Conferinta Europeana eTwinning 2010

Data:

Conferinţa eTwinning de anul acesta a avut loc la Sevilla între 5 şi 7 februarie şi a reunit peste 500 de invitaţi din întreaga Europă: cadre didactice participante in programul eTwinning, experţi internaţionali, reprezentanţi ai European Schoolnet (CSS) şi ai Centrelor naţionale de suport (NSS), precum şi ai Comisiei Europene.

Evenimentul a avut o semnificaţie deosebită, datorită împlinirii a cinci ani de la debutul acţiunii eTwinning. Activităţile din cadrul conferinţei au cuprins ateliere, manifestări speciale, un spaţiu expoziţional, şi ceremonia de acordare a Premiilor Europene. Activităţile au putut fi urmărite în direct pe site-ul conferinţei.

Participarea României la această ediţie a conferinţei a fost una notabilă, ţara noastră fiind reprezentată semnificativ în rândul finaliştilor. Astfel, au fost nominalizate în finală două proiecte cu fondatori din România:

  • Magic but Real Experiments, fondator: prof. Claudia Cziprok, C.N. "M. Eminescu", Satu Mare, partener nominalizat in finală; prof. Claudia Radu, Şc. "Gh. Lazar", Zalau; care a obţinut Premiul Special pentru matematică şi ştiinţe
  • My Town in Numbers, fondator: prof. Irina Vasilescu, Şc. 195, Bucureşti, finalist la categoria 12-15 ani.

Două proiecte cu parteneri din ţara noastră au fost de asemenea nominalizate:

  • Schoolvision, partener: Corina Ciobanu, Şcoala cu clasele I-VIII "Vladimir Streinu", Teiu, Argeş  – Premiu Special pentru utilizare creativă a tehnologiei;
  • Uniting through Legends, partener: prof. Mariela Camelia Lica , Colegiul Naţional Traian.

Felicitări şi "La mulţi ani, eTwinning!"

Irina Vasilescu
Irina Vasilescu
Irina Vasilescu a absolvit Facultatea de Matematică a Universităţii Bucureşti şi programul de master "TIC în Educaţie" al Departamentului de Tehnologii al aceleiaşi unversităţi. A participat la mai multe cursuri de formare profesională în acest domeniu, atât în ţară, cât şi în cadrul oportunităţilor de formare oferite de Lifelong Learning Programme. Are o experienţă didactică de 24 de ani, gradul didactic I, iar în prezent îşi desfăşoară activitatea ca profesor de matematică la Şcoala cu clasele I-VIII nr. 195, Bucureşti. Un loc important în cadrul intereselor sale profesionale îl ocupă proiectele educaţionale europene din cadrul Lifelong Learning Programme, în special cele din cadrul acţiunilor eTwinning şi Comenius, în care se implică începând din anul 2005. Este ambasador eTwinning România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Similare
Related

Competențe în tehnologii avansate pentru IMM-uri – ADR

ASCENDIA, lider de consorțiu, împreună cu ECDL, Universitatea Ioan...

Cursuri gratuite de securitate cibernetică pentru elevi, adulți și antreprenori în cadrul proiectului național #SigurantaOnline

Poliția Română, Directoratul Național de Securitate Cibernetică (D.N.S.C.), Asociația...

Tutorial de înscriere în campania „Protecție prin educație: Securitate digitală” – Ediția 2

Poliția Română, Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), Asociația...