E-mailul, instrument de lucru al formatorului

Formarea on-line câştigă din ce în ce mai mult teren, devenind un mijloc foarte important în realizarea unui parcurs profesional relaxat şi eficient.
Comunicarea formator-cursanţi este mult mai punctuală, dat fiind faptul că utilizarea TIC în activitatea profesională a cursanţilor este o practică frecventă. De aceea, formatorul on-line nu este doar formator sau evaluator, ci are şi atribuţii de consiliere şi îndrumare tehnică, fiind obligat la rândul său să stăpânească bine tehnicile de comunicare sincronă şi asincronă pentru a le putea utiliza în activitatea de formare.

Reuşita unui program de formare on-line ţine de aspectul organizaţional şi relaţional
O comunitate virtuală de învăţare colaborativă poate fi funcţională dacă se ţine cont de nivelul cursanţilor în cunoaştere operare cu TIC, condiţiile de studiu, performanţele staţiilor de lucru, sistemele de operare folosite, tipul şi viteza conexiei la Internet, programul individual al fiecărui cursant de activitate on-line.
Aportul pedagogic al formatorului se desfăşoară atât sincron cât şi asincron pentru a gestiona interacţiile, pentru a elimina sentimentul de izolare şi pentru a asigura integrarea cursanţilor in activităţile grupelor, răspunzând cât mai rapid la cererile şi întrebările de aceştia.
Atât pe platformele de învăţare gen Moodle, cât şi în sesiunile de chat, forum sau videoconferinţe, formatorul joacă rol de moderator. Pe platformele wiki sau blog devine mediator, acompaniator sau chiar coechipier.
Aspectul tehnologic al derulării cursului de formare on-line este foarte important 
Formatorul are sarcina de a iniţia cursanţii în utilizarea instrumentelor de lucru şi comunicare conexe platformei de învăţare: e-mail, chat, forum, wikispace, mindmap, blog, comunicare instant gen YMess, MSN sau Skype.
Pentru a putea iniţia cursanţii este nevoie ca în primul rând formatorul să deţină competenţle necesare de utilizare a acestor instrumente. De aceea este nevoie în primul rând de cursuri de formare a formatorilor în utilizarea instrumentelor de comnicare electronică.
În această prezentare mă voi ocupa de primul element de lucru al formatorului în comunicarea electronică : e-mailul.
În cuprinsul ei vor fi :
 
