“Efectul net” – modificări de comportament cauzate de Internet

În această întrepătrundere a lumii virtuale cu cea reală, în care rudele și prietenii comunică adesea prin intermediul internetului, iar copiii își fac în mod curent temele on-line, persoanele de toate vârstele se află în egală măsură sub influența acestei realități.
Când auzim expresia ”siguranță pe internet” tindem sa ne gândim la copii, dar gradul de vulnerabilitate a unui utilizator nu depinde de vârstă, ci de nivelul său de informare și precauție. Putem învăța împreună, mari și mici, cum să explorăm fără riscuri lumea digitală.

Danah Boyd, Senior Researcher la Microsoft Research, a inventat expresia “efectul net” şi a pus în evidență șase modificări de comportament datorate internetului (iată-le, sub denumirea originală):

1. Disinhibition – dezinhibiție: Lipsa de indicii vizuale reduce auto-controlul și empatia. Efectul este un fenomen psihologic care se referă la modul în care oamenii se comportă pe Internet, spre deosebire de situaţiile din lumea reală. Restricţiile şi barierele sociale devin virtuale pe web şi creează un răspuns emoţional mai puternic. Unii utilizatori de internet își vor exprima dragostea și sentimentele pozitive într-un mod mai puternic decât în viaţa reală, aceasta se numeste dezinhibiție benignă. Pe de altă parte, unii utilizatori își vor exprima furia şi ura într-un mod mai intens, aceasta se numeste dezinhibiție toxică. Se poate observa acest efect foarte clar în comentariile videoclipurilor de pe YouTube, care de multe ori exprimă sentimente (fie pozitive, fie negative) exacerbate. Este acest lucru un pericol? Putem contribui la o lume mai bună pe internet prin postarea de lucruri interesante şi partajarea acestora.

2. Persistence & searchability – persistenţă şi disponibilitate: internetul este o arhivă permanentă, deschisă căutărilor. Postările persistă în timp. Acest lucru este avantajos pentru comunicarea asincronă, dar înseamnă de asemenea că ceea ce un utilizator a postat la 15 ani poate fi încă accesibil, atunci când are 30. (Un aspect pozitiv ar fi ușurința cu care părinții se pot informa cu privire la activitățile copiilor).

Ca o ilustrare a acestei caracteristici, Facebook a introdus recent un nou mod de organizare a profiluilui, Timeline, care păstrează vizibile postările și imaginile pe măsura adăugării unora noi, începând chiar de la crearea contului respectiv.

Google are o trăsătura numită ”Social search sevice”, considerată o caracteristică importantă și, în esență, bună. Iată cum funcţionează: după ce aţi introdus câteva informaţii de bază în profilul dvs. Google, (de exemplu URL-ul blogului dvs., contul Flickr, numele de utilizator Twitter, canalul youtube, etc), căutările Google viitoare nu vor da numai rezultatele algoritmice întrebării dvs., dar, de asemenea, rezultate relevante din cercul social. Dupa cum spunea un comentator: ” So … I search Google … and in response, Google searches me.”

3. Replicability – posibilitatea de multiplicare: capacitatea de a copia şi lipi de oriunde; acest lucru înseamnă că se poate copia o conversaţie/un fișier/o informație dintr-un loc şi lipi într-un alt loc. De asemenea, înseamnă că este dificil să se stabilească dacă conţinut a fost falsificat

4. Scalability: potențial ridicat de vizibilitate.

5. Invisible audiences – publicul invizibil: nu știi niciodata cine se uită. Deşi este un lucru uzual contactul cu persoane necunoscute în viaţa reală, simțurile ne dau de cele mai multe ori o idee clară despre cei care ne pot vedea sau auzi. În mediul virtual, nu doar spectatorii sunt invizibili, dar persistența, disponibilitatea, posibilitatea de multiplicare introduc un public care nu au fost prezent la momentul în care postarea a fost creată.

6. Blurring of public and private: estomparea limitei dintre public şi privat

O scurtă trecere în revistă a acestor caracteristici poate servi ca un bun memento al faptului că ceea ce facem/ spunem/ postăm on-line este public. Din punctul de vedere al angajatorilor, verificarea on-line  a candidaților pentru a obţine o perspectivă asupra comportamentelor lor este o tendinţă clară şi va deveni și mai frecventă. Deoarece acţiunile private ale angajaţilor pot deteriora imaginea companiei şi pot fi răspândite on-line în întreaga lume în câteva minute, procedurile de angajare s-au schimbat pentru a include verificarea întregului comportament, nu doar a celui de la locul de muncă. Preocupările legate de stilul de viață, comentariile nepotrivite, fotografiile şi videoclipurile necorespunzătoare fac parte din lista de motive pentru a respinge un candidat, la fel ca și comentariile nepotrivite ale prietenilor, familiei sau colegilor, sau apartenenţa la anumite grupuri.

O concluzie este că reputația și siguranța on-line nu ar trebui să se limiteze la ceea ce nu vrem ca oamenii să vadă sau să afle despre noi. Înţelegând că suntem în public oricând postăm sau navigăm pe internet, putem face ca imaginea noastră să devină o punte pentru creşterea și siguranța reţelei în sine.

Irina Vasilescu

Irina Vasilescu

Irina Vasilescu a absolvit Facultatea de Matematică a Universităţii Bucureşti şi programul de master "TIC în Educaţie" al Departamentului de Tehnologii al aceleiaşi unversităţi. A participat la mai multe cursuri de formare profesională în acest domeniu, atât în ţară, cât şi în cadrul oportunităţilor de formare oferite de Lifelong Learning Programme. Are o experienţă didactică de 24 de ani, gradul didactic I, iar în prezent îşi desfăşoară activitatea ca profesor de matematică la Şcoala cu clasele I-VIII nr. 195, Bucureşti. Un loc important în cadrul intereselor sale profesionale îl ocupă proiectele educaţionale europene din cadrul Lifelong Learning Programme, în special cele din cadrul acţiunilor eTwinning şi Comenius, în care se implică începând din anul 2005. Este ambasador eTwinning România.