eTwinning in 2008

Scopul principal al programului eTwinning este acela de a facilita comunicarea şi colaborarea între şcoli din ţările membre ale Uniunii Europene, implicând elevii în activităţi noi de învăţare: crearea de diverse produse educationale care implică utilizarea noilor tehnologii şi în elaborarea cărora colaborează cu echipe din alte ţări. Pe parcursul acestui an, peste 2500 de cadre didactice din România au propus şi au participat în proiecte eTwinning impreuna cu profesori din ţări UE, din Islanda şi din Norvegia.

Programul "eTwinning" a fost lansat la 14 ianuarie 2005, ca parte a Programului de învăţare permanentă al Comisiei Europene şi se adresează tuturor şcolilor din învăţământul preuniversitar, tuturor profesorilor, indiferent de disciplina predată, directorilor de unităţi şcolare şi inspectorilor şcolari.

Începând din octombrie 2007, programul eTwinning a început să fie derulat şi în România.

Pe termen lung, Programul vizează, prin această cooperare on-line, îmbunătăţirea competenţelor de utilizare a noilor tehnologii (atât în cazul cadrelor didactice cât şi în cazul elevilor), îmbunătăţirea comunicării în limbi străine (competenţă de bază în Uniunea Europeană – comunicarea în cel puţin două limbi străine), cunoaşterea şi dialogul intercultural.

Până la data de 16 decembrie 2008, în cadrul acestui program s-au înscris pe portalul eTwinning 2577 de cadre didactice, provenind atât din şcoli din mediul rural, cât şi din mediul urban. De menţionat este faptul că 2490 dintre profesori sunt activi pe platformă, fapt care dovedeşte că Programul eTwinning prezintă un real interes pentru cadrele didactice din România.

De asemenea, în perioada octombrie 2007 – 16 decembrie 2008 cadrele didactice din România au propus şi derulat 908 de proiecte împreună cu parteneri din celelalte ţări membre ale UE, din Islanda şi din Norvegia.

Tot prin intermediul Programului eTwinning, profesorii, inspectorii şcolari şi experţii în educaţie participanţi sau susţinători ai acestuia, au avut posibilitatea de a participa la seminarii de dezvoltare profesională desfăşurate la Praga – Republica Cehă (aprilie 2008); la Bonn – Germania (25-25 aprilie 2008); şi la Paris – Franţa (29-31 mai 2008).

În perioada 1-31 octombrie 2008, în şcolile din Europa, s-a desfăşurat campania Săptămânile eTwinning.

Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, desemnat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului să coordoneze acţiunea eTwinning în România, a derulat în această perioadă câteva acţiuni specifice: premierea cadrelor didactice care au iniţiat proiecte în perioada campaniei (76 de proiecte au fost premiate), promovarea acţiunilor Centrului european de coordonare eTwinning, articole în presă etc.

Tot în cadrul campaniei "Săptămânile eTwinning", la nivel european, a fost organizat un concurs de articole pe blogul proiectului. Premiul pentru cel mai bun articol a fost primit de doamna profesoară Irina Vasilescu, de la Şcoala Nr. 92 din Bucureşti. Au fost premiaţi şi primii trei promotori ai actiunii eTwinning, tot la nivel european, primele doua locuri fiind ocupate de profesori din România: doamnele profesoare Aurelia Cezar (Constanţa) şi Nichita Toderiţa (Medgidia).

Cadrele didactice implicate în derularea Programului eTwinning s-au dovedit a fi foarte active în ceea ce priveşte promovarea acestuia şi la nivel naţional. Astfel că, la nivel local, s-au desfăşurat la Sibiu, în data de 25 octombrie, respectiv în data de 8 noiembrie 2008, seminariile "Iniţierea elevilor şi profesorilor în proiecte eTwinning" şi "eTwinning – o fereastră deschisă spre Europa", organizate în colaborare cu eTwinning România şi Casa Corpului Didactic Sibiu. Ambele seminarii s-au adresat cadrelor didactice din judeţul Sibiu înscrise pe platforma eTwinning, dar fără proiecte în derulare.

