Avantajele din spatele tehnologiei Cloud Computing

0
82

Cloud Computing este un domeniu relativ recent, dar de mare viitor. Este solutia pe care marile companii, si nu numai, o asteptau pentru a simplifica infrastructura de retea, necesara pentru desfasurarea activitatii, pentru a reduce costurile echipamentelor si a intretinerii lor.

Evolutia tehnologica a urmat intotdeauna doua drumuri, cel al cresterii performantelor si cel al miniaturizarii. Progresele facute pe aceste doua directii sunt foarte vizibile. Telefoanele au inceput sa isi masoare fortele cu calculatoarele in privinta performantelor, iar calculatoarele devin tot mai mici, laptopurile si tabletele fiind preferate in fata configuratiilor clasice de unitate centrala si monitor.

Chiar si companiile au inceput sa adopte solutii moderne de tehnologie de calcul miniaturizata pentru a face economie de bani si de spatiu.
Dar pana unde poate merge aceasta miniaturizare? S-ar zice ca ne apropiem de finalul acestui trend pentru ca miniaturizarea si cresterea performantelor sunt contradictorii, iar atingerea echilibrului lor este foarte aproape. Astfel in orice dispozitiv trebuie sa existe un procesor, o memorie, o placa video, alte circuite indispensabile si un ecran care trebuie sa aiba o anumita dimensiune pentru o vizibilitate cat mai buna.

Pentru a trece la nivelul urmator era nevoie de o gandire noua. Astfel a aparut conceptul de Cloud Computing. Tehnicienii s-au gandit ca un calculator poate functiona si daca tot hardware-ul sau este continut de o sursa externa. Mai mult, tot software-ul sa fie continut in acea sursa. Este o solutie perfecta pentru ca mai multe “calculatoare” pot apela la un singur calculator central si astfel dimensiunile sunt mult reduse, intreaga putere de calcul fiind intr-un singur dispozitiv.

Se poate lua exemplul unei firme care are un numar de angajati. Fiecare angajat are propriul calculator cu monitor, unitate centrala si tastatura. Deja este o risipa mare de spatiu. Fiecare calculator are instalate pe el mai multe programe, fiecare cu propria licenta. Chiar si sistemul de operare trebuie licentiat. Costurile pentru licente sunt extrem de mari ca sa nu mai luam in considerare situatia in care soft-urile trebuie actualizate sau situatia in care ele cedeaza. Investitiile in aparatura sunt de obicei cele mai mari.

Rezolvarea situatiei vine din partea tehnologiei Cloud Computing. In loc sa existe in firma multe unitati centrale, va exista doar una cu putere de calcul mai mare, care va prelua sarcinile tuturor calculatoarelor. Pe acea unitate va fi instalat un soft necesar desfasurarii activitatii care va fi distribuit pe toate calculatoarele. Singurul lucru de care vor trebui sa fie capabile calculatoarele este sa suporte o conexiune la internet si lucrul cu un browser.
Spatiul necesar muncii va fi micsorat si va trebui cumparata licenta unui singur program. Toate calculatoarele au fost inlocuite de unul singur.

Tehnologia Cloud Computing este inca la inceput si se fac progrese uimitoare in privinta externalizarii tuturor facilitatilor pe care un computer le poate oferi. Ideea din spatele acestui trend este de a renunta la dispozitivele personale care contin putere mare de calcul si a lucra pe dispozitive mai simple, dar cu aceleasi performante. Odata cu trecerea la Cloud Computing, toate datele din mediul virtual vor putea fi accesate de catre proprietar de oriunde din lume. Cui nu i-ar placea sa poata avea toata muzica sau toate filmele de pe calculatorul mare de acasa, cu el in vacanta? Programele de care avem nevoie vor fi stocate pe Serverul Cloud si vor fi disponibile accesarii de oriunde si oricand.

Exista mai multe tipuri de Cloud Computing, in functie de serviciile pe care le ofera, de implementarea lor si de arhitectura.

Astfel, din punct de vedere al serviciilor, se pot mentiona: Platform as a service (PaaS – ofera o serie de soft-uri necesare pentru dezvoltarea de programe), Software as a service  (SaaS – utilizatorii cloud acceseaza soft-uri puse la dispozitie de administratorii cloud, care le supervizeaza), Infrastructure as a service (IaaS – modelul de baza in Cloud Computing). Dupa metoda de implementare, poate fi public, privat sau hibrid.
Cei de la Microsoft activeaza deja in zona de Cloud Computing prin intermediul Windows Azure.
Windows Azure este pus la dispozitia utilizatorilor ca PaaS si IaaS, acest serviciu fiind implementat ca un Public Cloud.

Pentru ca acesta este viitorul in tehnologie, Departamentul de Programare de la scoala online Link-Academy, va pune la dispozitie cursul de Microsoft Azure Development. Aici puteti studia urmatoarele programe:  C#, ASP.NET, Visual Studio 2010 si SQL Server 2008. Mai mult, studiul acestor programe se va face punand accentul pe utilizarea lor in mediul cloud si in particular pe sistemul de operare Windows Azure. Certificarile obtinute in urma cursurilor se numesc MCTS (Microsoft Certified Technology Specialist) si MCPD (Microsoft Certified Professional Developer) si va vor garanta accesul la un loc munca pe terenul tehnologiilor de viitor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.