Etwinning – cale de dezvoltare a competenţelor secolului XXI pentru elevi și profesori

eTwinning este o platformă online gratuită, destinată elevilor, cadrelor didactice şi personalului nedidactic (bibliotecari, laboranţi, informaticieni, etc.), platformă de desfăşurare de proiecte,de schimb de experienţe, de învăţare şi de interacţiune. Portalul promovează şi facilitează colaborarea între şcoli prin utilizarea TIC, contribuind la formarea competenţelor secolului XXI a tuturor celor implicaţi. Activitatea desfăşurată pe platforma eTwinning aduce beneficii atât celor care sunt implicaţi în activităţile desfăşurate cât şi şcolii şi comunităţii şcolare în general. Progresul este vizibil la nivelul performanţelor şcolare şi la nivelul disciplinelor predate în şcoală.

În eTwinning sunt înscrise peste 100.000 de şcoli și peste 200.000 de profesori care derulează circa 30.000 de proiecte (date culese în 26 aprilie 2013). Apărut ca o măsură acompaniatoare a Programului Comenius  al LLP în 2005, eTwinning  a avut o ascensiune şi o dezvoltare deosebită, astăzi devenind cea mai mare comunitate a cadrelor didactice de pe continentul european.

De ce să te alături comunităţii eTwinning ?

În primul rând, eTwinning este un spaţiu virtual sigur. Aici regulile sunt respectate şi nu există pericolele care ne pândesc adesea când utilizăm internetul.

Apoi, este un spaţiu care oferă acces nelimitat şi gratuit. Se pot stabili legături cu alţi profesori din ţară şi de peste hotare, pentru a face schimb de idei, pentru a învăţa bazându-ne pe experienţă, pentru a colabora. Există o pagină proprie de profil unde, constant, se pot împărtăşi bune practici, disemina rezultate şi produse ale activităţii proprii, posta idei de proiecte, etc

În laboratoarele eTwinning se desfăşoară seminarii online de învăţare intensivă, cu o tematică diversă, moderate de un specialist. Aici au loc discuţii şi dezbateri, se lucrează în grup şi se desfăşoară activităţi cu aplicabilitate în clasă. Tot pentru formare profesională, dar şi pentru a schimba idei şi opinii sau pentru a găsi răspunsuri la întrebări comune legate de proiectele eTwinning  sau de activitatea didactică, pe platformă există şi Camerele profesorilor şi Grupurile profesorilor. Acestea sunt platforme cu acces restricţionat, în cadrul cărora membrii discută şi colaborează pe un subiect anume. Pentru asistenţă, există la nivelul fiecărei ţări înscrise Biroul Naţional de Asistenţă- în România găsiţi mai multe informaţii despre acesta accesând etwinning.ro.

Principalul avantaj al platformei îl reprezintă suportul pentru derularea de proiecte. Proiectele  eTwinning pot fi cu uşurinţă integrate în curriculum şi oferă o cale eficientă de dezvoltare a competenţelor celor implicaţi în actul educaţional, de aducere a şcolii în realitate, de adaptare a acesteia la noua generaţie. Dacă un proiect îndeplineşte criteriile de acordare-  pe care le găsim postate pe portal-  după o aplicaţie online, primeşte Certificatul Naţional de Calitate, certificat pe care, de doi ani, îl primesc şi elevii implicaţi.  Proiectele care primesc cel puţin două Certificate de Calitate de la doi parteneri din ţări diferite, pot fi propuse pentru Certificatul European de Calitate. Cea mai mare distincţie pe care o poate obţine un proiect eTwinning este unul din premiile anuale eTwinning.

