Solutii eLearning Harvard Business Publishing in Romania

ENOVATE anunţă parteneriatul realizat cu compania elveţiană BRIDGE2THINK Group pentru a pune la dispoziţia managerilor români cele mai inovatoare soluţii de eLearning dezvoltate de Harvard Business Publishing (HBP), Corpedia Education, Intellexis, Fifty Lessons şi getAbstract.

Prin intermediul acestui parteneriat, managerii români vor avea acces la renumita metodă de învăţare a Harvard Business School, bazată pe folosirea studiilor de caz, a conținutului dezvoltat de experţi în domeniu şi bazat pe cercetări aprofundate. Combinând conţinutul premium cu tehnologia flexibilă, HBP se distinge prin abilitatea de a oferi utilizatorilor acces la experţi renumiţi cum ar fi Michael Watkins, Linda A. Hill, Daniel Goleman sau John Kotter.

"Suntem foarte încântaţi de parteneriatul realizat cu BRIDGE2THINK şi de posibilitatea de a oferi managerilor români aceste soluţii apreciate la nivel internaţional", afirmă Laura Molnar, Managing Partner ENOVATE. "Suntem convinşi că managerii de resurse umane, responsabilii de dezvoltare organizaţională sau liberii profesionişti vor găsi aceste soluţii foarte eficiente și accesibile", continuă Laura Molnar.

Nils Jörgensen, Preşedinte şi CEO BRIDGE2THINK adaugă: "Suntem foarte mândri să colaborăm cu ENOVATE, noul nostru partener în România şi avem încredere că această piaţă are un potenţial de creştere excepţional, în ceea ce priveşte programele de training şi de dezvoltare managerială".

ENOVATE oferă acces personalizat pentru evaluarea soluţiilor Harvard Business Publishing. Pentru mai multe detalii despre soluţiile Harvard Business Publishing, Corpedia Education, Intellexis, Fifty Lessons şi getAbstract, accesaţi website-ul ENOVATE la adresa www.enovate-learning.ro.

Despre ENOVATE

ENOVATE este o companie fondată la începutul anului 2008, care îşi propune să furnizeze soluţii inovatoare de eLearning cu un conţinut premium, dezvoltat de experţi în domeniu şi bazat pe cercetare aprofundată. Prin intermediul parteneriatelor realizate, ENOVATE oferă soluții de eLearning de la Harvard Business Publishing, Corpedia Education, Intellexis, Fifty Lessons și getAbtract. Pentru mai multe informații accesați www.enovate-learning.ro.

Despre BRIDGE2THINK Group

BRIDGE2THINK Group este un furnizor global de soluții de învățare cu sediul în Basel, Elveția, având operațiuni în Rheinfelden (Germania), Londra și Sydney. Condusă de o echipă experimentată de profesioniști internaționali, BRIDGE2THINK oferă produse și servicii adresate nevoilor specifice de dezvoltare ale companiilor din întreaga lume.

Pentru mai multe informații accesați www.bridge2think.com. Pentru alte informaţii, vă rugăm să contactaţi: Silviu Martin, ENOVATE Romania Telefon: +40 (0) 21 327 57 06 Mobil: +40 (0) 721 24 39 51 E-mail: silviu@enovate-learning.ro