Sigur.info lanseaza concursul pentru copii si tineri: Cum te vad ceilalti pe Internet? Gandeste inainte sa postezi.

Pe data de 9 februarie 2010 se sarbatoreste la nivel european Ziua Sigurantei pe Internet 2010, eveniment desfasurat anual in peste 50 de tari sub egida retelei europene INSAFE – European Safer Internet Network, in cadrul programului Safer Internet Plus al Comisiei Europene In Romania evenimentul va fi organizat de consortiul Sigur.info.

Pentru a marca Ziua Sigurantei pe Internet 2010, vor fi organizate doua concursuri, la nivel national si, respectiv, la nivel european. La nivel national, consortiul Sigur.info lanseaza concursul "Cum te vad ceilalti pe Internet? Gandeste inainte sa postezi", la care sunt invitati sa participe copiii si tinerii intre 6 si 19 ani, Sub coordonarea unui adult, acestia pot inscrie in concurs proiecte multimedia in care sa ilustreze necesitatea protectiei identitatii pe Internet si consecintele nerespectarii regulilor de protejare a informatiilor personale asupra relatiilor sociale. Competitia este deschisa atat scolilor, cluburilor de tineret, cat si copiilor in mod individual, data limita de transmitere a proiectelor fiind 26 Ianuarie 2010. Regulamentul complet al competitiei poate fi consultat la adresa http://sid2010.sigur.info.

La nivel european, Insafe va lansa pe data de 1 februarie un concurs similar, intitulat Think B4 U Post! si adresat copiilor cu varste intre 5-11 ani, respectiv 12-15 ani. Concursul va fi deschis atat copiilor, care pot participa individual, cat si scolilor, si are ca obiectiv constientizarea rolului pe care il au copiii in protectia lor pe Internet. De asemenea, scolile sunt invitate sa inregistreze evenimentele pe care le vor desfasura pentru a marca aceasta zi pe SID Fair, un site dedicat Zilei Sigurantei pe Internet, Pentru mai multe detalii, puteti accesa site-ul www.sigur.info .

Evenimentele organizate cu ocazia Zilei Sigurantei pe Internet au ca scop promovarea utilizarii intr-un mod mai sigur si responsabil a tehnologiei online si a telefoanelor mobile, mai ale de catre copii si adolescenti, precum si constientizarea si educarea acestora asupra pericolelor navigarii nesupravegheate pe Internet. Romania a participat pentru prima data la acest eveniment in urma cu 2 ani, castigand locul intai la concursul european “Ziua Sigurantei pe Internet 2008” categoria 5–10 ani, cu proiectul “I’m just a Kid”, realizat de o clasa de 18 copii de la Colegiul Gimnazial Zaharia Boiu din Sighisoara. La editia 2009 au fost premiate 9 echipe castigatoare ale concursului national “Familia mea Internauta”, precum si echipa formata din cinci tineri romani, castigatoare a competitiei europene „Navigheaza pe Internet – gandeste-te la Intimitatea ta”, organizata cu ocazia Zilei Protejarii Datelor Personale.

Alte informatii: www.sigur.info

Mihaela Preda

Mihaela Preda

Educaţia pentru cultură şi în spiritul culturii autentice circumscrie obiectivele programatice ale Fundației Naționale pentru Dezvoltare Comunitară, concretizate printr-o serie de activităţi ce antrenează cadre didactice, specialişti în ştiinţele educaţiei şi alte persoane sau instituţii conexe. Un loc special îl are inovarea educațională și promovarea celor mai bune strategii, metode și tehnologii pentru dezvoltarea educației, pentru deschiderea și pentru plasarea sa în contextul actual social, cultural și tehnologic. (www.fndc.ro)