Introducere

În România, pe 12 septembrie a sunat clopoțelul. Străzile s-au aglomerat, traficul bucureștean a atins cote alarmante și, practic, toate urbele țării s-au însuflețit de agitația micuților porniți voinicește spre școli și grădinițe, însoțiți de mămici gătite și grăbite, de tătici încărcați cu buchete de flori sau de bunicuțe înlăcrimate.

Începutul anului școlar 2016-2017 a marcat în țară noastră trecerea pragului grădinițelor de către jumătate de milion de „bobocei”. Această „trecere a pragului” ritualică simbolizează, de fapt, prima formă de integrare a unui copil în cadrul unui sistem de învățământ formal, fie el de stat sau privat.

Prin comparație, în SUA au început grădinița aproximativ 4 milioane de elevi (Zielezinski, 2016).

În ciuda diferenței dintre cifrele de școlarizare, în ambele țări, la fel ca în multe altele din întreaga lume, debutul celor mici în calitate de elevi prilejuiește numeroase frământări. Pretutindeni, prima zi de școală e un moment festiv și marcant în viața copiilor și a familiilor lor, fiind totodată și un stimulent pentru reflecții serioase cu privire la prezentul și, mai ales, la viitorul educației și al sistemului de învățământ.

Care sunt competențele pe care copiii noștri va trebui să le dobândească pentru a se adapta în societatea secolului XXI?

Generația de elevi care își încep procesul de instruire în anul școlar 2016-2017 va absolvi liceul undeva prin 2028-2029, iar dacă va urma și cursurile unei facultăți, se va integra pe piața muncii la mijlocul anilor 2030.

Ne putem închipui noi oare cum va arăta lumea în cea de-a 4-a decadă a secolului XXI?

Având în vedere viteza de schimbare datorată progresului tehnologic, pare a fi necesar un amplu efort de imaginație pentru a crea o reprezentare mentală a lumii în anul 2035. Putem presupune că viitorii adulți vor locui în orașe inteligente, vor conduce vehicule inteligente, vor fi asistați de roboți în activități zilnice ș.a.m.d. Se poate imagina că fenomene precum globalizarea, interdisciplinaritatea sau digitalizarea vor induce nevoia de specialiști în domenii precum: consiliere pentru alegerea unui robot de familie, analiză financiară cu valute tip Bitcoin, medicină Big-Data, printarea 3-D a alimentelor, resuscitarea speciilor dispărute ș.a.m.d.

Într-un interviu acordat ziarului The Atlantic în2011, Cathy Davidson, profesor la Duke University din SUA, estima că 65% dintre elevii debutanți vor avea ca adulți meserii care în prezent nici măcar nu există (Rosen, 2011). O urmare firească a acestei situații este întrebarea adresată educatorilor, creatorilor de programe școlare, cercetătorilor, politicienilor, vizionarilor și tuturor celor care au un cuvânt de spus asupra viitorului forței de muncă: ce fel de pregătire le putem oferi copiilor noștri, în așa fel încât ei să devină adulți capabili să gestioneze viitorul secolului XXI?

Care sunt cunoștințele pe care va fi necesar să le posede și, mai ales, care sunt competențele de vor avea nevoie pentru a fi apți să trăiască și să muncească la vârsta maturității?

La Forumul Economic Mondial din martie 2015, a fost lansată o listă a competențelor considerate esențiale în secolul XXI.Iată care sunt acestea:

• Cunoștințe de bază, pe care elevul să le poată utiliza în situații practice din viața de zi cu zi. Printre acestea se numără: capacitatea de a scrie și de a socoti, dar și cultura în materie de știință, tehnologia informației, finanțe sau civism.
• Competențe pe care elevul să le poată utiliza în abordarea unor situații complexe. În categoria acestor competențe se încadrează: gândirea critică, abilitatea de a rezolva probleme într-un mod eficiente, creativitatea, comunicativitatea și spiritul de echipă;
• Trăsăturile de caracter pe care elevul și le formează interacționând cu mediul înconjurător, ce se află în continuă schimbare. El își dezvoltă astfel: curiozitatea, spiritul de inițiativă, perseverența și curajul, adaptabilitatea, abilitățile de lider, dar și conștiința problematicii sociale și a celei culturale.