  • elemente teoretice despre e-mail ce trebuie puse de formator la dispoziţia cursanţilor pentru a le forma o cultură electronică solidă
  • elemente de suport respectiv un tutorial de realizare a unui cont de e-mail
  • elemente metodologice respectiv modalităţi de folosire a e-mailului in activitatea de formare
E-mailul se inscrie in categoria instrumentelor de comunicare asincrona.
Comunicarea electronica – tipuri
Într-o platforma de invatamant la distanta, dialogul între diferiti actori se bazează pe instrumente de comunicare sincrona sau asincrona.
Instrumentele sincrone, care să permită comunicarea în timp real între numerosi oameni distanţă unul de altul şi care care vor vorbi impreuna, necesită o conexiune simultană.
Cele mai cunoscute instrumente din această categorie sunt de IRC (Internet Relay Chat), videoconferinta şi audioconferinta.
Instrumentele asincrone permit  trimiterea şi citirea de informaţii în timp diferit.
Cele mai frecvent utilizate instrumente din această categorie sunt: e-mailul, grupurile de ştiri şi listele de discuţii.
Termenul Asincronă
Definitie
În cadrul unei platforme educaţionale, termenul asincrona descrie o situaţie de autoformare în timpul careia cursantul nu are nici un contact simultan (în timp real), cu alţi participanţi din clasă virtuală. Printre instrumentele de comunicare asincrona, se poate cita forumul, blogul si wiki.
În contrast, termenul sincrona descrie o situaţie de formare online în timpul careia studentul este în contact simultan (în timp real), cu alţi participanţi din clasă virtuală, utilizând instrumente de comunicare, cum ar fi chat-ul sau videoconferinta, de exemplu.
http://edutechwiki.unige.ch/fr/Asynchrone
Definitia postei electronice
Modalitatea de comunicare multidirectionala şi asincrona de comunicare, poşta electronică, cunoscută si sub numele de e-mail permite, de asemenea, trimiterea şi primirea mesajelor scrise din partea persoanelor indepartate din punct de vedere geografic sau amplasate în diferite locuri în aceeaşi organizaţie. E-mailul oferă de asemenea posibilitatea de transmitere a documentelor de diferite tipuri (fişier text, audio sau audiovizual, software, etc.) prin atasarea la mesajele transmise.
(POSTA ELECTRONICA = en. electronic mail, fr. courrier électronique.)
Istoria aparitiei postei electronice
Legenda e-mailului incepe in toamna lui 1971 cu un inginer pe nume Ray Tomlinson angajat la BBn (Bolt Beranek şi Newman). Ray Tomlinson a lucrat la dezvoltarea reţelei Arpanet considerata ca stramos al Internetului.
Pentru a distinge mesajele depuse pe plan local de cele trimise la o altă maşină, Tomlinson a avut ideea de a folosi cheia@ de pe tastatură.
Simbolurile postei electronice
@
(pronunţat: at sau arond)
Semnul @, element caracteristic al adreselor de internet, a devenit simbol al universului digital.
Potrivit lingvistului Berthold L. Ullman, semn @ isi gaseste originea in fuziune operata in sec VI de catre calugarii copisti, datorata lui a si d cursive, formand latinescul ad , d incolacindu-se in jurul lui a. În secolul XIV imprimerii francezi au desemnat acest character prin cuvântul arobase, care rezultă din deformarea literei a. Înainte de a se răspândi în latină de cancelarie, abrevierea simboliza o amfora, o unitate de măsură sau de greutate, în secolul XII , în conturile de comercianţilor florentini, sub forma unui a stilizat. În 1972, Ray Tomlinson a ales semnul @ pentru a desemna căsuţa poştală spre care mesajul conţinut într-un calculator ar fi expediat. Inginerul, care a contribuit la proiectul Arpanet, stramosul Internetului, a scris software-ul de e-mail. el a ales semnul @, nu numai pentru că aceasta înseamnă o destinaţie dar în principal pentru că semnul deja inclus pe toate tastaturile, nu apare în nici un nume şi nu a putut, prin urmare, sa conduca la confuzii.
(
http://www.dicoweb.dalloz.fr/Francis Balle)
e – *
Un "e" plasat înainte de un cuvânt sau o frază simbolizeaza "electronic". Este frecvent utilizat în mediul electronic pentru a descrie ceva care are de a face cu a fi on-line, inclusiv: e-campanie, e-life, e-broker, e-mail e-commerce şi aşa mai departe.
E-mailul
este instrumentul de comunicare electronica asincrona care ajuta la stabilirea de legaturi de comunicare, de schimb sau de cooperare intre doua sau mai multe personae aflate la distante diferite si parametri de timp diferiti. Prin e-mail de asemenea se pot transmite documente sau diferite fisiere.

Aspecte practice ale realizării unui cont de e-mail pe serviciul Google – gmail (tutorial)

1. se deschide pagina gazdă (home page) şi se selectează Gmail pentru crearea unui nou cont, Autentificare pentru deschiderea contului deja existent care permite lucrul pe platforma iGoogle sau lucrul pe contul de mail.

2. pagina de deschidere a contului prin introducerea numelui de utilizator si a parolei sau accesarea linkului Deschideţi-vă un cont pentru a realiza unul

3. formularul de înscriere care vă cere un nume de utilizator ţi alegerea parolei personalizate.