În 29 octombrie 2008, a avut loc la Colegiul Tehnic "Raluca Ripan" din Cluj-Napoca, o conferinţă de promovare a acţiunii eTwinning. Conferinţa a fost organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj.

Impactul programului eTwinning asupra procesului de educaţie – câteva repere

În domeniul educaţiei, cadrele didactice au tendinţa să accepte tehnologia în loc să o adapteze propriului lor stil de predare.

Proiectele eTwinning promovează utilizarea noilor tehnologii în scopul dezvoltării educaţionale şi culturale, permiţând şcolilor să încorporeze TIC în activitatea la clasă.

În urma derulării unor astfel de proiecte, cadrele didactice susţin că motivaţia pentru rezolvarea sarcinilor de învăţare s-a îmbunătăţit. Elevii au manifestat un interes sporit de a lucra la computer pentru realizarea proiectelor colaborative. De asemenea, videoconferinţele au avut mare succes.

Metodele de predare bazate pe TIC s-au diversificat, devenind mai eficiente şi mai motivante nu numai pentru elevii şi profesorii participanţi la proiectele derulate, dar şi pentru alţi elevi şi profesori din şcoală, unii dintre aceştia manifestându-şi dorinţa de a începe să lucreze la un astfel de proiect.

Cadrele didactice care au derulat proiecte eTwinning recomandă ca la clasă să se lucreze cu texte, ilustraţii, comentarii scrise, prezentări documentare, bloguri, spaţiul virtual eTwinning şi site-uri. De asemenea, în funcţie de organizarea şi de echipamentele TIC disponibile în fiecare şcoală, acestea sugerează că ar trebui să se lucreze în grupuri mici de elevi, astfel încât fiecare să contribuie la realizarea proiectului.

Iată câteva opinii ale cadrelor didactice implicate în derularea proiectelor eTwinning, cu privire la utilizarea TIC:

"Principala problemă a fost comunicarea! Chiar şi copiii foarte mici (cu vârste cuprinse între 4 şi 12 ani) pot folosi instrumentele TIC şi pot comunica pe internet într-un mod creativ şi semnificativ, cu ajutorul unui limbaj vizual universal." L. van. P, Belgia

"Elevii implicaţi în derularea acestor proiecte au fost extrem de încântaţi, având posibilitatea să comunice cu elevi din alte ţări în diverse moduri ( mail, forum, Messenger) şi să poată schimba impresii prezentate în diverse forme (fotografii, video, cântece, PowerPoint presentation…) referitor la obiceiurile şi tradiţiile europene, la cultura şi sistemul educaţional din fiecare ţară participantă." M. R., România

"Una din cele mai mari provocări a fost nevoia de a ne îmbunătăţi competenţele TIC. Schimbul regulat de informaţii ne-a obligat să fim mereu la curent. Din fericire, am fost ajutaţi şi de partenerii de proiect." M. V., Austria

"Noi participăm la eTwinning de când a apărut. Activităţile de proiect ne-au convins că utilizarea TIC în educaţia copiilor foarte mici este posibilă şi chiar necesară. În plus, acestea dezvoltă competenţele TIC ale copiilor şi cadrelor didactice îndrumătoare." M. S., Malta

"Mereu am fost o susţinătoare TIC. În acest sens, proiectul mi-a întărit opiniile şi mi-a permis să iau legătura cu alţi profesionişti, să fac schimb de experienţă şi să învăţ noi tehnici şi metode care mi-au influenţat stilul de predare." A. G., Spania

"eTwinning a avut un impact imens asupra modului în care folosim TIC în şcoală. TIC era deja considerat un atu, însă proiectul ne-a ajutat să înţelegem că putem oferi mult mai multe. Faptul că elevii au avut un public real, iar activităţile lor au avut un scop precis a dus la creşterea motivaţiei. În plus, toate activităţile au avut un caracter incluziv, toţi elevii având şansa să participe." S. B., Marea Britanie