În plan european, Consiliul Europei și Parlamentul European au adoptat, în decembrie 2006, programul-cadru pentru definirea compețentelor esențiale pentru un proces de învățare permanent în secolul XXI. (Looney & Michel, 2014). În cadrul acestui program au fost definite următoarele 8 competențe esențiale și 7 competențe transdisciplinare, astfel:

• competențe esențiale: comunicarea în limba maternă, comunicarea într-o limbă străină, abilitățile matematice și competențele de bază în materie de știință și tehnologie, competențele digitale, abilitatea de a învăța eficient, cultura socială și civică, spiritul de inițiativă și cel antreprenorial, conștientizarea culturală și expresivitatea;
• competențe transdisciplinare: gândirea critică, creativitatea, inițiativa, rezolvarea problemelor, evaluarea corectă riscului, luarea deciziilor potrivite, gestionarea constructivă a emoțiilor.

În România, în discursul oficial de la deschiderea anului universitar, Dl. Mircea Dumitru, Ministrul Educației și Cercetării din Romania, preocupat de această temă, a lansat câteva întrebări retorice:

Dar știm noi, totuși, ce fel de educație și ce fel de școală vrem să avem în România? Care este finalitatea educației preuniversitare și profilul sau profilurile absolvenților?

Dl. ministru a sugerat astfel că elevii români ai secolului XXI vor avea nevoie de alte modele de educație pentru a dobândi competențele necesare în viitor:

 

[
] poate că ar trebui să fie vorba de mai multe modele și nu doar de un unic model care să corespundă tuturor nevoilor educative și formative sau care să acomodeze și să îmbrățișeze diversitatea excepțională a stilurilor cognitive și a trăsăturilor de personalitate ale elevilor?

Ce metode de predare vor fi potrivite în viitor și care vor fi învechite?

Răspunsul la cea de-a doua parte a acestei întrebări poate fi oferit mult mai lesne. Numeroși cercetători, politicieni și specialiști în educație dezbat subiectul demodării școlii în contextul local al fiecărei țări.

De exemplu, dl. ministru Dumitru a făcut următoarea observație:

Trebuie făcută o restructurare a tipului de școală care insistă foarte mult asupra transferului de informație și de multe ori chiar și examenele sunt formulate în aceiași termeni: câtă informație a absorbit și câtă informație poate să livreze în mod prompt un elev.

Modelul  organizațional al școlii descris de către dl. ministru Dumitru, cu elevii împărțiți pe grupe de vârstă (clasa întâi pentru 6-7 ani ș.a.m.d.), așezați în bănci, cu ore de curs de 50 de minute, a fost gândită în scopul eficientizării actului de predare-învățare.

Conform acestui model, școala e asemănată cu linia de asamblare, profesorii, cu muncitorii, iar elevii, cu piesele standardizate din fabricile de automobile Ford, devenite înfloritoare ca producătoare de armament în timpul Primului Război Mondial.

Metafora „școală – linie de asamblare din fabrică” a fost perfecționată tot la începutul secolului XX, prin intermediul cu testului „The Kansas Silent Reading Test”, dezvoltat de Frederick Kelly, primul test cu răspunsuri la alegere și premergătorul testelor standard folosite în continuare în școli (Davidson, 2011).

În SUA, unde se dezbate intens problematica învățământului demodat și se finanțează soluții concrete, au fost lansate cu succes modele de școală în cadrul cărora care elevii au acces la instruire personalizată. Succesul acestei inițiative, aplicată în școlile de stat din California cu finanțare de la Facebook, se bazează pe transferul responsabilității pentru actul instruirii de la profesor către elev (Zielezinski, 2016). Concret, fiecare elev își construiește o programă școlară individualizată, de comun acord cu un mentor (raportul  elev – pedagog 1:1!), sub forma unui „playlist” cu obiective educaționale clare pe termen mediu și lung. Elevii nu mai învață împărțiți pe clase, ci adunați pe grupuri de interese și nevoi, în timp ce profesorii devin mentori echipați cu date concrete pentru adaptarea în timp real a curriculumului fiecărui elev. Astfel, elevul învață o importantă lecție de viitor,  anume faptul că libertatea în ceea ce privește alegerea activităților de învățare este însoțită de responsabilitatea asupra progresului propriu (sau a lipsei acestuia!).

Comisia Europeană, prin programul pentru Lifelong Learning, a finanțat formarea rețelei KeyCoNet, din care fac parte peste 100 de organizații de învățământ din 30 de țări europene. Scopul acestei rețele este de a identifica compețentele esențiale pe care trebuie să le dobândească elevii și de a facilita implementarea acestora în sistemele de educație ale țărilor membre.

