EURODIDAWEB, o noua oportunitate de formare continua Comenius

Comenius, unul dintre Programele de Învățare pe Tot Parcursul Vieții (www.llp-ro.ro), oferă cadrelor didactice oportunități de formare continuă dintre cele mai diverse. Beneficiara unui astfel de grant este Mihaela-Cătălina Tărcăoanu, profesor de limba și literatura română la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” din Piatra-Neamț. În perioada 4-8 iulie 2011, s-a desfășurat în Roma, Italia, programul de formare Eurodidaweb – Pedagogical Use of Internet and Multimedia Tools (IT-2011-646-007), organizat de F.C. Europaclub, reprezentat de prof. Alberto Piagliacelli.

Cursul Eurodidaweb – Pedagogical Use of Internet and Multimedia Tools s-a derulat la Universitatea Sapienza, laboratorul de Informatică LIDS – Roma, și la Școala SMS Piranesi” și a avut ca formator pe prof. Stefano Lariccia. Pe parcursul a cinci zile, cei zece participanți – 5 din România și 5 din Spania – au aflat informații noi despre istoria și evoluția aplicațiilor web, selectarea și utilizarea instrumentelor software și hardware potrivite pentru crearea unor pagini web. Agenda programului de formare a inclus: organizarea unei sesiuni în cadrul căreia participanții și-au prezentat și promovat țara, instituția reprezentată, precum și statutul profesional; prelegeri despre Web-learning; compararea Web-earning e-learning; utilizarea platformei Plone (http://en.wikipedia.org/wiki/Plone_(software)); compararea platformei Plone (http://plone.org/) cu Moodle; feedback permanent; evaluarea; înmânarea certificatelor. Cursul a fost organizat în două module, unul teoretic și unul practic, ambele având loc în fiecare din cele cinci zile consecutiv.

Primul modul a avut ca temă: istoria și evoluția aplicațiilor web și a avut următoarele obiective: a) alegerea tehnologiei potrivite: metode vechi și/ sau noi; limbaje vechi și noi; b) organizarea infrastructurii unui server, selectarea și utilizarea instrumentelor hardware și software potrivite pentru crearea unor pagini web; utilizarea elementelor hipermedia. Cel de-al doilea modul a implicat punerea în practică a teoriei și a avut ca obiective: a) folosirea metodelor, limbajelor și instrumentelor pentru a crea o pagină web; b) administrarea documentelor; c) organizarea și administrarea profilelor utilizatorilor, drepturile utilizatorilor, d) oferirea de feedback utilizatorilor.
O serie de instrumente utile se pot găsi accesând: http://lastpass.com/; http://www.cmsmatrix.org/; http://www.xmarks.com/; http://ocw.mit.edu/index.htm.  Participanţii au primit, de asemenea, câte un Certificat de Mobilitate Europass. Limba de desfășurare a cursului a fost engleza,alte limbi utilizate fiind franceza, italiana și spaniola. Participanții vor beneficia de tutorat încă șase luni de la finalizarea cursului.
Impresii pot fi vizualizate accesând http://www.youtube.com/watch?v=F78GYwbger4. Organizatorii s-au străduit să ofere și un program cultural. Cina de bun rămas a avut loc la un punct macrobiotic, unde am putut afla noutăți despre alimentația sănătoasă. Punctul macrobiotic e o idee a lui Mario Pianesi, care a fondat asociația în 1980.
Activitatea de formare a fost realizată cu sprijinul financiar primit în cadrul Programului de Învățare pe Parcursul Întregii Vieţi și din fonduri FSE-POSDRU prin proiectul „Schema de susținere complementară a mobilității europene a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar beneficiare ale Programului de Învățare pe tot Parcursul Vieții (Lifelong Learning)”. Conținutul prezentului material reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorului și AN și Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care conținutul informației va fi folosit.