Take Part Too – a democracy simulation game

Proiectul Take Part Too se adresează elevilor de liceu din Danemarca, România şi Marea Britanie, constituind un exerciţiu de participare şi cetăţenie activă util în contextul european actual în continuă schimbare. Colaborarea între liceele participante în proiect se realizează pe Internet, în cadrul platformelor de la adresa takeparttoo.org, construite ca „jocuri” independente de simulare a unei societăţi democratice. Astfel, Take Part Too este un proiect de edutainment – un joc online, între education şi entertainment – un liant între educaţia nonformală şi formală, o abordare pe care elevii şi profesorii participanţi, precum şi iniţiatorii proiectului au experimentat-o printre primii din Europa.

Obiectivul proiectului Take Part Too (TPT) este de a pregăti tineri din diferite ţări europene pentru a juca un rol activ şi responsabil ca cetăţeni într-o societate democratică modernă şi globalizată. Proiectul urmăreşte formarea la elevi de liceu a competenţelor de participare, de dezbatere, de comunicare, de organizare şi de relaţionare interpersonală, a gândirii critice, a spiritului de cooperare şi a capacităţii de a lua decizii.

În primul rând, TPT este o "comunitate de practică". După Jean Lave şi Etienne Wenger, cei care au propus şi impus termenul, o comunitate de practică poate fi un grup formal (cum ar fi o clasă de elevi) sau, mai interesant, un grup informal (cum ar fi un grup de persoane cu interese comune, din diverse colţuri ale lumii, din diverse straturi sociale etc.). Într-o comunitate de practică, unii participanţi se poziţionează periferic, iar alţii deţin o poziţie centrală. Unii aleg să rămână la periferia comunităţii, în timp ce alţii tind să preia asupra lor identitatea grupului. Aceste poziţii se schimbă mereu; de asemenea, participanţii sunt membri în mai multe comunităţi de practică şi astfel pot avea "identităţi" diferite pentru fiecare grup. Din această perspectivă, ce este foarte interesant în privinţa platformei virtuale Take Part Too este că singurul mod în care participanţii pot obţine o poziţie centrală în comunitatea de practică este prin învăţare – cu cât elevii învaţă mai multe, cu atât se poziţionează mai central în cadrul Consiliului Tinerilor din TPT.

Take Part Too este un proiect online centrat pe democraţie, comunicare şi negociere.
Trei clase din trei ţări – România, Marea Britanie si Danemarca – lucrează împreuna într-o comunitate, pe o platforma securizata, într-un mediu educaţional virtual.
Platforma constituie cadrul în care se desfăşoară activităţile – depinde de participanţi să-i dea viaţă şi conţinut prin crearea unei comunităţi active. În comunitate, participanţii formează un Consiliu al Tinerilor, a cărui sarcină este să studieze, să analizeze şi să ia poziţie în privinţa unor dileme care sunt în dezbatere la nivel european. Comisia Europeană cere sfatul Consiliului Tinerilor – acest lucru constituie intriga desfăşurării întregii acţiuni, declanşând cooperarea şi comunicarea în comunitate.

Primul pas în cadrul "jocului" Take Part Too constă în familiarizarea elevilor cu proiectul şi cu situl takeparttoo.org, crearea paginilor personale în cadrul platformei, stabilirea de contacte cu elevi din celelalte ţări (prin Guestbook-ul disponibil în paginile Profilul personal şi prin forumurile de discuţii).

Activităţile Consiliului Tinerilor se desfăşoară în principal în cadrul paginii de gardă a platformei online pe care lucrează elevii, unde participanţii pot:

  • să comunice între ei în 3 forumuri diferite: Working Groups, National Classrooms şi Speaker’s Corner, unde fiecare îşi poate prezenta punctul de vedere.
  • să prezinte rezultatele cercetării preliminare ca articole, în cadrul celor unsprezece categorii ale temei alese;
  • să-şi facă o părere despre ceilalţi participanţi; să lase mesaje celorlalţi participanţi; să-şi facă prieteni (buddies) şi să scrie împreună articole şi propuneri de rezolvare a dilemei;
  • să comenteze prezentările expuse pe forum;
  • să dezvolte împreună ideile din propunerile iniţiale de soluţionare a dilemei prezentate de Comisia Europeană;
  • să primească alte mesaje din partea Comisiei Europene.

