2.800 de profesori de chimie au urmat cursuri de utilizare a tehnologiei informaţiei şi comunicării

Cadrele didactice universitare din cadrul Facultăţii de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor a Universităţii Politehnica Bucureşti, în parteneriat cu Universitatea Politehnică din Timişoara şi Siveco România SA au desfăşurat două programe de formare profesională pentru profesorii de chimie din sistemul preuniversitar. În cadrul acestora, 2.790 profesori au parcurs cursuri de utilizare a tehnologiei informaţiei şi comunicării şi de formare de specialitate.

Cursurile au fost absolvite de 1.750 de cadre didactice, din care 135 provin de la unităţi de învăţământ din judeţul Constanţa. Programele fac parte din proiectul cu finanţare europeană „Privim către viitor – Formarea profesională a cadrelor didactice pentru utilizarea resurselor informatice moderne în predarea eficientă a chimiei”. Acesta a fost dezvoltat în jurul unei platforme moderne de educaţie, realizându-se un suport de curs specializat şi o bibliotecă de lecţii digitizate de chimie.

Ne confruntăm cu generaţii de copii pentru care tehnologia modernă nu mai are secrete. Nu mai putem continua să ţinem lecţiile cu creta pe tablă, ţinând prelegeri elevilor. Trebuie să venim în întâmpinarea lor, să schimbăm modul de predare. Tehnologia are un rol important în viaţa noastră de zi cu zi, prin urmare, trebuie să o includem în predarea lecţiilor„, a declarat coordonatorul regional Sud-Est al proiectului, conf. dr. ing. Tiberiu Danciu, cadru universitar la Universitatea Politehnica din Bucureşti.

El a adăugat că, după absolvirea cursurilor de predare, profesorii participanţi au la dispoziţie „uneltele” necesare pentru a face lecţiile de chimie mai interesante. „Pentru mulţi elevi, chimia este o disciplină neplăcută. Scopul nostru este să le arătăm cât de interesantă este această materie, prin implicarea lor în experimente specifice. În plus, pentru activităţile care ar presupune un anume grad de periculozitate, sau efecte mai puţin agreabile (miros neplăcut, pete), se poate folosi laboratorul virtual, evitându-se, astfel, problemele create de protecţia muncii”, a mai spus coordonatorul proiectului.

Sursa: Edumanager

Editor [Elearning.ro]

Editor [Elearning.ro]

Elearning.Romania este un program naţional care îşi propune creşterea calităţii şi eficienţei în educaţia asistată de calculator, prin oferirea de suport teoretic, prin diseminarea bunelor practici şi a experienţelor locale în elearning, prin informarea continuă cu privire la iniţiativele şi evenimentele semnificative din domeniu, prin promovarea celor mai bune soluţii, sisteme şi servicii pentru elearning. Platforma elearning.ro cuprinde materiale, articole, studii, anunţuri şi informaţii actuale în domeniul utilizării noilor tehnologii ale informaţiei şi comunicării în educaţie.