Din cumulul de produse software educaționale asociate catalogului școlar electronic, Adservio a înregistrat rezultate excepționale, reducând rata absenteismului cu peste 60% în unitățile în care este implementat și a contribuit, într-o măsură vizibilă, la creșterea nivelului de dotare cu echipamente TIC și a accesului la Internet în unitățile preuniversitare. Acestea pot fi dovezile așteptate de Ministerul Educației în vederea extinderii principiului la nivel național.
În paradigma vitezei şi accesului la cunoaştere, multe reforme educaţionale sunt în aşteptarea implementării cu speranţa revitalizării sistemului românesc, aflat într-o oareşce stare de inerţie.Unul din elementele de care auzim vorbindu-se din ce în ce mai des este catalogul şcolar electronic.
Un subiect interesant, a cărui spectru al utilizării şi beneficiilor variază de la moft la unificarea tuturor informaţiilor scolare naţionale într-un singur sistem electronic. Largheţea discuţiilor şi avalanşa de argumente pro şi contra sunt direct legate de subiecte cum sunt costurile implementarii, beneficiile, rigurozitatea, lipsa unui cadru oficial de utilizare, munca dublă a profesorilor, accesul la dotare IT şi internet şi implicarea Inspectoratelor Şcolare sau a Ministerului Educaţiei în susţinerea acestor instrumente.
Din eterogenitatea arhitecturilor şi a abordărilor, am întâlnit un sistem dezvoltat de un grup de tineri din Iaşi, cu o abordare unică. Având ca politică “redefinirea termenului de public din învăţământ din ipostaza de finanţat din fonduri publice la cea de interes şi responsabilitate comună a cetaţenilor”, Adservio oferă tot cadrul necesar implementarii unui astfel de sistem.
Modalitatea lor de implementare, tratează fiecare unitate în mod personalizat, oferind fie doar o solutie software, fie soluţii confortabile ce eliberează profesorii de notarea dublă până la soluţii complete ce includ dotarea fiecărei săli de clasă cu laptopuri sau tablete, conectarea şcolilor la internet wireless, accesibil din orice sală de clasă, trainingul tuturor profesorilor şi asistenţa pe toată durată utilizării. Este un proces consumator de resurse , însă echipa Adservio crede că tratând superficial introducerea unor astfel de instrumente în mediul educţional nu se creaza decât bule de entuziasm cu orizont de timp scurt şi consum inutil de resurse.
Mai mult, aplicaţia Adservio unifică toată informaţia şcolară, de la note şi absenţe, la mesaje, ştiri, foi matricole, raporte şi date statistice într-un tot unitar, accesibil clud, la orice oră, de pe laptop, tableta sau telefon mobil. Orice profesor poate nota de acasă, orice director poate şti la orice ora toate detaliile legate de şcoala sa, iar fiecare părinte poate comunica direct şi securizat cu profesorii.
Se pare că rezultatele sunt convingatoare, pentru că, după ani de dezvoltare şi 36.000 de utilizatori, creșterea Adservio de la un an la altul este de 150%, în condiţiile în care îşi păstrează angajamentul dotării integrale a şcolilor. Mai mult, unitătile utilizatoare Adservio au solicitat Ministerului Educaţiei pilotarea cu scopul utilizării singular a soluţiei electronice şi eliminării catalogului clasic.
Printre şcolile convinse de utilitatea sa sunt unități de top cum sunt Colegiul German “Goethe” Bucureşti, Colegiul Naţional “Sf. Sava” Bucureşti, Colegiul Naţional “Emil Racoviţă” Iaşi, unde deservesc formatorilor de olimpici şi unor părinţi cu aşteptări foarte ridicate. În prezent, sistemul este utilizat de peste 20 de unităţi şi avem încrederea extinderii sale la nivel național, iar abonamentele variază de la 1 leu/lună/elev la 10 lei/lună/elev.