Tag "cursuri elearning"

Înapoi Acasă

Flanco: Am alocat un buget de 200.000 euro pentru investiţia într-o soluţie de elearning dedicată angajaţilor. În medie, 1.200 de angajaţi accesează lunar platforma

Platforma de elearning a fost dezvoltată de Ascendia şi implementată în august 2017.  Flanco, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de electro-IT, companie deţinută integral de antreprenorul local Iulian Stanciu, a alocat încă de anul trecut

Detalii

Ascendia și Clever Tech lansează prima campanie Dacobots în toată țara

Comunicat ASCENDIA S.A., simbol de tranzacționare ASC, informează Bursa de Valori București, acționarii companiei procum și potențialii investitori că în perioada 29 mai 2017 – 5 iunie 2017 va avea loc o campanie de promovare la nivel național a portalului

Detalii

Patru metode de a-i apropia pe cei „certați” cu tehnologia de soluțiile eLearning

În ultimii ani, nivelul de tehnologizare din România a crescut semnificativ. Generațiile de tineri primesc inovațiile din domeniu cu brațele deschise, iar gradul lor de adaptabilitate este unul ridicat. Cu toate acestea, receptivitatea față de noile mijloace tehnologice nu se

Detalii