Elevii bulgari se implică serios în concursul .Campion

.Campion, concurs anual de informatică organizat sub egida Centrului de Excelenţă SIVECO în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, atrage anual tot mai mulţi competitori din ţările balcanice. În Bulgaria, începând cu 2006-2007, o echipă de profesori coordonatori a promovat concursul la nivel naţional, determinând o participare mare a echipelor de elevi şi profesori bulgari la ediţia din acest an.

Concurs anual, organizat sub egida Centrului de Excelenta SIVECO în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, .Campion îşi propune să ofere tuturor elevilor care au pasiune pentru informatică şanse egale de a beneficia de o pregatire de performanţă. De asemenea, se urmăreşte dezvoltarea unei gândiri algoritmice, a abilităţilor de programare, stimularea spiritului competitiv precum şi dezvoltarea întregului potenţial în vederea unei activităţi socio-profesionale eficiente în viitor, deoarece, în perspectiva creării societăţii informatizate, nevoia de specialişti în domeniul informaticii şi tehnologiei informaţiei este extrem de acută.

Lansată în 2003, competiţia a devenit internaţională în toamna anului 2005. Astfel, succesul şi popularitatea de care se bucură Concursul .Campion, au început să se facă remarcate şi în afara Romaniei, .Campion atragând anual tot mai multi competitori din ţările balcanice.

Elevii bulgari şi-au manifestat entuziasmul în legatură cu acest concurs încă de la debutul său internaţional, când gradul de participare a fost foarte bun.

Începând cu anul şcolar 2006-2007, a fost constituită şi o echipă de profesori coordonatori, care s-a preocupat de promovarea la nivel naţional a concursului. Astfel popularizarea .Campion prin intermediul jurnalului electronic infoman.musala.com a determinat înscrierea a 180 de noi concurenţi.

"Tinerii din Europa Centrala si de Est se dovedesc foarte competitivi in acest domeniu, iar Concursul .Campion îi sprijină constant în obţinerea de performanţe remarcabile", declară prof. Radu Jugureanu, eContent Manger în cadrul SIVECO Romania.

În acest an se înregistrează o concurenţă puternică din partea competitorilor bulgari, aceştia având şansa de a-şi demonstra talentul şi potenţialul de specialişti în domeniul informaticii şi al tehnologiei informaţiei.

Un studiu efectuat recent în Bulgaria, în randul elevilor din clasele VI-X şi a dascălilor acestora, a demonstrat că programul .Campion reprezintă o adevărată provocare pentru ei, căreia trebuie să-i facă faţă în egală măsura atât elevii cât şi profesorii.

Site-ul oficial al concursului este: http://campion.edu.ro/ .

Anca Crahmaliuc

Anca Crahmaliuc

Despre SIVECO Romania SIVECO Romania este liderul caselor romanesti de software si unul din liderii regionali de succes in domeniul eLearning, eHealth, eAgriculture, eCustoms, eGovernment si eBusiness din Europa Centrala si de Est. Compania dezvolta si exporta solutii IT si proiecte de consultanta cu valoare adaugata ridicata catre tari din Comunitatea Europeana, Orientul Mijlociu, Africa de Nord si spatiul Comunitatii Statelor Independente. Compania a fost infiintata in 1992 si are, la nivel international, peste 1.000 de angajati. Adresandu-se organizatiilor private si publice, SIVECO Romania s-a specializat in executia de proiecte informatice complexe si de mare amploare. Solutiile SIVECO Romania contribuie la reducerea decalajelor digitale si imbunatatesc activitatea multor institutii publice precum Ministerul Agriculturii, Ministerul Educatiei Nationale, Ministerul Sanatatii, Ministerul pentru Societatea Informationala, Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, Ministerul de Finante. De-a lungul celor 22 de ani de existenta, compania si-a construit o reputatie solida, fiind recompensata cu peste 180 de premii interne si internationale. Mai multe informatii despre companie si produsele sale puteti obtine vizitand www.siveco.ro, www.facebook.com/siveco si www.linkedin.com/company/siveco-romania.