Ascendia câștigă un contract în Edulib de peste 3,5 milioane euro pentru a revoluționa educația digitală din România

Data:

București, 08 decembrie 2021

Compania românească de e-learning Ascendia S.A., tranzacționată la Bursa de Valori București (simbol ASC), anunță câștigarea contractului licitației pentru Edulib – platforma digitală națională cu resurse educaționale deschise.

Oferta consorțiului din care face parte compania a fost declarată câștigătoare, iar valoarea contractului pentru Ascendia S.A. depășește 3.5 milioane de euro.

Ascendia produce software educațional de peste 14 ani: cursuri online, lecții digitale interactive și platforme e-learning, pentru varii vârste și în varii limbi, pentru clienți companii (B2B) cât și individuali (B2C). Compania este recunoscută în plan local pentru platforma online de creare de conținut educațional în format digital LIVRESQ, platforma de e-learning pentru companii/instituții Coffee LMS (Learning Management System), pentru cursurile e-learning dedicate educației adulților eJourneys și pentru dezvoltarea de cursuri e-learning la comandă, în funcție de nevoile beneficiarilor.

Cosmin Malureanu, CEO și Co- fondator Ascendia:

Suntem într-un punct pentru care putem spune că ne-am pregătit timp de 14 ani – de când am pus bazele companiei. Edulib va aduce copiilor și cadrelor didactice din România instrumente moderne pentru învățarea online. Prin acest proiect vom avea șansa reală să producem o schimbare la nivel de sistem. Ascendia are experiența multor produse edtech dezvoltate pentru varii clienți și varii grupe de vârsta, iar contribuția noastră în Edulib va fi atât în zona dezvoltării lecțiilor e-learning, cât și a infrastructurii software a sistemului. Știm ce este necesar pentru ca acest proiect să reușească și alături de partenerii din consorțiu vom depune un efort susținut pentru implementarea cu succes a acestuia.”

Platforma LIVRESQ (www.livresq.com), unealtă importantă pentru executarea contractului Edulib, este în prezent folosită de peste 23.400 de profesori din peste 6.100 de instituții educaționale din România și Republica Moldova. Profesorii au dezvoltat până în prezent 13.200 de lecții interactive cu ajutorul LIVRESQ. Dintre acestea, peste 3.600 sunt publice. Lecțiile online sunt oferite gratuit tuturor elevilor, dar și profesorilor interesați, în biblioteca platformei.

Edulib reprezintă promisiunea că educația din România va fi capabilă să evolueze în pas cu vremurile. Principalele rezultate prevăzute oficial prin implementarea proiectului sunt crearea unei platforme digitale cu resurse educaționale deschise și integrarea și valorificarea de resurse digitale de tip resursă educațională deschisă. Totodată, proiectul cuprinde dotarea a 5.400 de școli gimnaziale cu kit-uri multimedia și instruirea indirectă (tip train-the-trainers) pentru 5.400 profesori din toată țara.

Autoritatea contractantă pentru proiectul Edulib este Agenţia de Administrare a Reţelei Naţionale de Informatică pentru Educaţie şi Cercetare (AARNIEC). Procedural, după anunțarea câștigătorului, urmează atribuirea proiectului și apoi implementarea.

La finalul perioadei de implementare, din perspectiva Ascendia, vor exista mai multe elemente software ale Edulib care vor genera impact real în educație. Un exemplu este componenta pentru construcția de conținut educațional în format digital, care va da posibilitatea profesorilor să creeze materiale educaționale digitale adaptive, moderne. Prin intermediul acesteia, se vor putea construi lecții interactive pentru orice dispozitiv inteligent, de la calculatoare la telefoane inteligente. Mai mult, aceste lecții vor putea rula pe cele mai populare browsere și sisteme de operare.

De asemenea, va exista componenta de bibliotecă virtuală, care va fi un adevărat sistem de management a conținuturilor și a procesului de învățare. Această componentă va asigura trasabilitatea conținutului educațional digital. Numărul mare de lecții în format digital dezvoltate prin proiect va oferi profesorilor care accesează sistemul o bună bază de plecare pentru folosirea lui, iar copiilor un motiv pentru care să le placă materiile respective.

O altă tehnologie care înglobează tendințele actuale din industrie este componenta de învățare adaptivă. Aceasta va permite adaptarea conținutului în funcție de nevoile elevului care accesează acest conținut. Pentru aceasta componentă se va folosi machine learning și artificial intelligence.

 

Despre Ascendia  (www.ascendia.ro)

Fondată în 2007, în România, Ascendia este prima companie de e-learning listată la Bursa de Valori București, unde are simbolul de tranzacționare “ASC”. Compania are sediul în București și este cunoscută pentru produsele sale e-learning, între care se numără LIVRESQ, TIMLOGO, CoffeeLMS și eJourneys.

Editor [Elearning.ro]
Editor [Elearning.ro]
Elearning.Romania este un program naţional care îşi propune creşterea calităţii şi eficienţei în educaţia asistată de calculator, prin oferirea de suport teoretic, prin diseminarea bunelor practici şi a experienţelor locale în elearning, prin informarea continuă cu privire la iniţiativele şi evenimentele semnificative din domeniu, prin promovarea celor mai bune soluţii, sisteme şi servicii pentru elearning. Platforma elearning.ro cuprinde materiale, articole, studii, anunţuri şi informaţii actuale în domeniul utilizării noilor tehnologii ale informaţiei şi comunicării în educaţie.

Similare
Related

Competențe în tehnologii avansate pentru IMM-uri – ADR

ASCENDIA, lider de consorțiu, împreună cu ECDL, Universitatea Ioan...

Cursuri gratuite de securitate cibernetică pentru elevi, adulți și antreprenori în cadrul proiectului național #SigurantaOnline

Poliția Română, Directoratul Național de Securitate Cibernetică (D.N.S.C.), Asociația...

Tutorial de înscriere în campania „Protecție prin educație: Securitate digitală” – Ediția 2

Poliția Română, Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), Asociația...