Practici negative in tarile aflate in curs de dezvoltare a noilor tehnologii in educatie

Învățarea din cele mai bune practici este un fenomen generalizat astăzi, fie că ne plasăm în zona afacerilor sau a educației. Termenul de bună practică în sectorul educației este unul destul de pragmatic și desemnează o soluție generică care duce către succes. Dar oare nu ne aflăm în pericolul de a repeta și greșelite altora, știind că nu există rețete universal valabile? Iată câteva exemple de practici deficitare legate de folosirea la scară largă a TIC în educație, în special în țările care actualmente implementează acțiuni susținute de informatizare a învățământului. Cazul României poate fi un exemplu aici.

Deci, AȘA NU:

1. Furnizează echipamentul tehnologic în școală și așteaptă să se întâmple magia…! Acesta este exemplul clasic de practica indezirabilă în ceea ce privește utilizarea noilor tehnologii în educație.
Din păcate, nu sunt semne clare că un astfel de obicei ar fi pe cale să dispară. Se pornește de la o idee de genul: „dacă le dăm computere, vor învăța”. În unele situații, dar extrem de puține, poate fi adevărat. În restul cazurilor, însă, vorbim de o abordare simplistă ce duce la eșecul inițiativelor tehnologice de orice fel.

2. Gândește asupra conținutului educațional după ce ai produs sau dezvoltat un echipament!
Crearea infrastructurii în școli este scumpă și complicată. Atât de scumpă, încât investițiile complementare (în formare, în dezvoltarea curriculumului) sunt datate ulterior. Câteodată este vorba de o manevră birocratică calculată, considerând că, având echipamentul, nevoia pentru conținutul educațional devine mai clară. Dar, de fapt, este vorba despre o evidentă lipsă de planificare. Realitatea este că profesorii și elevii, cei care au deprinderi elementare de folosire TIC (alfabetizarea primară), se întreabă: „Și-acum ce facem cu toate astea?”

3. Presupune că poți importa conținutul de oriunde sau de la oricine!
Deși știm cât este de importantă calitatea conținutului educațional, unii presupun că acesta poate fi invariabil transferat de oriunde. În ciuda potențialului cultural adăugat, integrarea de succes în propria practică educațională a conținuturilor dezvoltate în exterior este împiedicată de lipsa de înțelegere de către profesori a relevanței acestor materiale pentru dezvoltarea propriului curriculum. Trebuie investit efort personal în a extrapola acel conținut la obiecivele explicite și la activitățile educative concrete ce se vor desfășura.

4. Monitorizarea și evaluarea par inutile!
Aceasta pentru că efectele utilizării TIC în educație par atât de evidente pentru toate categoriile de utilizatori. Cele mai multe inițiative de evaluare sunt centrate pe percepția schimbării de atitudine ca rezultat la folosirea noilor tehnologii sau pe aprecierea succesului sau eșecului cuantificat prin număr de computere disponibile în școală, număr de cadre didactice formate etc. Astfel de infomații sunt importante, dar insuficiente. Care este adevăratul impact al utlizării TIC în educație? E necesar a evalua argumentat, riguros acest fapt.

5. Nu te gândi sau nu conștientiza costul total al achizițiilor legate de implementarea TIC!
Costul total este întotdeauna subestimat în cazul țărilor aflate în curs de dezvoltare a TIC-lui în educație. Estimarea costurilor inițiale nu este cea finală (se vor adăuga încă 10-25%). De aceea este nevoie de o bună ghidare a decidenților în a estima și evalua costurile totale legate de achizițiile tehnologice.

6. Justificați nevoia de TIC prin probleme legate de inegalitate socială-educațională!
O justificare pentru investițiile la scară largă în folosirea TIC se referă la problemele de inechitate legate de fenomenul „divizării digitale”.  Introducerea TIC în educație poate exacerba inegalități deja existente pe criteriile: aparteneță la mediu rural-urban, segregare culturală, nevoi speciale, gen, statut economic. De aceea devine necesară o abordare pro-echitate gestionată atent în medii educative extrem de diferite. 

7. Nu acordați atenție formării cadrelor didactice!
Formarea profesorilor este un element cheie și, în același timp, un punct critic în inițiativele de utilizare TIC în școli. Este nevoie a se oferi profesorilor nu numai suportul tehnic, ci și abilitarea pedagogică, din d.p.d.v. metodologic, în vederea valorificării  potențialului enorm oferit de utilizarea noilor tehnologii.

Sursa: http://blogs.worldbank.org
Autor: Michael Trucano