Proiect: Formarea continua a profesorilor de Limba Romana in societatea cunoasterii

Proiectul “Formarea continuă a profesorilor de Limba Română în societatea cunoaşterii” este implementat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Cluj, SIVECO România şi Centrul pentru Dezvoltare şi Inovare în Educaţie – TEHNE România, cu sprijinul financiar al Fondului Social European, Axa prioritară 1, Domeniul major de intervenţie 1.3. – „Dezvoltarea resurselor umane din educaţie şi formare”. Este un proiect centrat pe dezvoltarea profesională a cadrelor didactice, prin oferirea de oportunităţi de formare în domeniul proiectării, implementării şi evaluării curriculum-ului naţional şi al instruirii diferenţiate. Coordonatele care au determinat pregătirea şi implementarea acestui demers complex de formare sunt date de nevoia pregătirii cadrelor didactice în raport cu dezvoltările recente din ştiinţele educaţiei, pe de o parte, şi cu politicile şi instrumentele europene din domeniul limbilor şi implicaţiile acetsora asupra didacticii limbii române, pe de altă parte.

Formarea continuă a cadrelor didactice trebuie permanent armonizată cu tendinţele majore ale reformelor curriculum-ului, cu dezvoltările din domeniul psihologiei învăţării şi cu tehnologia informaţiei şi comunicării.  Politicile educaţionale naţionale şi europene subliniază importanţa educaţiei de calitate pentru toţi, a relevanţei curriculum-ului din perspectivă individuală şi socială, a centrării activităţii didactice pe elev şi adecvării acesteia la nevoile fiecăruia.

In contextul aplicarii noilor programe de limba si literatura română, centrate pe formarea la elevi a competenţelor specifice, derivate din cele generale şi circumscrise celor opt competenţe-cheie prevăzute de Cadrul Comun European de Referinţă pentru Limbi, proiectul, prin activităţile de formare, are rolul de a-l orienta pe profesor în activitatea de predare-învăţare-evaluare. Formarea va viza elemente de psihologie a învăţării, curriculum, cât şi înţelegerea şi aplicarea prevederilor politicilor lingvistice în toate ţările din cadrul Uniunii Europene.

Activităţile de formare vor susţine întelegerea faptului că limba si literatura româna în învăţământul preuniversitar trebuie predată şi însuşită ca o disciplină de cultură generală, al cărei studiu nu are ca finalitate specializarea filologică a elevilor, ci construirea competenţei de comunicare şi a competenţei culturale. Prin aplicarea noilor programe, profesorii trebuie să aibă în vedere monitorizarea progresului elevilor în privinţa construirii competenţei lor culturale, care asigură conştientizarea particularităţilor identităţii proprii, în raport cu identitatea naţională.

Cercetările din ultimele decenii, precum şi corelaţiile între datele oferite de evaluările internaţionale (TIMSS, PISA, PIRLS) au arătat că investiţia în formarea profesorilor produce în timp efecte pozitive  atât la nivelul cadrelor didactice, cât şi la nivelul elevilor şi sistemului de învăţământ în ansamblu.  Calitatea formării profesorilor este un factor determinant, dar nu singurul, în ameliorarea performanţei elevilor şi creşterea standardelor educaţionale.  

Printr-un program de formare continuă modern, proiectul contribuie la dezvoltarea competenţelor pedagogice şi de didactica Limbii Române.

Valoarea adăugată a proiectului constă în:
•    relevanţa conţinutului formării, dezvoltat în raport cu tendinţele actuale din ştiinţele educaţiei şi din domeniul limbilor;
•    adecvarea metodologiei de formare la particularităţilor cursanţilor, cu accent pe valorificarea experienţei acestora, pe schimbul de idei şi transferul de bune practici;
•    flexibilitate din punct de vedere al gestionării timpului, îmbinând activităţile faţă-în-faţă cu cele facilitate de mediile virtuale de învăţare;
•    îmbinarea elementelor teoretice cu activităţile practice.

Proiectul urmăreşte să dezvolte cadrelor didactice care predau Limba Română competenţele de a implementa curriculum-ul şcolar şi de adecva instruirea la particularităţile elevilor.

Proiectul îşi propune:
•    să dezvolte şi să transpună în fomat digital două module de curs, unul vizând abilitarea în domeniul curriculum-ului, altul dezvoltarea profesională continuă pentru asigurarea instruirii diferenţiate a elevilor;
•    să desfăşoare activităţi de formare continuă implementând cele două module dezvoltate;
•    să asigure calitatea programului acreditat de formare continuă;
•    să faciliteze schimbul de experienţă şi formarea continuă prin intermediul unei platforme colaborative dedicată cadrelor didactice participante la formare şi prin intermediul a două conferinţe naţionale.

Programul de formare îmbină activităţile faţă-în faţă cu aplicaţiile online, oferind astfel mai multă flexibilitate în organizarea timpului de formare şi a activităţilor.

În urma parcurgerii celor două cursuri, profesorii vor fi mai bine pregătiţi pentru implementarea curriculum-ului şcolar şi pentru adaptarea acestuia la particularităţile elevilor.

Grupul ţintă îl constituie cadrele didactice care predau Limba Română, din regiunile:
•    Nord-Est (Bihor, Bistrita Năsăud, Sălaj, Cluj, Maramureş, Satu Mare).
•    Nord-Vest (Suceava, Neamţ, Bacău, Botoşani, Iaşi, Vaslui)

Pe termen mediu şi lung, proiectul urmăreşte să contribuie la creşterea calităţii sistemului de învăţământ, printr-o mai bună pregătire a cadrelor didactice. Oferind profesorilor programe de formare de calitate, se susţine motivaţia şi performanţa acestora, reducându-se riscul părăsirii profesiei şi încurajând tinerii să adopte cariera didactică.

Editor [Elearning.ro]

Editor [Elearning.ro]

Elearning.Romania este un program naţional care îşi propune creşterea calităţii şi eficienţei în educaţia asistată de calculator, prin oferirea de suport teoretic, prin diseminarea bunelor practici şi a experienţelor locale în elearning, prin informarea continuă cu privire la iniţiativele şi evenimentele semnificative din domeniu, prin promovarea celor mai bune soluţii, sisteme şi servicii pentru elearning. Platforma elearning.ro cuprinde materiale, articole, studii, anunţuri şi informaţii actuale în domeniul utilizării noilor tehnologii ale informaţiei şi comunicării în educaţie.