Proiectele de e-Learning CNIV şi ICVL sprijină Iniţiativa eduVision 2020

Proiectele de e-Learning CNIV şi ICVL sprijină Iniţiativa eduVision 2020

În perioada 28-29 octombrie 2011 se vor desfăşura, la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Conferinţa Naţională de Învăţământ Virtual (CNIV) şi International Conference on Virtual Learning (ICVL), manifestări ştiinţifice cu tradiţie în domeniile e-Learning şi Software educaţional, ajunse la ediţia a IX-a şi respectiv, ediţia a VI-a. Organizate de Universitatea din Bucureşti, în parteneriat cu Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, aceste conferinţe desfăşurate simultan oferă un cadru adecvat de a interacţiona pentru profesori din învăţământul preuniversitar şi superior, elevi şi studenţi, specialişti în educaţie şi IT.

Alături de cele două universităţi, partenerii evenimentelor sunt SIVECO România, Centrul pentru Inovare în Educaţie (TEHNE) şi Institutul pentru Educaţie, sponsorii tradiţionali fiind Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului prin Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS) şi SIVECO România.

Cu aceste ocazii, se vor desfăşura Concursul „Software Educaţional” şi Expoziţiile „Software Educaţional” şi „Ateliere eTwinning”  pentru prezentarea de proiecte şi produse software, echipamente şi produse IT destinate educaţiei, cercetării şi inovării.

La International Conference on Virtual Learning – ICVL 2011, din 145 de propuneri s-au acceptat pentru publicare în Proceedings-ul Conferinţei, 85 de lucrări. Recent, dintre acestea 29 articole au fost acceptate de Editorial Board review of  IJCSRA (International Journal of Computer Science Research and Application) pentru a fi publicate într-un volum special (Volume 2 Issue-1, 20th January 2012) “Special Issue on Computer Science for Future Education”. IJCSRA is an Open Access Journal (Creative Commons 3.0 CC-BY).

La Conferinţa Naţională de Învăţământ Virtual – CNIV 2011, din 87 de propuneri s-au acceptat pentru publicare în volumul CNIV 2011, 54 de articole. Unele dintre lucrările publicate şi prezentate în sesiunile de lucru vor fi premiate pe baza punctajelor primite ulterior de la cei 350 de evaluatori (elevi, studenţi, profesori din preuniversitar şi din mediul academic, specialişti IT) înscrişi CNIV 2011, rezultatele vor fi anunţate în luna noiembrie. Lucrările de la ambele conferinţe sunt deja tipărite şi se găsesc on-line pe site-urile celor două conferinţe.

De-a lungul vremii, în toate domeniile ştiinţifice se schimbă teoriile, metodele şi tehnicile de investigare, de aceea dinamica cunoaşterii umane influenţează dezvoltarea generală a societăţii umane. Pentru a obţine evoluţie şi eficienţă în viaţa sa, omul trebuie să se adapteze continuu la aceste schimbări ale cunoaşterii. În domeniul educaţiei, şi în special al învăţării şi perfecţionării, apariţia de noi tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiei (TIC), îmbunătăţirea teoriilor pedagogice şi psihologice, obligă pe elevi/studenţi, profesori, părinţi şi pe specialişti, să se adapteze la aceste schimbări. Ce fac elevii şi studenţii? Ce fac profesorii şi părinţii? Ce fac specialiştii? Ce fac guvernele ţărilor?

Despre Proiectele CNIV şi ICVL: “2010 -Towards a Knowledge Society- 2030″
Proiectele CNIV şi ICVL sprijină Iniţiativa eduVision2020 şi Digital Agenda 2020: CNIV şi ICVL sunt manifestări ştiinţifice ce promovează tehnologii şi metodologii inovative în educaţie, în cercetare şi în perfecţionarea continuă, atât în mediile preuniversitar, respectiv universitar, cât şi în mediul de afaceri. Structurate şi organizate după principii europene şi standarde internaţionale, cele două proiecte promovează implementarea ideilor moderne în educaţia iniţială şi în formarea continuă, încurajează şi promovează lucrul la proiecte, activităţile colaborative,  metodele şi experimentele ştiinţifice, gândirea creativă şi intuiţia, argumentaţia şi demonstraţia.

Mai multe detalii, la adresele: http://c3.icvl.eu, http://c3.cniv.ro
Turneul Conferinţelor: http://www.cniv.ro/Images/traseu-CNIV-ICVL.JPG

Marin Vlada

Marin Vlada

Dr. Marin Vlada is Professor in Computer Science at the University of Bucharest, concerned with education and research in Computer Science, in particular Artificial Intelligence, Computer Graphics & Virtual Reality, Web Programming and Educational Technology (New technologies for e-Learning, e-Training, e-Skills). He is the co-ordinator and founder of CNIV and ICVL projects "2010 - Towards a Knowledge Society – 2030" (New Technologies in Education and Research) at the University of Bucharest.