Laptopul de 100 $ costa, de fapt, 200 $

Laptopul de o sută de dolari a intrat în producţia de masă în China, la cinci ani dupa ce ideea a fost lansată de fundaţia One Laptop per Child (OLPC). Micul calculator nu are hard drive şi nici alte componente „în mişcare”, precum CD-ROM-ul, iar ecranul nu se bucură de prea multi inch.

Laptopul, denumit "XO", este destinat în special copiilor care locuiesc în ţări aflate în curs de dezvoltare, el urmând să fie introdus şi în România. Computerul a fost, iniţial, botezat "laptopul de 100 de dolari", în speranţa că aceasta va fi suma cu care va putea fi achiziţionat. În realitate, preţul de achiziţie va ajunge la aproape 200 de dolari.

Asociaţia non-profit "One Laptop per Child" (OLPC) a primit, încă de luna trecută, prima comandă de 100.000 de astfel de calculatoare, de la guvernul din Uruguay. Comanda va fi onorată de compania taiwaneză Quanta Computer, selectată să producă OLPC XO la fabrica sa din Changsu, China, în cursul acestei luni.

OLPC a fost fondată de Nicholas Negroponte, un pionier în domeniul proiectării asistate de calculator. Negroponte este, de asemenea, autor al best-sellerului Being Digital, care a fost tradus în mai mult de 40 de limbi.

Selecţie din publicaţia: Compact Bucureşti nr. 385/9.11.2007, articol de Anca Petrache
[http://www.compact.info.ro/index.php?section=articole&screen=articol&art_id=38403]

 

Editor [Elearning.ro]

Editor [Elearning.ro]

Elearning.Romania este un program naţional care îşi propune creşterea calităţii şi eficienţei în educaţia asistată de calculator, prin oferirea de suport teoretic, prin diseminarea bunelor practici şi a experienţelor locale în elearning, prin informarea continuă cu privire la iniţiativele şi evenimentele semnificative din domeniu, prin promovarea celor mai bune soluţii, sisteme şi servicii pentru elearning. Platforma elearning.ro cuprinde materiale, articole, studii, anunţuri şi informaţii actuale în domeniul utilizării noilor tehnologii ale informaţiei şi comunicării în educaţie.