories.htm