Un nou manual digital: Lecţia verde – Creează-ţi mediul!

“Lecţia verde – Creează-ţi mediul!”, un manual digital realizat în România şi destinat elevilor din clasele III-VII, a fost lansat miercuri de Ministerul Educaţiei Naţionale şi compania Holcim România. Articolul conține și poziția Elearning.Romania cu privire la modul de prezentare a acestui gen de inițiative.

lectia_verdePrin acest manual se doreşte responsabilizarea elevilor, părinţilor şi întregii comunităţi locale în vederea protejării mediului înconjurător. Elevii pot accesa manualul digital online la adresa web: www.lectiaverde.ro, de pe orice computer conectat la internet sau îl pot descărca gratuit pe iPad, cu iBooks.

Cred că sistemul educaţional românesc trebuie să privească spre viitor. Tehnologia, telefoanele inteligente, tabletele, calculatoarele fac parte din viaţa noastră şi a copiilor noştri. Forma de exprimare a informaţiei este din ce în ce mai importantă pentru noi, adulţii, şi cu atât mai importantă pentru copiii noştri. Mediul digital permite interactivitatea şi dinamismul pe care îl aşteaptă tinerii şi consider acest proiect un început promiţător”, a declarat Remus Pricopie, ministrul Educaţiei Naţionale.

La rândul său, directorul General Holcim România, Daniel Bach, a spus că pentru a construi un viitor mai curat, copiii trebuie să înveţe despre impactul pe care îl are comportamentul lor asupra mediului şi despre importanţa protejării acestuia. „Manualul digital pe care îl lansăm oferă elevilor, într-un format interactiv şi atractiv, informaţiile de care au nevoie pentru a lua decizii susţinute şi responsabile în vederea conservării resurselor naturale şi protejării mediului înconjurător„, a declarat Bach.

Sursa: AGERPRES

Nota redacției Elearning.Romania: Manualele digitale ale secolului trecut, lansate azi

În 2013, încă mai aflăm de lansarea, cu mare pompă, a unor ”manuale digitale”, care ar putea fi încadrate mai degrabă în fazele de incipit ale informatizării educației, fiind cu puțin mai răsărite decât un simplu text (educațional) salvat în format pdf. Îl printăm și avem un manual tipărit. Evident, sunt unele avantaje – deși principalul avantaj vehiculat, cel al reducerii costurilor, semnifică de fapt un transfer de costuri  – cheltuiala se mută de la instituție (sau de la sistemul de educație/ guvern/ Ministerul Educației) la ”utilizator” – părinți, elevi.

Însă marea problemă a unor inițiative recente (precum cea prezentată mai sus) în cadrul cărora au fost elaborate manuale în format electronic este că manualele digitale create sunt prezentate ca fiind vîrful de lance al domeniului (câteodată, se promovează ca ”primele manuale digitale din Romania”, denotând lipsa de experiență și de documentare a autorilor), inducând în eroare audiența ocazională și, mai grav, actorii sistemului de educație. Elevi, profesori, părinți și chiar persoane de decizie din Minister încep să creadă că un manual digital poate fi versiunea scanată a unui manual tipărit, ceea ce ne trimite înapoi cu 10-15 ani, la începuturile informatizării educației din România, când abia exploram principiile de bază ale dezvoltării materialelor de învățare în format electronic.

Editor [Elearning.ro]

Editor [Elearning.ro]

Elearning.Romania este un program naţional care îşi propune creşterea calităţii şi eficienţei în educaţia asistată de calculator, prin oferirea de suport teoretic, prin diseminarea bunelor practici şi a experienţelor locale în elearning, prin informarea continuă cu privire la iniţiativele şi evenimentele semnificative din domeniu, prin promovarea celor mai bune soluţii, sisteme şi servicii pentru elearning. Platforma elearning.ro cuprinde materiale, articole, studii, anunţuri şi informaţii actuale în domeniul utilizării noilor tehnologii ale informaţiei şi comunicării în educaţie.