Ministrul Remus Pricopie speră ca din toamnă să fie funcţională platforma manuale.edu.ro

Ministrul Remus Pricopie şi-a manifestat miercuri speranţa ca din toamnă Ministerul Educaţiei Naţionale să deschidă platforma digitală manuale.edu.ro pe care să fie încărcate manualele digitale care vor fi aprobate de minister.

Sper ca din toamnă să deschidem platforma manuale.edu.ro pe care să încercăm, pe măsură ce avem manualele digitale, să facem o bibliotecă cu toate manualele din România aprobate digital, inclusiv manualele alternative. Cred că un astfel de instrument le va fi util nu doar copiilor din şcolile din România, le va fi util şi profesorilor, care vor putea să îşi aleagă mai bine materialele didactice, şi părinţilor care lucrează cu copiii şi părinţilor şi copiilor care nu trăiesc în România şi care încearcă să asigure educaţie după program românesc„, a declarat Pricopie cu prilejul lansării primului manual digital aprobat de MEN.

Potrivit demnitarului, peste maximum zece ani sălile de clasă vor fi digitalizate, lucru acesta fiind necesar întrucât copiii sunt în permanenţă în contact cu lumea digitală. „Lumea digitală este lumea lor, ei sunt în permanenţă în legătură cu lumea digitală. Este clar că peste cinci sau zece ani sala de clasă va arăta cu totul şi cu totul altfel decât arată astăzi. Sala de clasă va trebui să fi o sală de clasă digitală. În Polonia sistemul manualelor digitale se pilotează în mai multe şcoli. Noi sperăm să dezvoltăm acest proiect şi să îl dezvoltăm din fonduri structurale 2014-2020”, a spus ministrul Educaţiei.

Sursa: AGERPRES (via Edumanager)

Editor [Elearning.ro]

Editor [Elearning.ro]

Elearning.Romania este un program naţional care îşi propune creşterea calităţii şi eficienţei în educaţia asistată de calculator, prin oferirea de suport teoretic, prin diseminarea bunelor practici şi a experienţelor locale în elearning, prin informarea continuă cu privire la iniţiativele şi evenimentele semnificative din domeniu, prin promovarea celor mai bune soluţii, sisteme şi servicii pentru elearning. Platforma elearning.ro cuprinde materiale, articole, studii, anunţuri şi informaţii actuale în domeniul utilizării noilor tehnologii ale informaţiei şi comunicării în educaţie.