4. exemplu de realizare a contului de e-mail

5. interiorul căsuţei de e-mail realizată

6. explicarea funcţiilor contului de e-mail

E-mailul în activitatea formatorului
Pentru a facilita gestionarea continua, va prezentam mai jos o resusa de e-mailuri utile pentru situatiile specifice gestionarii cursurilor on-line.
Mesaj de intampinare
Bine ai venit
Buna ziua,
am primit fisa ta de inscriere la cursul de TIC la Limba Franceza. Pentru a-ti cunoaste colegii logheaza-te cu userul si parola primite, citeste tutorialul de folosire a platformei, acceseaza forumul general si la rubrica Prezentari citeste mesajele celorlalti colegi si prezinta-te la randul tau.
Pentru a pastra legatura cu mine e important sa iti verfici e-mailul si forumul zilnic.
Pentru orice problema ma poti contacta.
Carmen
Metoda de lucru
Metoda de lucru
Cum sa folosim resursa Wikimindmap ?
Indiferent de limba pe care o alegeti, cuvantul cheie cautat va va apare sub forma unei mape mentale arborescente.
Daca vreti sa aflat detalii de subiect, dati click pe [+]
Daca vreti sa aveti notiunea in centrul arborescentei dati click pe selectia galbena
Daca vreti sa accesati siteul care vorbeste de acel topic, dati click pe cercul verde.
Carmen
 
MANAGEMENTUL TIMPULUI
Managementul timpului
1.MANAGEMENTUL TIMPULUI
Tehnici de programare a timpului
1.planificarea abordarii cursului
La începutul fiecarui curs este important sa va gânditi ce vreti sa realizati si cum sa realizati acest lucru liniile directoare sunt:
  • identificarea proiectelor pe termen lung
  • sarcinile de îndeplinit
  • planificarea timpului de studiu
  • planificarea timpului liber
Elementul important al planificarii este identificarea prioritatilor:
criterii :
  • cantitatea de timp
  • gradul de urgenta
  • nivelul de importanta
  • preioritatile personale
  • realizarea unui plan de actiune
Exemplu :scrierea unui eseu
  1. Identificarea subiectului si a scopului
  2. Documentarea ·
  3. Gasirea informatiei·
  4. Studiereai ei si rezumarea ·
  5. Redactarea ·
  6. Compunerea sumarului ·
  7. Redactarea planului de idei ·
  8. Producerea primei variante·
  9. Corectarea si completarea·
  10. Corectarea si îmbogatirea lucrarii ·
  11. Finalizarea lucrarii
2. planificarea saptamânala
    • Împartirea orarului de studiu pe orele care sunt cele mai productive pentru voi.
    • Timpul alocat studiului sa fie un timp în care stiti sigur ca puteti învata
    • Planificati-va atât timpul de studiu cât si cel liber
    • Învatati la materiile plicticoase înaintea celor ce vi se par interesante.
    • Revedeti-va obiectivele fixate
    • Aranjati-va spatiul de lucru.
    • Gasiti modalitati sa va recompensati singuri
3. planificarea zilnica
    • când va faceti planul zilnic – ierarhizati problemele cu ABC, în functie de importanta si când rescrieti planul pentru a doua zi, respectati ordinea completând ce transformari iau problemele ABC…..
    • mentineti-va interesul prin tinerea unei agende atente
 
PREGATIREA PENTRU CURS
Pregatirea pentru curs
2. PREGATIREA PENTRU CURS
Efectuarea temelor:
accesarea paginii cursului pentru aflarea temei de curs
deoarece cursul va fi o dezbatere in care toti participantii vor analiza tematica propusa, vor avea loc shimburi de opinii, se vor trage concluzii teoretice si practice este bine sa: a) pregatiti un referat în prealabil; b) sau un inventar de probleme pentru aceasta : 1.studiati temeinic tema anuntata, 2.documentati-va cu atentie, 3.elaborati-va un plan de expunere
recititi cursul precedent, temele si discutiile din forum
 
