Poţi învăţa Matematica din poveşti?

Imaginează-ţi că într-o bună zi ai fi vrăjit de o zână şi ai ajunge pe un tărâm fantastic, stăpânit de un pirat. Nu este vorba despre orice fel de pirat, este temutul Căpitan Clinci, cel mai viclean dintre piraţi. Iar tu trebuie să găseşti harta unei comori nemaivăzute, pe care Clinci o caută de mai bine de 300 de ani. Singura armă pe care o ai la dispoziţie e propria isteţime. Trebuie să te bazezi pe cunoştinţele de Matematică, pe puterea Metodei figurative, pentru a trece de sumedenia de încercări care te aşteaptă. Prietenul tău, roboţelul Roby, se bazează pe tine! Piratul nu vă va lăsa să vă întoarceţi pe Pământ decât dacă găseşti comoara…

Povestea în care am devenit eroi este "Operaţiunea Mate: Alex şi problemele piratului Clinci", cea mai nouă lecţie din seria eduCreativ dezvoltată de către AltFactor şi SIVECO Romania.

Pare o poveste? Este de fapt o lecţie de Matematică în care conceptele teoretice prind viaţă, în care problemele devin încercări, iar banalul exerciţiu este ridicat la rangul de provocare.
Matematica se poate învăţa din poveşti, doar că acest gen de poveste este mai specială. E o poveste care ascunde în spate o proiectare didactică riguroasă, metode moderne de predare şi testare şi o strategie pedagogică menită să asigure că, la finalul aventurii, cei mici au învăţat cu adevărat.

Pentru micii aventurieri, miza imediată rămâne cea prezentată de personajele poveştii. Însă adevăratele provocări pe care Clinci le propune celor mici sunt să deprindă reprezentarea grafică a datelor problemelor cu ajutorul segmentelor, să înveţe interpretarea corectă a reprezentării grafice şi să rezolve pas cu pas diferite tipuri de probleme folosind Metoda figurativă. Povestea se supune pedagogiei, iar naraţiunea, provocările, întreaga aventură servesc obiective didactice precise, similare celor pe care un învăţător şi le propune la clasă. Intriga incitantă, grafica plină de culoare sunt în fapt moduri prin care cei mici sunt stimulaţi să înveţe, să rezolve probleme dificile mai repede, mai bine.

Accentul cade, de fiecare dată, pe înţelegere, şi nu pe memorarea etapelor din metoda de rezolvare a problemelor descrisă.
Cum face eduCreativ acest lucru? Le oferă celor mici un caiet de matematică interactiv şi un asistent inteligent care ia forma unei zâne. Elevul are posibilitatea de a parcurge lecţia în ritmul propriu şi de a insista asupra informaţiilor pe care nu le stăpâneşte suficient de bine. Odată deprinsă metoda, i se cere un singur lucru: performanţă. Este o abordare care împrumută din experienţele de succes ale unei echipe valoroase de cadre didactice împreună cu care a fost realizat produsul, experienţe pe care eduCreativ le pune în valoare cu ajutorul multimedia.

Aceasta este abordarea care se regăseşte în toate produsele din seria eduCreativ, indiferent că este vorba de lecţii de Matematică, de Limba Română sau de Cunoaşterea Mediului. Proiectată în acord cu programa şcolară, în colaborare cu specialişti de prestigiu, suita eduCreativ îşi propune să pregătească marile performanţe ale celor mici.

Sursa: www.educreativ.ro

 

Editor [Elearning.ro]

Editor [Elearning.ro]

Elearning.Romania este un program naţional care îşi propune creşterea calităţii şi eficienţei în educaţia asistată de calculator, prin oferirea de suport teoretic, prin diseminarea bunelor practici şi a experienţelor locale în elearning, prin informarea continuă cu privire la iniţiativele şi evenimentele semnificative din domeniu, prin promovarea celor mai bune soluţii, sisteme şi servicii pentru elearning. Platforma elearning.ro cuprinde materiale, articole, studii, anunţuri şi informaţii actuale în domeniul utilizării noilor tehnologii ale informaţiei şi comunicării în educaţie.