Ca în orice comunitate, o parte centrală a activităţilor elevilor din primele etape o constituie identificarea şi personalizarea. Construirea, desăvârşirea şi menţinerea propriei identităţi este un proces important, atât în "lumea reală", cât şi în mediile virtuale. Cercetătorul american Sherry Turkle (1995) numeşte Internet-ul "oglinda magică postmodernă a identităţii". Însă construirea identităţii nu ţine doar de propria persoană – sinele se formează prin interacţiunea cu ceilalţi, "prin însăşi comunicarea cu alţii" (Mihail Baktin). Ne înţelegem pe noi înşine în contextul şi în sensul celor din jurul nostru.

Comunicarea şi dialogul intercultural deschid noi perspective şi construiesc noi puncte de vedere. Sunt modalităţi de a experimenta "altceva" şi de a lărgi orizontul socio-cultural – scopuri principale ale proiectului Take Part Too.

Mai mult decât comunicarea, participarea şi exprimarea punctului de vedere asupra unor dileme reale din cadrul Uniunii Europene plasează învăţarea din cadrul mediului virtual TPT în contextul propriilor experienţe de viaţă şi ca pregătire pentru participare civică activă, responsabilă, bazată pe informaţie şi reflecţie.

În momentul în care toţi participanţii au completat pagina Profilul personal şi şi-au încărcat o imagine care să-i reprezinte, membrii Consiliului Tinerilor sunt gata sa înceapă activităţile propriu-zise.

În prima fază elevii fac scurte cercetări/ documentari – pe Internet sau în ziare şi reviste sau prin discuţii (dirijate de profesor) în clasă – pentru a crea un articol, în domeniul unei categorii cu care şi-au ales să lucreze: 1. Piaţa muncii, 2. Locuinţă, 3. Sănătate, 4. Educaţie, 5. Timp liber, 6. Securitate/ siguranţă, 7. Religie, 8. Autorealizare, 9. Legislaţie, 10. Partide politice, 11. Media, din perspectiva unei teme prezentate şi în InfoCentru (1. Imigranţi, refugiaţi şi minorităţi etnice, 2. Securitate sau libertate în umbra terorismului?, 3. Consum si globalizare). Aceste articole abordează realităţile din România, Danemarca şi Marea Britanie şi pot fi create în colaborare, împreună cu prietenii (buddies) din ţara lor sau din celelalte ţări, prieteni pe care şi i-au ales în mediul virtual TPT.

Numărul total al textelor publicate de elevii din aceeaşi ţară constituie Profilul de ţară, în relaţie cu tema aleasă de participanţi. După realizarea acestui "profil naţional", grupurile de lucru discută textele propuse de către fiecare ţară.

Ulterior, elevii din cele trei ţări dezvoltă propuneri comune pentru dilema generală, folosind drept punct de plecare teme din cadrul categoriei lor. În această fază, elevii lucrează împreună, în echipe mixte de câte 3-5 elevi din ţări diferite. Sarcina fiecărei echipe este să găsească, prin prisma categoriei alese, soluţii de rezolvare a dilemei propuse de Comisia Europeană. Grupurile se pot întâlni şi comunica pe Forum şi pot să scrie propunerile împreună, chiar dacă sunt în colţuri diferite ale Europei, utilizând editorul specializat pentru texte scrise în colaborare, disponibil în fiecare "joc".

Pentru a găsi soluţii posibile pentru rezolvarea dilemei, participanţii trebuie sa facă cercetări în Infocentrul pentru propria lor ţară şi să clarifice situaţia actuală în relaţie cu tema aleasă.

Centrul de informare acoperă următoarele teme:
1. Refugiaţi, imigranţi şi minorităţi etnice
2. Securitate sau libertate în umbra terorismului
3. Consum şi globalizare
Plus:
4. O galerie foto
5. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
6. Informarea legată de ţară, realizată de echipele de elevi

Centrul de informare cuprinde detalii cu privire la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dând posibilitatea participanţilor să verifice în ce măsură legile şi reglementările existente sau sugestiile participanţilor sunt în concordanţă cu CEDO.