 
Tehnici de a lua notite
Luarea notitelor
3.TEHNICI DE A LUA NOTITE
    • Informati-va si documentati-va despre ce subiect va fi vorba în curs;
    • Notati-va câteva idei principale pe care le veti completa la curs;
    • Recititi cursul dinainte pentru a vedea ce subiect a fost tratat;
    • Analizati în ce masura subiectul cursului present se leaga cu restul cursurilor;
    • Formulati-va întrebari care pot fi puse relativ la subiectul tratat;
    • Analizati toate materialele la care aveti nevoie de explicatii suplimentare;
Notitele din timpul cursului.
    • Acordati atentie introducerii si concluziilor.
    • Acordati atentie ideilor teoriilor modelelor proceselor mai importante.
    • Puneti întrebari
    • Ascultati cu atentie comentariile pe baza aspectelor importante din curs
    • Încercati sa recompuneti informatia înainte de a o transcrie, în propriile voastre cuvinte.
    • Copiati orice notita este scrisa pe tabla
Dupa curs.
Revizuiti-va notitele de la curs cât de repede se poate pentru avedea daca întelegeti ce ati scris si cum se leaga subiectul cursului cu celelalte.
Participarea la cursul on-line
Participarea la curs
4.PARTICIPAREA LA CURSUL ON-LINE:
    1. sositi la timp
    2. asigurati-va ca partea tehnica va functioneaza (conexia, pagina, chatul, programele Win)
    3. concentrati-va
    4. participati la discutii, puneti întrebari
    5. evitati distragerea atentiei (reveriile, operarea cu alte programe sau jocuri, discutiile private cu ceilalti, ascultarea muzicii )
    6. orice problema tehnica intervine – tratati-o cu calm
    7. pe fisele printate notati ce se discuta
    8. dupa curs scrieti o lista cu ce aveti de lucrat a.tema de studiu, b.tema practica, c.cautarea termenilor dificili si realizarea de fise de studiu electronice
 
TEHNICI DE LECTURA
Tehnici de lectura
5.STUDIUL INDIVIDUAL
Ghid de lectura analitica
OBIECTIVE :
    • Cunoasterea vietii autorului, contextual social-istoric de viata,
    • locul operei în sistemul notiunilor expuse
    • întelegerea si aplicarea practica a cunstintelor dobândite.
METODE DE LECTURA :
Lectura selectiva a temei
    • vedere generala asupra temelor de studiu , cuprins, prefata.
    • cercetare privind autorul
    • principalele momente din biografie,
    • situarea operei în context
    • curentele de gândire contemporane sau anterioare
    • lista principalelor lucrari
    • aprecierea importantei în inovarea ideilor
Lectura analitica a temelor
Acest demers este însotit de elaborarea unor fise de lectura
FISE DE LECTURA ELECTRONICE
Fisa bibliografica
Se întocmeste pentru fiecare articol sau carte elecronica citita în vederea documentarii.
Si cuprinde:
    1. adresa web : http://www.bdp.it
    2. titlul articolului citit în limba originala si traducerea în româna, autorul, provenienta
Fisa de extras
    1. adresa web : http://www.bdp.it
    2. titlul articolului citit în limba originala si traducerea în româna, autorul, provenienta
    3. lista cuvintelor explicate cu citate
    4. lista ideilor principale si scheme de scripturi (în cazul limbajelor de programare)
    5. tema citatului însotita de citat
Comentariul lecturii efectuate si concluzii
    • Introducere: prezentarea în stil concis a autorului, operei studiate si tema tratata. Toata discutia se va purta în termini generali
    • Cuprins: aceasta parte contine inima lucrarii. Se va incerca o explicare a titlului, folosind un plan de idei sau chiar structura documentului se va face expunerea acestuia, explicând elementele cheie ale lecturii.
    • Încheiere: aici veti scrie concluziile lecturii.
Întrebari : de-a lungul lecturii ati notat elemente neîntelese sau idei noi importante. Le veti nota aici pentru baza de discutie din timpul cursului
 
Concluzii :
Instrument al tehnicii Web 1.0 face trecerea in mod magistral catre tehnica Web 2.0, ramanand totusi de neinlocuit ca modalitate de comunicare rapida, asincrona si eficienta.
Alaturi de forum, videoconferinta si chat, raman instrumente active si eficiente de realizare a unui e-learning de calitate.