Prima grupă instruită de profesori români ce au obţinut diploma de Master Teacher

    0
    64

    Obiectivul cursului Intel Teach – Instruirea în Societatea Cunoaşterii este de a forma 60.000 de profesori români pe parcursul următorilor trei ani. Bucurându-se de sprijinul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi al Caselor Corpului Didactic din ţară, această iniţiativă se preconizează a fi un real succes.

    Recent, la Timişoara, 19 învăţători au primit, într-un cadru festiv, diplome care să certifice participarea lor la cursul "Intel®Teach – Instruirea în Societatea Cunoşterii". Evenimentul marchează finalizarea primului curs de instruiri realizat de un cadru didactic cu statut de Master Teacher (doamna Adriana Roman, profesoară la Şcoala nr.7 "Sfânta Maria" din Timişoara).

    Până la sfârşitul acestui an, alte 36 de grupe de profesori vor încheia instruirea sub coordonarea unor cadre didactice ce au obţinut în luna august recunoaşterea ca Master Teacher. Astfel, profesori din Suceava, Vâlcea, Gorj, Iaşi, Dâmboviţa, Teleorman, Alba, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Prahova etc. vor fi la curent cu cele mai noi modalităţi de introducere şi utilizare a soluţiilor IT&C în educaţie, ceea ce le va permite să formeze elevi inovativi, cu abilităţi de gândire critică.

    Programul Intel Teach face parte din Intel® Education Initiative (Iniţiativa Intel pentru Educaţie), un angajament important al companiei de a ajuta elevii de astăzi în a-şi dezvolta abilităţile necesare în cadrul economiei bazată pe cunoaştere. Prin colaborarea cu guverne şi educatori din peste 50 de ţări, Intel investeşte aproximativ 100 milioane de dolari anual pentru a îmbunătăţi predarea şi învăţarea, prin intermediul utilizării eficiente a tehnologiei, şi pentru a susţine progresul educaţiei şi cercetării în matematică, ştiinţe şi tehnologie.

    Dintre cei 86 de profesori ce au obţinut diploma de Master Teacher, se preconizează că peste 60% se vor implica în promovarea şi derularea sesiunilor de instruire adresate profesorilor din ţară, începând cu primul trimestru din 2008. Până la finalul anului 2008, coordonatorii proiectului din partea SIVECO Romania vor instrui la nivelul întregii ţări peste 400 de cadre didactice, ce vor avea posibilitatea de a deveni instructori în cadrul acestui proiect.

    "Prin implicarea în acest proiect am dorit să le oferim profesorilor români oportunitatea de a avea acces la unul dintre cele mai eficiente programe de instruire. Cursul "Intel®Teach – Instruirea în Societatea Cunoaşterii" propune o abordare modernă a modului în care profesorii trebuie să îi sprijine pe elevi în vederea obţinerii abilităţilor necesare secolului XXI şi răspunde nevoii de formare profesională pe care tot mai multe cadre didactice şi-au manifestat-o", a declarat Dana Vlădoiu, Training Project Coordinator, SIVECO Romania.

     
    "Noile tehnologii schimbă lumea din jurul nostru. Educaţia de înaltă calitate este esenţială pentru succesul pe piaţa muncii şi pentru economie, într-un mediu globalizat şi extrem de competitiv," a declarat Irinel Burloiu, Intel Business Development Manager."Intel se bucură de oportunitatea de a colabora cu SIVECO pentru implementarea în România a Programului Intel Teach", a adăugat Irinel Burloiu.

    Obiectivul cursului "Intel®Teach – Instruirea în Societatea Cunoaşterii" este de a forma 60.000 de profesori români pe parcursul următorilor trei ani. Bucurându-se de sprijinul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi al Caselor Corpului Didactic din ţară, şi beneficiind de o bună coordonare a proiectului asigurată de SIVECO Romania, această iniţiativă se preconizează a fi un real succes.

    Cursul "Intel®Teach – Instruirea în Societatea Cunoaşterii", face parte din strategia naţională de dezvoltare profesională a resurselor umane din domeniul educaţional. Modernizarea sistemului de învăţământ românesc se înscrie astfel în amplul proces de consolidare a unei autentice societãţi a cunoaşterii, competitivă la nivel european.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.