Oportunitati de formare continua pentru cadrele didactice. Multimedia si interactivitatea in elearning

În perioada 29 iunie-4 iulie 2010, la Bundesgymnasium Babenbergerring, Wiener Neustadt, Austria, a avut loc programul de formare continuă Multimedia şi interactivitate in e-learning (AT-2010-227-001), organizat de European Initiative for Education, susţinut de către Peter Mazol, preşedintele acestei asociaţii.

În perioada 29 iunie-4 iulie 2010, la Bundesgymnasium Babenbergerring, Wiener Neustadt, Austria, a avut loc programul de formare continuă Multimedia şi interactivitate in e-learning (AT-2010-227-001), organizat de European Initiative for Education, susţinut de către Peter Mazol, preşedintele acestei asociaţii.

La acest curs au participat reprezentanţi din Grecia, Spania şi România. Judeţul Neamţ a fost reprezentat de Mihaela-Cătălina Tărcăoanu, profesor de limba şi literatura română, doctor în filologie, de la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş”, şi Mioara Roşu, profesor-metodist la Casa Corpului Didactic Neamţ. Cele două profesoare au obţinut câte un grant Comenius de mobilitate individuală pentru formare continuă din partea Agenţiei Nationale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (www.llp-ro.ro). Au avut astfel posibilitatea de a beneficia de formare continuă, la standarde europene. Limba de desfăşurare a cursului a fost engleza. Materiale au fost furnizate de asemenea în limba germană. Cătălina Tărcăoanu a beneficiat şi de alte oportunităţi de formare: 2004-2005, grant Socrates-Erasmus la Universitatea „Friederich Schiller”, Jena, Germania, 2006, proiect Leonardo da Vinci la Co.eur, Italia, cu tema Transfer de informaţie în organizarea învăţământului la distanţă, 2009, bursă postdoctorală la Arhivele „Eugen Coşeriu”, de la Universitatea „Karls Eberhards”, Tubingen, Germania.

Programul de formare Multimedia şi interactivitate in e-learning a avut o durată de 50 de ore: 25 face to face şi 25 de ore de e-learning folosind platforma Moodle (http://www.advanced-training.at/moodle; http://www.further-training.net/elearning), beneficiind de ajutorul unui tutore.

Activitatea de formare urmăreşte să furnizeze participanţilor competenţe care să le permită să creeze unităţi e-learning, folosind conţinut multimedia. Acest lucru poate fi făcut prin dezvoltarea unor programe interactive (de exemplu, fişiere small shockwave) şi integrarea acestora într-o platformă de e-learning (Moodle). De asemenea, cursul a implicat familiarizarea cu sistemele multmedia, a unor instrumente speciale precum grafică, procesare imagine, video, sunet; dezvoltarea şi integrarea unui exemplu într-un curs Moodle; cunoştinţe despre diferite programe şi metode de dezvoltare a conţinutului. Participanţii au avut posibilitatea să conştientizeze astfel avantajele e-learningului. În vederea certificării, la finalul cursului, participanţii au avut de creat pe platforma Moodle o lecţie în care să folosească drept resurse Fotostory, un pachet eXe SCORM despre software-ul folosit, un test în care să fie integrate imagini etc. Participanţii au primit, de asemenea, şi câte un Certificat de Mobilitate Europass.