O calificare europeana pentru cadre didactice: persoane resursa pentru dezvoltare internationala

„New skills for new jobs” este tema conferinţei internaţionale IDOLearn, din data de 8 octombrie 2010, în cadrul căreia va fi discutată propunerea unei noi calificări la nivel european pentru personalul didactic – cea de persoană resursă pentru dezvoltare internaţională. Alături de alţi parteneri din UE, Centrul pentru Inovare în Educaţie (TEHNE România) a contribuit la dezvoltarea cadrului de competenţe şi a parcursului de formare pentru aceşti agenţi ai schimbării din instituţiile şcolare europene. TEHNE

Evenimentul va avea loc în Franţa, la Centrul Internaţional de Studii Pedagogice – CIEP (Centre international d´études pédagogiques) şi va reuni participanţi din toată Europa şi membrii echipei de proiect IDOLearn.

Idolearn

Conferinţa marchează sfârşitul proiectului IDOLearn – International Development Officer. Validation of Informal and Non-Formal Learning, finanţat de Comisia Europeană în vederea dezvoltării şi recunoaşterii competenţelor variate ale celor care participă la activităţi internaţionale – International Development Officers. Ideea a luat naştere în Finlanda, unde a fost conştientizat faptul că aceste competenţe se dezvoltă mai mult prin experienţă decât prin formare şi că, astfel dobândite, competenţele nu sunt recunoscute.

Echipa de proiect, cu membri din Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, România şi Regatul Unit, a elaborat un curs de formare şi un cadru de evaluare a competenţelor, care pot fi utilizate în toată Europa. Conferinţa, precum şi discuţiile cu privire la rezultatele proiectului vor reprezenta o oportunitate pentru împărtăşirea de cunoştinţe şi o ocazie de dezbatere în contextul mai larg al nevoilor de dezvoltare europene şi internaţionale.

Conferinţa se adresează tuturor celor care lucrează în domeniul formării profesionale şi în plan internaţional, incluzând cadre didactice, formatori, manageri, coordonatori de proiecte educaţionale, factori de decizie din sistemul de educaţie şi formare profesională.

Pentru mai multe informaţii şi pentru a vă înregistra, intraţi pe www.idolearn.net.

Pentru mai multe informaţii despre locul de desfăşurare a conferinţei, intraţi pe www.ciep.fr, website-ul Centrului Internaţional de Studii Pedagogice din Franţa.

Leonardo da Vinci

Proiectul IDOLearn este parţial finanţat de Comisia Europeană. Acest material reflectă poziţia autorilor. Comisia nu poate fi responsabilă de modul în care informaţia prezentată este utilizată.