INSOFT lansează noi lecții interactive pentru elevii de clasa I și a II-a

lectii_insoft

Pentru anul școlar 2014-2015, compania INSOFT Development & Consulting în colaborare cu Editura ALL, au realizat un set de manuale moderne ce vin în sprijinul procesului de predare-învățare.

INSOFT pune la dispoziția elevilor 3 manuale digitale -„Comunicare în limba română – clasa I”, „Matematică și explorarea mediului – clasa I”, respectiv „Matematică și explorarea mediului – clasa a II-a”. Manualele digitale sunt prezentate în două volume, câte unul pentru fiecare semestru școlar. Fiecare volum include activități multimedia de învățare, care permit elevului să aprofundeze materia specifică, prin explorare și joc.

Resursele digitale sunt concepute ca instrumente suplimentare de lucru și pot fi utilizate în procesul de predare–învățare atât individual – acasă, cât și la clasă. Pentru a facilita accesul la noile resurse educaționale interactive, INSOFT a lansat website-ul dedicat – http://manuale.insoft-dc.ro, unde sunt prezentate detalii despre manualele digitale precum și o serie de lecții demonstrative.

Lecțiile sunt originale și captivante, antrenând elevii în procesul de învățare, cu ajutorul desenelor, animațiilor, jocurilor și experimentelor interactive. Pe tot parcursul lecțiilor, elevii sunt însoțiți de personaje simpatice care le explică sarcinile de lucru și îi ajută la rezolvarea exercițiilor, materia predată fiind astfel mult mai ușor de asimilat. Cunoștințele asimilate și abilitățile dobândite pot fi evaluate cu ajutorul unor teste simple prevăzute pentru fiecare lecție.

„Noile manuale digitale INSOFT asigură un context de învățare eficient care favorizează transferul abilităților dobândite, în viața reală, fiind o resursă educațională utilă atât pentru elevul cât și pentru dascălul modern. Utilizarea resurselor educaționale digitale aduce numeroase beneficii atât elevilor, prin crearea unui mediu de învățare interactiv și distractiv care le facilitează obținerea unor rezultate mai bune la învățătură, cât și cadrelor didactice care au acum posibilitatea de a preda într-un mod atractiv și eficient, adaptat cerințelor societății informaționale” –a declarat Florin Burcea, Director departament eLearning, INSOFT Development & Consulting.

Manualele au fost dezvoltate pe baza celor mai moderne tehnologii (HTML5, JavaScript, CSS 3.0) și pot fi accesate oricând, de pe orice dispozitiv informatic (calculator, laptop, tabletă, telefon inteligent), fiind de asemenea compatibile cu orice tip de browser.

Editor [Elearning.ro]

Editor [Elearning.ro]

Elearning.Romania este un program naţional care îşi propune creşterea calităţii şi eficienţei în educaţia asistată de calculator, prin oferirea de suport teoretic, prin diseminarea bunelor practici şi a experienţelor locale în elearning, prin informarea continuă cu privire la iniţiativele şi evenimentele semnificative din domeniu, prin promovarea celor mai bune soluţii, sisteme şi servicii pentru elearning. Platforma elearning.ro cuprinde materiale, articole, studii, anunţuri şi informaţii actuale în domeniul utilizării noilor tehnologii ale informaţiei şi comunicării în educaţie.