Activitatea desfăşurată pe portalul eTwinning aduce beneficii atât celor care sunt implicaţi în activităţile desfăşurate cât şi şcolii şi comunităţii şcolare în general. Progresul este vizibil  la nivelul performanţelor şcolare şi la nivelul disciplinelor predate în şcoală.

grafic_etw
Fig.1 Rolul proiectelor educaţionale realizate prin parteneriate școlare internaţionale. Raport   preliminar eTwinning RO12

Proiectele eTwinning în şcoala noastră 

Prima înscriere pe portal a şcolii noastre a fost în februarie 2009, iar de a atunci putem afirma că Şcoala Gimnazială nr. 9 ,,Nicolae Orghidan” din Braşov este o parte activă a  familiei eTwinning. Avem cadre didactice implicate activ în 15  proiecte de succes, profesori care predau la ciclul primar şi cel gimnazial. Tot aici am găsit parteneri pentru proiectul Comenius aflat în derulare, TIME AND COMMUNITY: THE COMENIUS DIMENSION, proiect despre care puteţi afla mai multe accesând linkul următor : http://timeandcommunity-thecomeniusdimension.blogspot.ro/

Am câştigat mai multe competiţii naţionale şi internaţionale. Anul acesta proiectul FRIENDS FUR-EVER a câştigat Premiul anual etwinning la categoria de vârstă 4- 11 ani.

etw_certif_cm

Proiectul s-a desfăşurat în anul şcolar 2012- 2013, pe parcursul a aproximativ şase săptămâni şi a avut ca scop principal ca elevii să înveţe cât mai mult despre căţei- ca prieteni ai omului- într-un mod atractiv şi amuzant, prin aplicarea Teoriei inteligenţelor multiple a lui Howard Gardner.  Şcolile partenere au fost din România, Polonia şi Portugalia. Elevii au desfăşurat activităţi diverse, din perspectiva tuturor ariilor curriculare sau disciplinelor şcolare: la Limbă şi comunicare au citit sau au compus creaţii care au ca subiect căţeii, au comunicat în limba engleză cu partenerii de proiect;  la matematică au compus probleme despre aceştia şi au realizat jocuri puzzle sau tangram; la Arte au ilustrat desenul animat Reksio şi au cântat cântece despre căţei; la Ştiinţe au aflat despre câine- ca mamifer şi au descoperit mai multe despre rase şi despre cum trebuie să fie îngrijite fiecare. La Om şi societate am invitat un veterinar şi am stat de vorbă cu un pompier despre importanţa câinilor salvatori, apoi au aflat cum să curăţe după câinele lor. În aria Tehnologii au utilizat calculatorul- pentru a încărca materialele în spaţiul de lucru şi au făcut câini din diverse materiale. Produsul final a fost cartea care a continuat desenul animat care l-a avut ca erou principal pe Reksio.

Elevii, chiar dacă au fost mici ca vârstă, au colaborat între ei utilizând spaţiul de lucru şi conferinţele online. Au fost folosite instrumente web 2.0 potrivite specificului şcolarului mic, precum: voki, goanimate, picturetrail, smilebox, jigzone, mixbook, ş.a. Produsele finale au fost încărcate şi pe un site wiki pe wikispaces, pentru a putea fi utilizate în alte activităţi sau proiecte.

Închei citând cuvintele unui elev: ”Etwinning este minunat. Am învăţat atât de multe lucruri… fără ca măcar să ne dăm seama că învăţăm.

Bibliografie:

ISTRATE, O. et alii  (2013) Rolul proiectelor educaționale realizate prin parteneriate școlare internationale. Raport preliminar eTwinning RO12. București, TEHNE- Centrul pentru Inovare în Educație.

Cornelia Melcu

Cornelia Melcu

Cornelia Melcu a absolvit Liceul Pedagogic Braşov în anul 1985. În 2005 a absolvit Colegiul Universitar Pedagogic din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov, obţinând titlul de institutor limba engleză. În anul 2009 a obţinut Licenţa în Ştiinţe ale educaţiei, pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, în cadrul aceleiaşi universităţi. A absolvit cursurile de master-tot la Universitatea Transilvania- în cadrul programului Resurse umane în educaţie. Formare şi management în iunie 2011. În cei peste 25 de ani petrecuţi la catedră a căutat permanent să adapteze stilul de predare elevilor, să le ofere cele mai bune căi spre cunoaştere şi formare. Noile tehnologii şi tehnici de învăţare sunt o prioritate în întreaga sa activitate didactică. Este implicată în proiecte locale, naţionale şi internaţionale, fiind şi ambasador eTwinning.