După această fază de concepţie, toţi membrii Consiliului Tinerilor fac comentarii şi adresează întrebări în legătură cu propunerile de rezolvare a dilemei făcute de către echipele multi-naţionale. Urmează câteva zile în care elevii ordonează sugestiile după anumite criterii, acordându-le puncte.

În acelaşi timp, au loc discuţii faţă-în-faţă în fiecare clasă participantă din Danemarca, România şi Marea Britanie, pe marginea a cinci propuneri care au fost votate de către participanţi ca având rangul cel mai înalt.

În runda a II-a, desfăşurată în perioada martie-mai 2006, au fost deschise 10 platforme, pe care s-au desfăşurat 10 "jocuri" Take Part Too: Apolo (Security), Pluto (Consumption), Atlas (Immigrants), Ocean (Security), Midas (Consumption), Orion (Immigrants), Pegas (Security), Ceres (Consumption), Venus (Immigrants), Skuld (Security). Următoarele licee au participat în runda a II-a:

  • Allerød Gymnasium (DK)
  • BEC Business School (DK)
  • Boroughbridge High (UK)
  • Cantemir Voda National College, Bucharest (RO)
  • Danum  Doncaster (UK)
  • EUC Syd Sønderborg (DK)
  • Franklin College (UK)
  • George Cosbuc Bilingual College, Bucharest (RO)
  • Haderslev Katedralskole (DK)
  • Holstebro Friskole (DK)
  • Juelsminde Skole (DK)
  • King Edward VII, Sheffield (UK)
  • Mark Twain International School, Bucharest (RO)
  • Mihai Viteazul College, Bucharest (RO)
  • Queen Elizabeth’s School (UK)
  • Scoala Centrala, Bucharest (RO)
  • Silverdale Sheffield (UK)
  • SPF (DK)
  • Stratford Girls Grammar (UK)
  • Tapton, Sheffield (UK)
  • Trekronergade Freinetskole (DK)

Liceele participante în runda a III-a a proiectului Take Part Too, desfăşurată în perioada octombrie-decembrie 2006, sunt:

  • Allerød Gymnasium (DK)
  • Allerton Highschool, Leeds (UK)
  • Blistrup (DK)
  • EUC Syd Sønderborg (DK)
  • Danum School Doncaster (UK)
  • Grigore Moisil College, Brasov (RO)
  • Grigore Moisil Highschool, Bucharest (RO)
  • Ienachita Vacarescu College, Targoviste (RO)
  • Ion Ghica College, Bacau (RO)
  • Lille Værløse (DK)
  • Mihail Sadoveanu College, Iasi (RO)
  • Rushcliffe School Notts (UK)
  • Skipton GHS (UK)
  • SPF (DK)
  • St. Boniface’s College Plym (UK)
  • Tapton School, Sheffield (UK)
  • Vasile Alecsandri Highschool, Iasi (RO)
  • Voldparken (DK)

Proiectul este implementat de către instituţii din Marea Britanie, Danemarca şi România, cu sprijinul British Council şi al Comisiei Europene prin programul Socrates-Minerva. Partenerii proiectului sunt:

  • Development Education Centre (UK) – coordonator
  • Intuitive Media Ltd. (UK)
  • TEHNE – Centrul pentru Dezvoltare şi Inovare în Educaţie (RO)
  • Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei (RO)
  • InsideMedia SRL (RO)
  • The National Innovative Centre of General Education (DK)
  • Story Factory Ltd. (DK)
  • The Danish Institute for Human Rights (DK)

Pentru participarea în cadrul unei runde, contactaţi coordonatorii: pentru România – Olimpius ISTRATE (olimpius.istrate@tehne.ro) şi Mihaela IONESCU (mihaela_ionescu@ise.ro).
Pe situl takeparttoo.org se găseşte un Forum pentru profesori, unde se pot stabili contacte de principiu. Mai multe informaţii despre proiect găsiţi la adresele www.tehne.ro sau www.takeparttoo.org.