Proiectul „Profesorul, creator de soft educational” – un succes de nivel european

Peste 2.000 de specialisti in eLearning din intreaga lume au asistat la prezentarea rezultatelor proiectului „Profesorul, creator de soft educational” la Online Educa Berlin.

Educatia asistata de calculator nu mai e de mult un vis,  ci o realitate de succes. O confirma cei peste 2.000 de participanti veniti din 96 de tari la cea mai importanta conferinta mondiala de eLearning a anului, OnLine Educa Berlin, pentru a dezbate cele mai bune proiecte pentru educatie.

Tara noastra a fost reprezentata de proiectul „Profesorul, creator de soft educational”, prin care peste 1.700 de profesori romani au fost instruiti sa creeze continut digital propriu. Prin intermediul proiectului, profesorii si-au imbunatatit competentele privind realizarea de aplicatii de soft educational si capacitatea de a utiliza metode interactive de predare-invatare.

La eveniment au fost prezenti profesorii castigatori ai consursului national de soft educational, organizat in cadrul proiectului: Daly Marciuc de la Colegiul National „Mihai Eminescu” din Satu Mare, Genoveva Butnaru de la Colegiul National „Emil Racovita” din Iasi, Florin Serbu de la Grupul Scolar „Carmen Sylva” din Eforie Sud, impreuna cu doi dintre formatorii de excelența ai proiectului – Mirela Minea din Ilfov și Octavian Roman din Ramnicu Valcea. Alaturi de ei s-a aflat echipa SIVECO Romania, partener in cadrul proiectului.

“Suntem bucurosi ca acest proiect a fost acceptat la OnLine Educa Berlin, deoarece in felul acesta aprecierea lui vine de la cele mai competente foruri academice si astfel putem duce realizarile profesorilor romani cat mai departe in lume si suntem mandri ca proiectele romanesti sunt vazute ca exemple de succes la nivel european. Prin tot ceea ce facem, continuam sa inovam si sa punem tehnologia in slujba educatiei de calitate. Romania este o tara care produce inovare in educatie, o tara respectata la OnLine Educa Berlin si acest lucru ma face sa fiu mandru ca sunt roman”, a declarat Radu Jugureanu, coordonator al proiectului “Profesorul – creator de soft educational”, din cadrul SIVECO Romania, prezent ca lector in plen la sesiunile conferintei, in cadrul activitatii “A 7.6 Diseminarea rezultatelor proiectului”.

Conferinta si expozitia Educa Berlin reuneste peste 2.000 de specialisti in educatie din intreaga lume – ministi ai educatiei, experti in educatia asistata de calculator, manageri ai companiilor de IT, dezvoltatori de software educational, reprezentanti ai institutiilor de invatamant, cercetatori, traineri si specialisti in resurse umane. Editia 2011 a fost sub patronajul Ministerului Federal al Educatiei si Cercetarii si sub umbrela DG Educatie si Cultura a Uniunii Europene.

Proiectul „Profesorul – creator de soft educational” este implementat de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, in parteneriat cu SIVECO Romania si are numarul de identificare POSDRU/57/1.3/S/34533. Proiectul este cofinantat din fonduri structurale obtinute prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Domeniul Major de Interventie 1.3 „Dezvoltarea resurselor umane in educatie si formare profesionala”.

SIVECO Romania este una dintre cele mai importante companii europene dedicate excelentei in eLearning si un participant constant in cadrul evenimentelor de promovare a tehnologiei educatiei. Compania deruleaza proiecte de succes pentru imbunatatirea educatiei in tari din Uniunea Europeana, Orientul Mijlociu si Apropiat, Nordul Africii si tarile CIS.

 

Anca Crahmaliuc

Anca Crahmaliuc

Despre SIVECO Romania SIVECO Romania este liderul caselor romanesti de software si unul din liderii regionali de succes in domeniul eLearning, eHealth, eAgriculture, eCustoms, eGovernment si eBusiness din Europa Centrala si de Est. Compania dezvolta si exporta solutii IT si proiecte de consultanta cu valoare adaugata ridicata catre tari din Comunitatea Europeana, Orientul Mijlociu, Africa de Nord si spatiul Comunitatii Statelor Independente. Compania a fost infiintata in 1992 si are, la nivel international, peste 1.000 de angajati. Adresandu-se organizatiilor private si publice, SIVECO Romania s-a specializat in executia de proiecte informatice complexe si de mare amploare. Solutiile SIVECO Romania contribuie la reducerea decalajelor digitale si imbunatatesc activitatea multor institutii publice precum Ministerul Agriculturii, Ministerul Educatiei Nationale, Ministerul Sanatatii, Ministerul pentru Societatea Informationala, Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, Ministerul de Finante. De-a lungul celor 22 de ani de existenta, compania si-a construit o reputatie solida, fiind recompensata cu peste 180 de premii interne si internationale. Mai multe informatii despre companie si produsele sale puteti obtine vizitand www.siveco.ro, www.facebook.com/siveco si www.linkedin.com/company/siveco-romania.