În contextul acestor întrebări, ce rol ar putea avea tehnologia educației, în special jocurile educaționale în viitorul apropiat?

Conform specialiștilor în educație, eLearningul are un mare potențial de a deveni actorul principal pe scena pedagogiei în secolul XXI.  Întrebată de jurnaliști ce rol prevede că va avea tehnologia educației în viitor, Prof. Linda Darling-Hammond de la Universitatea Stanford (fost consilier al Președintelui Barack Obama pentru politici educaționale), a răspuns că tehnologia poate contribui semnificativ la progresul educației dacă este utilizată cu înțelepciune. Astfel, în urma studiilor efectuate de-a lungul anilor, Daling- Hammond a concluzionat că softul educațional dă rezultatele cele mai bune atunci când este folosit pentru proiecte interdisciplinare, creative și de colaborare, cum ar fi dezvoltarea unui website, explorarea unui muzeu virtual ș.a.m.d.

Prof. Cathy Davidson consideră că fulminanta dezvoltare a jocurilor educaționale de la începutul anilor nouăzeci a avut de suferit de pe urma tragediei de la liceul Columbine din 1999, un șocant atac armat soldat cu 15 morți și 21 de răniți. În opinia profesoarei americane, care este membră a fundației MacArthur Foundation’s Digital Media and Learning Initiative, jocurile educaționale au fost învinuite pe nedrept pentru masacrul de la liceul Columbine. Deși la aceeași concluzie a ajuns și comisia de investigatori, presiunea opiniei publice șocate de eveniment a condus la reducerea fondurilor de cercetare în domeniul impactului educațional al jocurilor video (Rosen, 2011).

Între timp, jocurile educaționale au fost folosite în continuare în formarea profesională a piloților de avioane, a chirurgilor ș.a.m.d.  Cu toate acestea, situația este pe cale să se schimbe.

Pe de-o parte, mulți cercetători au atras atenția asupra faptului că lipsa motivației și plictiseala sunt factori demobilizanți atât pentru elevii supradotați, cât și pentru cei slabi. Ca urmare, cercetători ca Davidson au sugerat că jocurile educaționale pot deveni antidotul plictiselii, care se manifestă atât în cazul elevilor cu rezultate bune, cât și în cazul celor cu un nivel scăzut (Rosen, 2011).

Pe de altă parte, mecanica de joc din prezent obligă utilizatorul să adopte strategii din ce în ce mai avansate de rezolvare a problemelor, strategii care, implicit, conduc la dezvoltarea competențelor esențiale în contextul secolului XXI.

Bibliografie

Corcoran, Betsy. A Ninja’s Take on Education Policy: Interview with Linda Darling-Hammond. EdSurge.   20 Sep. 2016. https://www.edsurge.com/news/2016-09-20-a-ninja-s-take-on-education-policy-interview-with-linda-darling-hammond?mc_uid=3e901ace34cad24dabeeb5a8f76abccf&utm_source=EdsurgeTeachers&utm_campaign=d43a2b4cb1-2016-09-22-EdSurge+Instruct+Ver+241&utm_medium=email&utm_term=0_3d103d3ffb-d43a2b4cb1-292920725

Davidson, Cathy N. Where Did Standardized Testing Come From Anyway? HASTAC. 2 Sep. 2011. https://www.hastac.org/blogs/cathy-davidson/2011/09/02/where-did-standardized-testing-come-anyway

Looney, Janet & Michel, Alain. KeyCoNet’s Conclusions and Recommendations for Strengthening Key Competence Development in Policy and Practice (Executive Summary). European Schoolnet, Brussels. November 2014. http://keyconet.eun.org/c/document_library/get_file?uuid=b8134225-28dd-4734-961b-416fddd19e66&groupId=11028

Rosen, Rebecca J. Project Classroom: Transforming Our Schools for the Future. The Atlantic. 29 Aug. 2011. http://www.theatlantic.com/technology/archive/2011/08/project-classroom-transforming-our-schools-for-the-future/244182/

Zielezinski, Molly B. Preparing For an Unknown Future. EdSurge. 19 Sep. 2016. https://www.edsurge.com/news/2016-09-19-preparing-for-an-unknown-future?mc_uid=3e901ace34cad24dabeeb5a8f76abccf&utm_source=EdsurgeTeachers&utm_campaign=d43a2b4cb1-2016-09-22-EdSurge+Instruct+Ver+241&utm_medium=email&utm_term=0_3d103d3ffb-d43a2b4cb1-292920725