Utilizarea portofoliului digital de către elevi

Utilizarea portofoliului personal digital pentru evaluarea şi prezentarea performanţelor şcolare şi a activităţilor extracurriculare ale elevilor devine o componentă importantă în procesul de formare, ajutându-i pe elevi să-şi monitorizeze activitatea de învăţare. În occident, portofoliile digitale ale elevilor sunt o cerinţă obligatorie pentru admiterea la multe colegii şi universităţi. Un portofoliu digital este o colecţie a lucrărilor elevilor, ce demonstrează achiziţiile acestora sau dezvoltarea lor pe plan educaţional, caracterizat ca un consultant independent sau un profesor, ce-i urmăreşte activitatea. Este o colecţie a lucrărilor elevului care expune, afişează efortul şi progresul elevului în una sau mai multe domenii/ arii curriculare. Colecţia trebuie să includă participarea elevilor în selectarea conţinutului, criteriile de selecţie şi dovezile elevilor de auto-reflecţie.

Portofoliile pot servi unor scopuri multiple. Ele sprijină învăţarea, joacă un rol de evaluare și pot fi utile în procesul de ocupare a unui loc de muncă, în cazul unui interviu. Scopul dictează structura şi conţinutul unui portofoliu. Cele trei tipuri de portofolii mai frecvente sunt:

  • portofoliul de lucru, care conţine proiecte realizate de elevi la care  lucrează în prezent la sau care au fost recent finalizate.
  • portofoliul de afişaj, care prezintă cele mai bune mostre ale muncii elevului.
  • portofoliul de evaluare, care prezintă activitatea elevului pentru a demonstra că acesta a atins obiectivele specifice de învăţare.

Dezvoltarea unui portofoliu

Cele mai multe programe de portofolii încep cu portofoliul de lucru. De-a lungul timpului, un elev selectează elemente din portofoliul de lucru şi le utilizează pentru a crea un portofoliu de afişare. În cele din urmă, elevul dezvoltă un portofoliu de evaluare, care conţine exemple ale celei mai bune lucrări ale lui, precum şi o explicaţie a lucrarilor semnificative. Explicaţia, sau reflecţia, discută despre modul de lucru particular, ilustrează stăpânirea de cerinţe curriculare specifice sau obiective de învăţare.

Barrett a identificat cinci etape inerente în dezvoltarea de portofolii electronice eficiente:
1. Selecţia: elaborarea de criterii pentru alegerea elementelor ce vor fi incluse în portofoliu bazat pe obiectivele de învăţare stabilite.
2. Colecţia: colectarea de elemente bazate pe scopul portofoliului, publicul căruia îi este adresat, şi utilizarea în viitor.
3. Reflecţia: declaraţii cu privire la importanţa fiecărui element şi colecţia ca un întreg.
4. Direcţia: o revizuirea reflecţiilor care anticipează şi stabilesc obiectivele viitoare.
5. Conexiunea: crearea de link-uri spre texte şi publicaţii, oferind posibilitatea feedback-ului.

DE CE este nevoie de portofolii electronice?

Puterea unui portofoliu digital, a spus Barrett, este că permite accesul diferit la diferite artefacte, utilizatorul poate modifica conţinutul din portofoliul digital pentru a atinge obiectivele specifice. Ca un elev să progreseaze de la un portofoliu de lucru la un portofoliu de evaluare, el poate accentua diferite porţiuni ale conţinutului  şi să creeze de hyperlink-uri pertinente.

Capacitatea de a utiliza hyperlink-urile pentru a conecta secţiuni de conţinut din portofoliu este un avantaj de a folosi portofolii electronice în loc de portofolii pe format hârtie. „Un portofoliu de hârtie este static„, subliniază Barrett. „În plus, un portofoliu de hârtie reprezintă, de obicei, singura copie a conţinutului portofoliului. Când portofoliul este în format digital, elevii pot duplica cu uşurinţă şi pot transfera conţinutul portofoliului în diferite fişiere.

Metoda elaborării de portofolii digitale se adresează atât elevilor începând cu clasele primare, cât și adulţilor. Elevii din clasa a IV-a înspre a V-a sunt capabili să utilizeze instrumente bazate pe web de publicare pentru a construi portofolii digitale. Portofoliile electronice funcţionează cel mai bine cu elevii care au capacităţile tehnologice să dezvolte şi să menţină portofoliile proprii.

INSTRUMENTE pentru dezvoltarea personală

Dezvoltarea portofoliului personal include multe instrumentente tehnologice, dar este, de asemenea, un proces de auto-reflecţie şi de deflecţie personală, o poveste despre sine, care implică auto-cunoaştere şi gândire critică.

Copiii dobândesc simţul proprietăţii şi sunt mândrii propriul lor portofoliu, bazat pe ceea ce este important pentru ei, cunoştinţele lor, precum şi abilităţile lor unice. Unii elevi demonstrează o capacitate de exprimare în scris foarte bună, în timp ce alţii îşi subliniază capacitatea matematică sau abilitaţile de design, în realizarea portofoliilor. Unii îşi ilustrează calităţile de lider, în timp ce altii demonstrează talentul muzical.

Linii directoare pentru dezvoltarea unui program de portofoliu digital

Todd Bergman oferă câteva sugestii pentru cadrele didactice interesate de dezvoltarea de programe electronice de portofoliu în şcolile lor sau săli de clasă:

  • Fii realist cu privire la design-ul activității şi în ce privește aşteptările.
  • Asigură-te de utilitatea şi relevanţa modelelor selectate.
  • Insuflă un sentiment de proprietate elevilor pentru a-i motiva să-şi creezee portofolii digitale.
  • Comunică strategii de punere în aplicare şi termene clare.
  • Fii selectiv în design şi strategie.
  • Incurajează elevii în îmbunătăţirea continuă a portofoliului şi autodezvoltare.

Platforme de portofolii electronice educaţionale:
www.wikispaces.com
www.ediped.com
www.thinkquest.org/en/

ALEXANDRA RIPAN

ALEXANDRA RIPAN

Este profesor-psiholog la Şcoala cu clasele I-VIII "Vasile Goldiş", Alba Iulia, membru în Comisia de Prevenire şi Combatere a Violenţei în Şcoală şi în comisia de Consiliere şi Orientare. A absolvit Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu, Facultatea de Ştiinte, Sociologie, Psihosociologia Negocierii.