Manualele digitale: prezent şi perspectivă

Manualele digitale: prezent şi perspectivă
Evenimentul „Sesiunea de comunicări şi workshop-ul cu tema: manualele digitale, prezent şi perspectivă în învăţământul românesc” organizat de Ascendia a avut loc pe 18 ianuarie 2018, la Athénée Palace Hilton. Invitaţii, profesori şi editori de manuale, împreună cu organizatorii, au petrecut o zi în care au identificat nevoile acestora în privinţa manualelor şcolare digitale.

Pentru că este vital să înţelegem bine un lucru înainte să discutăm despre el, sesiunea de comunicări a început cu prezentarea contextului manualelor digitale pe plan local şi global, susţinută de Gabriel Lazăr, consultant Ascendia. Astfel, el a prezentat o scurtă istorie a manualelor digitale şi cum au apărut acestea: „Manualele digitale își au originea în anii ‘90 când CD-ul a început să fie folosit pe scară largă ca suport de date. Dezvoltarea Internetului și a tehnologiilor digitale a condus la ideea de conținut multimedia. De aici a fost doar o chestiune de timp până când creșterea accentuată a costurilor privind manualele tipărite a făcut promițătoare ideea manualelor digitale.”, a explicat Gabriel.

Mai multe informaţii despre manualele digitale

Cosmin Mălureanu, CEO Ascendia, a continuat apoi cu prezentarea generală a Livresq, un proiect dezvoltat de companie ca soluţie pentru creșterea calităţii în învăţământul din România prin adaptarea programelor de studii, cu scopul atingerii standardelor de calitate stabilite la nivel european.

Ce este Livresq? Livresq este o platformă integrată pentru realizarea, publicarea, editarea, consultarea şi gestiunea online a manualelor școlare digitale.

Cum funcţionează?

Cosmin Mălureanu a detaliat întreg procesul prin care se creează un manual digital: Digitalizarea unui manual este pornită de la manualul pregătit pentru print de către edituri. Acestor manuale li se adaugă materiale digitale specifice (filme, animații, jocuri, etc.). Ulterior, pornind de la versiuni complete de manuale digitale publicate, se realizează manuale şcolare digitale adaptate particularităţilor de la fiecare clasă, prin implicarea directă a cadrelor didactice în procesul creator.

Obiectiv larg al proiectului

Obiectivul larg al platformei www.livresq.ro este formarea unei rețele complexe compusă din dezvoltatori de conținut (edituri și alte companii), specialiști în științele educației și utilizatori (ca beneficiari și la rândul lor editori), asigurând astfel transfer tehnologic și de cunoștințe între cei implicați, facilitând în cele din urmă un mediu favorabil inovării în domeniul manualelor digitale.

Cui i se adresează proiectul?

Platforma poate fi folosită de 3 tipuri de utilizatori:

  • Editorul de manuale – importă manuale și le îmbogățește cu materiale interactive
  • Profesorul – editează manualele și le personalizează pentru utilizarea la clasă
  • Elev/Părinte – accesează conţinutul personalizat

Ce conţine Livresq?

Livresq este prima platformă din România al cărui conţinut poate fi editat şi updatat în timp real. Varianta tipărită a manualelor poate fi îmbunătăţită cu activităţi multimedia interactive de învăţare:

  • statice – elemente educaționale prin care elevul are o interacțiune scăzută: desene, fotografii, diagrame statice, hărți statice;
  • animate – cuprinde animaţii sau filme asupra cărora elevul are un control limitat la secvenţierea derulării ilustraţiei prin play, stop, pauză;
  • interactive – elemente educaţionale cu grad înalt de interactivitate – simulări de procese, rezolvare de probleme, experiment și descoperire, jocuri educative prin care elevul reușește să adauge o valoare cognitivă superioară.

Proiectul Livresq este în curs de dezvoltare de Ascendia, prima companie specializată în dezvoltarea de soluţii personalizate de eLearning din România listată la Bursa de Valori Bucureşti (simbol ASC). Cu o experienţă de 10 ani în software educaţional, Ascendia are în portofoliu peste 800 de ore de conţinut educaţional academic şi peste 7000 de produse de eLearning, printre care:

  • EduTeca.ro – colecţie de CD-uri educaţionale pentru copii
  • Dacobots.com – portal educaţional pentru copii
  • Timlogo.ro – platformă logopedică digitală
  • Livresq.ro – platformă ce integrează un editor de manuale digitale

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Servicii inovative pentru publicarea, editarea, consultarea și gestiunea online a manualelor școlare”, finanţat prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020, din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Editor [Elearning.ro]

Editor [Elearning.ro]

Elearning.Romania este un program naţional care îşi propune creşterea calităţii şi eficienţei în educaţia asistată de calculator, prin oferirea de suport teoretic, prin diseminarea bunelor practici şi a experienţelor locale în elearning, prin informarea continuă cu privire la iniţiativele şi evenimentele semnificative din domeniu, prin promovarea celor mai bune soluţii, sisteme şi servicii pentru elearning. Platforma elearning.ro cuprinde materiale, articole, studii, anunţuri şi informaţii actuale în domeniul utilizării noilor tehnologii ale informaţiei şi comunicării în educaţie.